vineri, 28 septembrie 2007

Dorohoi la 600 ani & Editor


Mai sunt câteva zile până la zilele oraşului Dorohoi. Membrii mişcării culturale "Cercul de la Dorohoi" vă invită la dialog şi literatură. Vă aşteptăm cu drag.

joi, 27 septembrie 2007

Cu apă ruptă am să mă spăl la judecată

doamne mâinile mele sunt mâncate de paianjeni
urc spre tine în alb pe o pânză roasă de unghii
sunt atâtâtea plăceri aici pe pământ
e mai uşor să trăiesc ca o sămânţă
decât cu ele să mă legiuesc
doamne unde sunt toţi aceia care au gustat din melancolia
vremurilor din cartea
în care femeile culeg grâul
înţesat prin sudoarea codrilor. unde sunt aceia
care au luptat cu foc împotriva brazdelor mănate
unde sunt aceia care au inventat ceasul şi birtul
sunt doamne flămând de nori şi mă descalţ înaintea
steleor cu care te îmbraci noaptea
mă închin cu chipul răstignit spre lumina
care pătrunde în mine ca într-o femeie
sunt cu pântecul plin de cuvinte
o hortă de prunci
m-ar încălzi.
din iubitele mele
apă am să rup
doamne
şi cu ea
să mă spăl de păcate


Criză de locuri de cazare pentru studeţii de la Cuza



Deşi, astăzi, au început cazările, doar 6000 de studenţi vor primi loc în caminele universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi, pentru anul universitar 2007 - 2008. La secretariatele facultăţilor au fost depuse 12.000 de cerei pentru cazare. Comparativ cu anii precedenţi, în momentul de faţă studenţii nu s-au grăbit din prima zi să intre în cămine. Deşi preţurile la chirie pentru apartamente sunt foarte mari, comparativ cu alte centre universitare din ţară, mulţi dintre studenţii de la Cuza vor opta pentru acestă alternativă. Numărul mic de cazare se datorează şi fatului că universitatea a început renovarea pentru căminul de băieţi C3 din Campusul "Târguşor". Anul acesta băieţii cu drept de cazare vor fi cazaţi şi în Campusul "Codrescu". Zilele următoare sunt aşteptaţi toţi studenţii cu drept de cazare. La secretariatele facultăţilor sunt, în momentul de faţă, afişate listele cu cei care au au primit cazare, dar şi cu programul de cazare. La administraţiile căminelor, studenţii vor plăti tariful pentru două luni, vor trebui să aibă la ei cartea de identitate, copie după certificat de nastere, dispozitia primită de la universitate şi două fotografii.

Cioroianu: "riscăm să creăm iluzii"

Cioroianu îi spune 'niet' preşedintelui Băsescu
Ministrul de Externe, Adrian Cioroianu, consideră că solicitarea preşedintelui Traian Băsescu privind simplificarea procedurilor de dobindire a cetăţeniei pentru moldovenii şi ruşii din Republica Moldova implică anumite riscuri pentru România. „Cred că trebuie să facem mai mult şi să vorbim mai putin pe această temă. Dacă începem doar prin a vorbi fără fapte concrete riscăm să-i «ajutam» involuntar pe cei ce promoveaza la Chişinau un discurs cu accente antiromâneşti, riscăm să cream iluzii pentru prietenii nostri de la Est şi să neliniştim prietenii din Vest“, ne-a declarat ieri Adrian Cioroianu. El a adăugat că problema acordării cetăţeniei ar trebui tratată cu atenţie, „astfel încit să servească intereselor pe termen lung ale României, dar şi interesului imediat şi concret al UE de a avea o frontieră orientala sigură“. Basescu şi-a motivat solicitarea prin faptul că, pe de-o parte, este „datoria morala şi politică“ a Bucurestiul faţă de vecinii de dincolo de Prut şi, pe de altă parte, prin deficitul forţei de muncă de aproximativ 20 de milioane de oameni de pe piaţa UE.
Sursa: Cotodianul

Limba engleză poate aduce mai mulţi bani la salariu


Firmele din Europa pierd bani grei din cauză că angajaţii lor nu ştiu să vorbească limbi străine. Un sondaj al Comisiei Europene arată că intreprinderile mici şi mijlocii din Europa care au o strategie în domeniul limbilor straine şi investesc în training specializat generează volume de export şi semneaza contracte cu 44% mai multe decit cele care nu se preocupă de acest aspect. Pe de alta parte, o statistică a „BusinessWeek“ arată că, „vorbind engleza, salariul este mai mare cu 35%“.


sursa: Cotidianul

miercuri, 26 septembrie 2007

Danilov scoate "Centura de castitate" la raft




Cunoscutul scriitor ieşean, Nichita Danilov, va lansa vineri, 28 septembrie, la Clubul Ţăranului Român, volumul de poeme "Centura de castitate". Volumul apărut la Editura "Cartea românească" va fi prezentat de Cristian Tudor Popescu, Tudorel Urian şi Răzvan Tupa. Nichita Danilov, născut în 1952 la Suceava, este autorul a 19 cărţi. Este prezent în antologii literare atât din ţară cât şi din străinătate. În momentul de faţă este directorul Casei de Cultură a municipiului Iaşi, "Mihai Ursachi". Cartea conţine şi un Cd cu poeme recitate de autor. După eveniment invitaţii şi cei prezenţi la lansare vor primi din partea autorului câte un autograf.

Al Bano vine la Iaşi


Anul acesta, de sărbătorile oraşului, ieşenii vor cânta muzica lui Al Bano Carrisi. Cântăreţul italian a acceptat să cânte la Iaşi. Primăria a incheiat negocierele cu cântăreţul, iar acesta va cânta într-unul din concertele pregătite de municipalitate pentru sărbătorile oraşului. Organizatorii mai poartă negocieri cu câteva trupe din românia, pe care speră să le aduca la iaşi.

Vânătoare de lideri PNL

Tăriceanu cere justiţiei să-şi facă datoria. Mulţi dintre liderii se seamă ai PNL-ului sunt ameninţaţi de diferite persoane care deţin funcţii publice. Acest lucru reprezintă o vânătoare care s-a pornit împotriva membrilor PNL, a declarat premierul, Tăriceanu. Această vânătoare, susţine premierul, este cauzată şi de apropierea alegerilor europarlamentare. El cere persoanelor din funcţii publice să nu se folosească de funcţiile pe acare le deţin pentru a face "politie politică". Justiţia este singura instituţie care se poate pronunţa în asemnea situaţii, a mai declarat premierul Tăriceanu.

De la reclame pentru genţi de lux, din nou în politică


Laureatul premiului Nobel pentru pace, din 15 octombrie 1990, Mihail Gorbaciov şi-a anunţat reapariţia pe scena politică a Rusiei. După o absenţă de câţiva ani de pe scena politică a rusiei, alături de un grup de politicieni şi scriitori, printre care menşionăm pe Mihail Satrov, fostul lider rus va înfiinţa o nuă mişcare naţională, de orientare social-democrtică. Gorbaciov a declarat în comunicatul dat ziarului Vzgliad, că acestă mişcare politică are ca scop contribuirea personală la "eforturile de prefacere a Rusiei într-o ţară modernă şi democrată, unde drepturile omului sunt respectate, iar libertatea economică se împleteşte cu libertatea socială". Unii analişti politici români speculează că această mişcare politică va fi una asemănătoare cu aceea înfiinţată de fostul preşedinte PSD, Ion Iliescu, după evenimentele din 89.

Securiştii de la bloc

Nu de mult am citit cartea "Moştenitorii securităţii" a lui Marius Oprea. Acolo, am găsit la un moment dat un pasaj în care Oprea vorbeşte despre cei care conduc astăzi Asociaţiile de locatari. Aceştia, spune istoricul, sunt foştii colaboratori ai securităţii, sunt aceia care făceau pasiune din monitorizarea vecinilor de scară, sunt aceia care făceau viaţa locatarilor să semene cu un film de spionaj, toţi ştiau că printre ei se află un informator, un membru al reţelei de securitate. Zilele trecute, deşi stau de ceva vreme la bloc, am avut primul contact cu un astfel de personaj. Era un domn trecut de 60 de ani, cu părul dat pe spate, aşa cum purtau majoritatea servitorilor din vremea roşie. Un domn care zâmbea elegant şi în acelaşi timp cu un oarecare semn de scepticism faţă de mine. Probabil se întreba cu ce mă ocup, sau cine sunt cei care mă însoţesc. Astăzi, când m-am întors de la universitate m-am întâlnit cu acelaşi personaj, administratorul de bloc. Am rămas surprins când am văzut câte ştie despre mine, despre câţi prieteni m-au vizitat. Am rămas fără replică atunci când mi-a spus că atâtea persoane au stat pe balcon şi au fumat şi atâtea persoane au băut cafea, sau au fost atâţia bărbaţi sau atâtea fete. Cred că îi dau perfectă dreptate istoricului Marius Oprea în ceea ce priveşte trecutul glorios al Şefilor de Asociaţii. Aceştia sunt "moştenitorii securităţii", aceştia sunt cei care oferă Serviciilor secrete informaţii despre noi, despre cei care credem că avem un intim personal. În fond, intimul nostru, acest dat este confiscat de aceşti domni care ne zâmbesc respectabil.

marți, 25 septembrie 2007

Băsescu şi Adomniţei printre studenţii ieşeni


Preşedintele României, Traian Băsescu, vine la Iaşi, şi nu oriunde, ci la deschiderea oficilă a anului universitar de la Cuza. Astfel studenţii universităţii ieşene vor putea spune pentru câteva ore că sunt colegi de facultate sau de cămin cu preşedintele Băsescu. Preşedintele va lua parte la ceremonia de deschidere oficială a anului universitar 2007 - 2008, care va începe la ora 9:00 în "Aula Magna" a Universităţii. Chiar dacă acum două săptămâni, ministrul educaţiei, Cristian Adomniţei, rămânea corijent la materia de "construcţie" a sistemului educaţional, în faţa preşedintelui statului, acesta va fi şi el prezent la Iaşi. El va participa la ceremonia organizată de Universitatea Tehnică "Gh. Asachi" cu ocazia deschiderii noului an universitar. După ceremonia din "Aula Magna" studenţii ieşeni şi preşedintele Băsescu vor "dezveli" statuiele leilor de pe treptele de la intrare, a universităţii Cuza. Tot atunci tinerii ieşeni vor putea să facă fotografii, alături de conducătorii "junglei".

Doar 550 de locuri în cămine pentru Filosofi



Pe 27 septembrie studenţii de la Cuza vor întra în cămine. Doar 550 de studenţi ai facultăţi de Filosofie a Unuversităţii "Al. Ioan Cuza" vor primi cazare în capusurile universităţii pentru anul universitar 2007 - 2008. Numărul mic de locuri este cauzat datorită lucrărilor de reamenajare efectuate în Căminul C3 din campusul universităţii "Târguşor". Cei 550 de studenţi cu drept de cazare vor primi locuri în căminele C2 şi C4 din campusul "Târguşor", C 10, C 11, C 12 şi Căminul Gaudeamus. Peste 100 de locuri sunt pentru băieţi, 30 pentru cazuri medicale, 13 pentru cazuri sociale şi restul pentru fete. Administraţia facultăţii a hotărât să îi cazeze pe studenţi după următorul program: pe data de 27 septembrie vor fi cazaţi studentii de anul II şi III, pe data de 28 septembrie vor fi cazaţi studenţii din anul I, pe 29 septembrie vor fi cazaţi studenţii din anul IV, masteranzii, doctoranzii, familistii, cazurile sociale şi medicale, iar pe 30 septembrie vor fi cazaţi studenţii care nu s-au prezentat în primele trei zile, dar care au solicitat cazare. După această dată pe locurile neocupate vor fi distribuiţi în funcţie de medie studenţilor care au făcut cerere de cazare şi nu au fost pe listele iniţiale. Studenţii care au solicitat cazare vor studia lista documentelor ce trebuiesc prezentate la cazare în cămine. Ei trebuie sa aibă asupra lor actele necesare, împreună cu o fotografie în momentul cazării, banii pentru chiria de o lună şi fondul de rulment. Administraţia facultăţii speră sa mai obţină câteva locuri pentru studenţi în campusul "Tudor Vladimirescu".

Oraşul contractelor de colaborare




Vine vremea când doreşti să ai casa ta, vine vremea când vrei să ai job-ul tău. Vrei să faci un credit la bancă. Vrei să mergi în excursii. Vrei să fii un actor activ al societăţii. Da, toţi ne dorim aceste lucruri. Toţi luptăm să ne îndeplinim visele. Chiar de mici, învăţăm că în viaţă trebuie să lupţi, trebuie să învingi orcice fobie, orice obstacol. Se întâmplă uneori să nu reuşim. Probabil, spunem atunci, că nu suntem pregătiţi, or nu am mai fost în asemenea situaţie. Însă ştim sigur că trebuie să luptăm. Iată, de exemplu, mulţi dintre noi am văzut pe stradă cerşetori, oameni în vârstă, oameni care ne cer sprijin. Şi ei au luptat pentru o cauză, şi ei au avut vise şi oricât vor trăi vor avea şi altele. Important, când eşti tânăr, este să ştii să te adaptezi la ceva, la un serviciu, la un grup, sau de ce nu la o doctrină, credinţă. Alegem ceea ce ni se potriveşte cel mai bine. Avem coordonata noastră de valori şi în funcţie de acestea decidem. De când am terminat facultatea îmi caut de muncă. Uneori mă gândesc că am greşit că nu am ales învăţământul, în fond, pentru aceasta a fost investiţia celor patru ani de studii, însă am considerat că pot face ceva mai mult, oricum în învăţământ, cel puţin aici în Iaşi, nu sunt de câţiva ani posturi libere pe domeniul meu. Am încercat să lucrez în media, domeniu foarte interesant, captivant şi care te ţine mereu în priză, practic esti conectat la viaţă. Nu a mers, din cauza că nu am reuşit să îmi expun anumite puncte de vedere în faţa şefei (da, era o şefă) şi mi-am dat demisia. Acum am învăţat să trec de aceste probleme, după ce am studiat de aproape temperamentele şi funcţia lor de fuziune. Pe lângă aceasta era şi faptul că nu aveam un contract cu carte de muncă ci doar unul de colaborare, şi altele. Unii colegi spuneau că peste câţiva ani o să am carte. Pentru mine e foarte important să am carte. Doar aşa să pot să fac, după o perioadă un credit la bancă pt casă. Or, mai curând cred că suntem generaţia chiriaşilor. Mi-a părut rău că mi-am dat demisia de acolo. După un timp m-am consolat şi am spus că voi găsi un job cu carte. Am încercat pentru unul de stat. Aici toţi aveau pile. Tatăl meu nu e fierar. Eu am învăţat ca prostul legislaţia necesară pentru concurs, că na, aşa se întâmplă. Am fost dezamăgit şi de această dată mai mult ca atunci când mi-am dat demisia. Mi-am revenit şi am spus că mergem mai departe, că na, aşa am învăţat la şcoală, după ce ai căzut, ia căzătura în dinţi şi mergi mai departe. Pe urmă am pus zeci de Cv-uri pe unde găseam. Am început să verific toate paginile de job, toate ziarele locale. Am fost la câteva interviuri foarte entuziasmat, însă oamenii mei, vă spun sincer sunt sătul de colaborări, sunt sătul de contracte de acest tip. Am ajuns să spun, dragul meu oraş, eşti un laborator de studenţi, esti o fabrică de politicieni, eşti o brutărie de intelectuali, ce faci cu ei? Iată, de aceea numesc frumosul meu oraş de studenţie, oraşul contractelor de colaborare. Mâine am să mă duc iar la un interviu, şi poimâine, până am să găsesc ce am vrut, că na, aşa am învăţat în aştia 18 ani de şcoală.

luni, 24 septembrie 2007

În oglinzi oraşul curge - imaginea din text e de Marius Dobrin (Bucuresti, astăzi)

oraşul curge în oglinzi
o cascadă de moloz
ferestre
şi
cărămizi

uite mamă
ce roşu curge bulevardul

simt cum crapă
libertatea
aud cum plânge moartea

oraşul curge în oglinzi
ca nisipul în clepsidră

Fragment de un sfert de oră


în dimineaţa aceasta libertatea are gust de cafea

voi fi mai bogat cu un sfert de oră îmi ghiceşte o ţigancă

ţiganca nu are urechi să-mi audă glasul plin de zaţ

zaţul îmi cuprinde toată gura şi cerul devine negru


*

iubita mea poartă o rochie dictando

cercei cu gust de cola

o să mă întind cu ea pe iarba plină de soare

ca într-o cadă cu apă

în care munţi-şi fierb saliva sărată

lăsaţi-mă ca un cal să beau libertatea din vadră

cu ea să îmi îmbrac trupul ce-mi cere linii


*

pe biroul cu taste ce rod hârtii

am un vas de resturi de scoici

scoicile acelea sunt valuri brodate

prin care marea îmi cântă dimineaţa

când din urechea iubitei sorb

cafeaua cu gust de libertate


*

astăzi o să port un costum dictando

cu zaţ printre linii

o să îmi scald viaţa în sfertul meu de oară

Vecinul de pat sforăie şi violează - secvenţă din studenţie -


vecinul de pat sforăie toată noaptea

cântă la chitară

dacă merg desculţ pe lângă patul lui

simt seisme

pe pupilele ochilor mei până dimineaţa

ca şi cum aş fi martor la un ritual de dezvirginare


aşa face în fiecare noapte

deflorează visele şi somnul

ciupeşte din lăuntrul lui

feluritele discuţii despre cum e să cânţi

la un pantof cu talpa dezlipită

sau cum poţi să adormi

cu spatele în braţele unui scaun de metal

fără să bagi în seamă şuruburile care cad

peste parchetul pătat de vodka şi chiştoace


când se trezeşte

îmi povesteşte visul

se spală pe faţă

şi pleacă la universitate

Desanctificare - poem de Ciprian Iulian Şoptică


Ea se gândeşte la El.

El îi înfinge un gând în inimă:

-E timpul să te scot din rândul sfinţilor!

Mi-ai împânzit tot trupul

cu sânii tăi reci şi unsuroşi;

Madonă-veneră-himeră-stingheră,

E timpul să te scot din rândul sfinţilor!

Să te arunc în groapa cu idei,

să te mănânce bursa nasdak,

acolo în ruinele lui World Trade Center!


Ea: Ok,dragă,de-acum înainte

îmi voi pune turbanul pe cap.

Toamna devreme - poem de Mihaela Postolache


încalţ covorul toamnei
ce plânge timpul
devreme

sub streaşina casei vechi
rândunele poartă pe aripi
morţii cei vii

desculţă
sub pietre
mi-am adormit pruncii de lapte
spălând prispa de praf
împreună cu sfinţii

e toamnă,
mult prea devreme.

Dialectica lecturii la Valeriu Gherghel


În toamna anului 2005, eseistul ieşean Valeriu Gherghel, profesor asociat al Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, la Facultatea de Filozofie, a publicat la Editura Polirom din Iaşi cartea de eseuri „Porunca lui rabbi Akiba” cu subtitlul „Ceremonia lecturii de la sfântul Augustin la Samuel Pepys. Eseuri şi autofricţiuni exegetice”. Problema centrală a cărţii este cea a lecturii. Universitarul ieşean îşi propune, aşa cum reiese din „Avis au lecteur” (cuvântul de început al cărţii), fără a abuza de un ton „înalt, oracular” sau academic, să aducă în faţa contemporaneităţii o problemă ce ar trebui să prezinte un capitol riguros exegeţilor, anume istoria lecturii şi a cărţii aşa cum este ea prezentată de la „sfântul Augustin încoace, ba chiar de la Origene”.Dacă Gianii Vattimo, în „Sfârşitul modernităţii” vorbeşte de o nouă experienţă umană, ce-a a „gândirii slabe” reprezentată în genere de criza sfârşitului secol al XIX-lea şi început de secol XX, prin descoperirea teoriei nihilsmului şi a dezvoltării fiinţei în valoare de schimb, universitarul ieşean, Valeriu Gherghel aduce odată cu apariţia acestei cărţi o problemă, mult râvnită atât în filosofia, cât şi în literatura contemporană: aceea a postmodernismului. Cartea de eseuri a lui Valeriu Gherghel este împărţită în patru secţiuni, fiecăreia corespunzându-i o problemă fundamentală, astfel în secţiunea I. „Tolle, lege: ia şi citeşte!”, savantul ieşean recunoaşte că a încercat mai degrabă să-şi ignore „eul intim, doar presupus, printr-o strategie alambicată a divagaţiilor”, împărtăşind „bucuros opinia criticului Nicolae Manolescu că lectura cunoaşte metamorfoze”, că „modul” nostru „de a privi textul” - în comparaţie cu medievalii – „este mereu altul”. „A citi altfel (iar noi citim, fără discuţie, altfel decât medievalul ori cititorul postum) reprezintă, poate, a citi altceva în acelaşi. Percepţia unui text depinde de vârste, de împrejurări, de vechimea scrierii etc. Lectura se schimbă pentru că lumea înseşi se schimbă.” „Şi noi odată cu ea” conchide autorul. Singura care rămâne aceeaşi, cel puţin în litera ei citită, este cartea, căreia Valeriu Gherghel îi acordă o însemnătate sacră, asemenea medievalilor, chiar dacă atitudinea vulgară şi profană a postmodernităţii îşi arată în anumite ipostaze ale lecturii colţii. Pentru universitar, cât şi pentru cititor (oricare ar fi el) „Lectura este o gesticulaţie complexă şi implică, mai întâi, corpul”. „Lectura este, în mod esenţial, o modalitate de evaziune. Când citeşti, lumea devine aproape suportabilă. Nu vorbesc despre lumea din cărţi, care e o lume imaginată. Vorbesc despre lumea reală, cea care face posibile lumea imaginată şi lectura”. Vorbind la modul general, spune Valeriu Gherghel, „cartea, ajută să te înţelegi şi să-ţi exprimi mai limpede şi mai complet trăirile, dar nu-ţi oferă motive plauzibile pentru a alege să mori, chiar dacă te sfătuieşte imperativ (sau voalat) să încerci”. De la eseu la eseu, autorul constată că se contrazice, dar tot el aduce un argument solid acestor contradicţii concluzând: „contradicţia din eseuri vine de la lucrul însuşi şi de la aspectul său lunecos şi inconsistent. Se poate numi oare, în catalogul universului, ceva mai ambiguu, mai pestriţ, mai ciudat decât cartea”? Astfel, „cartea este un obiect patetic prin echivocul său”. În această secţiune, eseistul V. Gherghel face trimitere la opera lui Montaigne, Sf. Toma d'Aquino care are „o operă dictată”, Tolstoi – aupra căruia va revni pe parcursul cărţii - , Cehov şi mulţi alţii. Valeriu Gherghel îşi propune să abordeze problema intimităţii atât la scriitor („Tolstoi nu mai are intimitate.”), cât şi la cititor (aici cazul cititorului contemporan care citeşte oriunde, indiferent de loc sau de poziţie), concluzând că „actul creativ îşi pierde cu totul aureola, cade în profanitate, în cenuşiul cotidianului”, autorul nemainstituind lumi. Scrisul devenind o practică de artizan şi coborând în stradă, poziţie mult contestată de autor în partea a treia a cărţii.În partea a II-a a cărţii „Lectio divina: lectura sacră” eseistul ieşean ne face părtaşi la sensul şi atitudinea scripturală pe care o aveau medievalii în comparaţie cu aceea pe care o avem noi. Diferenţele sun clar vizibile. Se poate vorbi în acest univers de discurs de o lectură a ceremoniei, elocvent era momentul în care creştinii se adunau şi ascultau (nu citeau… doar cel „uns” avea dreptul acesta) preotul care tot el făcea exegeza în faţa celorlalţi, în comparaţie cu lectura de tip profană a civilizaţiei târzii până în zilele noastre, unde nu preotul mai este cel care face exegeza textului sacru, ci oricine cunoaşte actul cititului. Rabbi Akiba este cel care „impune un ritual al lecturii în comun”. „Nu ai voie să citeşti oricând (se citeşte în ziua de Sabat) şi oriunde (se citeşte în templu). Şi mi ales nu ai voie să citeşti singur. Privirea celuilalt pironită asupra-ţi impune, de îndată, o justă înţelegere a poemului” sacru (aici e vorba de Cântarea cântărilor). Universitarul ieşean vorbeşte despre un egoism interior întâlnit prima oară – în forma actului de manifestare – la episcopul Ambrosius care „si-ar fi încuiat încăperea în timpul lecturii şi s-ar fi izolat cu totul de curioşi”. „Curioşii” vasăzică prezentau un pericol pentru liberii cugetători. Toţi trebuiau să vadă adevărul scriptural la fel, fără denaturarea literei sacre. „Urmând textul Ambrosius se implică în lectura lui mai puţin, pentru a citi mai mult. Este un Don Juan al cărţilor, care nu a aflat încă de existenţa comandorului de piatră” conchide autorul. Un alt caz amintit este cel al lui M. Luther care va traduce Cartea pe înţelesul tuturor. „A citi, precizează în epistola a IX-a (care e un mic manual exegetic) Pseudo-Dionisie, semnifică a te iniţia”. „Finalitatea lecturii constă aşadar în tentativa de a recupera intenţia autorului. Intenţia e mereu aceea de a exprima un adevăr, dar într-un mod învăluit, alegoric.”, de aceea exegetul biblic, trebuie, să caute intenţia sau adevărul divin în demersul lecturării Cărţii (care le cuprinde pe toate celelalte, cum afirmă însuşi V. Gherghel).În secţiunea a III-a „ Mirabilia”, eseistul ieşean îşi propune o analiza asupra enciclopediilor, a numelor, cât şi a veridicităţii acestora. „Cu cât o fiinţă este mai greu atestabilă empiric, cu atât mai amănunţit se prezintă contemplaţiei. Ceea ce frapează, în cazul lor, este bogăţia, luxurianţa detaliilor. Nimic nu scapă autorilor de enciclopedii”. Aici elocvent este cazul gastrimargului descris de Aristotel, iar mai târziu de Maxim Mărturisitorul care îi va da făpturii o semnificaţie alegorică, spirituală. „Dacă există un nume, acest nume, întrucât este înţeles, presupune o formă, un concept mintal”. „Acestui nume trebuie să-i corespundă, în vastul repertoriu al lumii, ceva.” Pentru Valeriu Gherghel „lucrul este, în principal, o expresie vizibilă a semnificaţiei unui nume”. De asemenea se vorbeşte despre Logosul mundan şi cel divin, logosul interior şi cel exterior, plecând de la semiologul Sf. Augustin.Abia în ultima secţiune, „Quis est homo hic: cine este acest om?”, îl descoperi şi ca persoană pe cel ce este Valeriu Gherghel, înconjurat de cărţile lui preferate, de gânduri ce nu-i dau linişte, dar care aduc certitudinea unei trăiri. Aici eseistul ieşean scrie despre vocea narativă „care nu trebuie confundată cu autorul”, despre adevărul care trebuie să fie şi să rămână incontestabil literei. Autofricţiunea, ne spune ieşeanul, „răspunde şi nevoii recente a postmodernului de a se scrie liber pe sine, marcând coincidenţa dintre cele două tipuri: al trăirii şi al mărturisirii. Autofricţionarul trăieşte pe măsură ce se spune şi devine pe măsură ce se povesteşte. E autor şi narator în acelaşi timp. Dar nu relatează ceea ce a trăit cândva. Relatează fidel ceea ce trăieşte în prezentul naraţiunii”.Iată, cel care crede într-o erotică a cuvintelor, intr-o lume care „simte în continuare nevoia unei educaţii sentimentale” invită cititorul de lectură adevărată la un curs de iniţiere exegetică, la un curs de literatura universală, la un curs de descoperire a eului autentic, păstrând pe parcursul cărţii, chiar dacă mesajul e grav, o anumită ironie faţă de cotidian şi un umor faţă de el sau de mine (cititorul) părtaşi la lumea profană a lecturii. Singurul remediu, despre care chiar autorul vorbeşte, pentru cititorul cu atitudine, rămâne lumea şi cultura clasică, în care cu multă dragoste se afundă şi din care se împărtăşeşte cel ce este Valeriu Gherghel.

Sensul "gândirii slabe" la Gianni Vattimo


Întreaga filozofie contemporană îşi îndreaptă direcţia analitică asupra conceptelor de Supraom şi Postmodenism. Se poate vorbi despre postmodernism în literatura, în artele plastice, în arhitectură, în ştiinţă şi nu în ultimul rând în filozofie. Lumea postmodernă, scrie Daniel Corbu , „este în viziunea celor mai ascultaţi teoreticieni, una epidermică, flexibilă şi plină de artificii, superficială”.Gândirea slabă – este un concept filosofic ce aparţine filosofului italian Gianni Vattimo. Acest concept, s-ar putea spune, că apare în urma unei cerinţe acute de rezolvare a legitimării şi direcţiei filosofiei contemporane. Odată cu încercările de legitimare a filosofiei contemporane multe cercuri sau multe minţi reprezentative a secolului XX s-au antrenat în această direcţie. Probleme filosofice cum ar fi cele ale dialecticii hegeliene-marxiste sau a metafizicii tari, veritabile, au dus în cele din urmă la naşterea gândirii diferenţei, gândire ce recunoaşte criza gândirii dialectice a filosofiei.În aceste cercuri sau spaţii mentale, reprezentate de câţiva filosofi de seamă ai conteporaneităţii, se produce, dacă se poate vorbi în această ordine metaforică ce va caracteriza oricum filosofia secolului XXI, ceea ce noi numim astăzi cultura sau mişcarea postmodenităţii. Aşadar, putem avea aici în vedere pe cei mai importanţi analişti ai filosofiei postmoderne. Părerile lor diferă de la unul la celalalt, dar tocmai această diferenţiere duce în cele din urmă la legitimarea conceptului filosofic contemporan. Astfel, Gianni Vattimo poate vorbi de o ontologie slabă pe marginea precursorilor Nietzsche şi Heidegger, dar şi a hermeneuţilor contemporani, Gadamer, Jauss ori Rorty. Alături de Vattimo în încercarea de a legitima filosofia contemporană şi direcţia acesteia, vorbind chiar de o epistemologie şi de legitimările unor noi modele ale cunoaşterii stă, Jean-Franços Lyotard, urmându-l Francis Fucuyama, autorul ce îşi propune o analiza asupra „sfârşitului istoriei” şi a „ultimului om”, cum se poate observa în lucrarea Sfârşitul istoriei şi ultimul om, unde arată că există două forţe copleşitoare care funcţionează în vadul istoriei omeneşti: „logica ştiinţei moderne” şi „lupta pentru recunoaştere”.Aceşti câţiva gânditori menţionaţi în această pagină, cu toate divergenţele de metodă în detalii, au în comun ideea că epoca modernităţii s-a încheiat şi că dimensiunile noii lumi sunt puse în alt tip, în care concepte fundamentale precum cele de realitate, istorie, valoare, gândire, artă se modifică esenţial şi o dată cu ele, omul însuşi.Aceeaşi direcţie o are conceptul lui Gianni Vattimo de gândire slabă. El apare în circumstanţele crizei dialectice şi a diferenţei. Acest concept se anunţă în urma verdictului nietzschean dat modernităţii şi a gândirii heideggeriene despre fiinţă şi Ge-Stell, unde Heidegger, nu în rânduri insistente, vorbeşte de ontologie a declinului şi de o decădere a metafizicii sau chiar de o abandonare a acesteia, dar nu prin depăşire propriu-zisă, ci prin acel Verwindung, care înseamnă mai curând recuperare în urma unei boli, cum scrie însuşi Gianni Vattimo în Sfârşitul modernităţii. Astfel se face simţită nevoia unei „cure de slăbire” a subiectului, care nu mai poate avea pretenţia de spirit absolut, în urma acestei slăbiri, el se istorisizează şi se localizează, devine contextual şi efemer, o entitate „care îşi dizolvă a sa prezenţă-absenţă în reţelele unei societăţi transformate din ce în ce mai mult într-un foarte sensibil organism de comunicare” .Vattimo în demersul cercetării lui asupra argumentării unei ontologii a declinului aduce în discuţie câteva din momentele ce se fac simţite în ontologia heideggeriană tocmai pentru a arăta sensul slăbirii fiinţei şi posibilitatea direcţiei unei noi ontologii, aceea a slăbirii. Gianni Vattimo consideră că ştiinţa modernă contribuie la un „destin general de slăbire a fiinţei” . Un teoretician al fenomenului postmodernităţii, român de altfel, consideră „că principala direcţie în care Gianni Vattimo îşi îndreaptă eforturile”, făcând trimitere la scrierea filosofului „Sfârşitul modernităţii” , „este construirea unei corespondenţe între discuţiile actuale din jurul conceptelor de modernitate şi postmodernitate şi gândirea lui Nietzsche şi Heidegger” . Verdictul nietzschean dat modernităţii, acela al „morţii lui Dumnezeu”, sau al transevaluării tuturor valorilor, concluzionând cu ideea că „nu există stări de fapt, ci doar interpretări”, ne face să înţelegem că el aduce modernităţii o critică vehementă, moment pe care Gianni Vattimo îl numeşte modernitate târzie sau chiar sfârşit al modernităţii.Pentru Vattimo sfârşitul modernităţii – aşa cum reiese din lucrarea Sfârşitul modernităţii – nu înseamnă că nu mai au loc evenimente, ci că evenimentul nu mai este considerat ca având loc pe o linie unitară a istoriei gândite ca progres unic. Astfel sfârşitul modernităţii este împlinită, post-modernitatea fiind o gândire a pluralităţii, aceasta fiind ea însăţi o formă de slăbire.Pier Aldo Rovatti aduce la cunoştinţă faptul că gândirea slabă, într-un sens restrâns, înseamnă „atitudine cunoscătoare” ce pare a avea „moduri sau categorii ale cunoaşterii”, pe de altă parte, Vattimo, după cum ne arată Marin Mincu, consideră că slăbirea vizează mai ales o anumită metodă dialectică, tare, a ideii de progres în general . Alături de Vattimo, P. A. Rovatti este printre puţinii care admit că în căutarea unui sens ontologic al gândirii slabe, trebuie avut în vedere gândirea lui Nietzsche. Când Nietzsche a spus că omul se duce de-a rostogolul din centru către X, se înţelege că el a anunţat apariţia ultimului om, care depărtându-se de centru, se descoperă şi se apropie în şi de nihilism, de X. În fond, aceasta înseamnă că gândirea forte nu mai poate fi susţinută, fiinţa depărtându-se de centru. Situaţia pe care Nietzsche o vede e caracterizată de posibilitatea pierderii de sine: omul a ajuns dinaintea unei limite. Acest om, conchide Rovatti, este omul compromisului, care a învăţat să convieţuiască cu nimicul .Un alt aspect al gândirii lui Vattimo este relaţia care se întemeiază cu tradiţia. Se înţelege, tot de la Nietzsche plecând, datorită caracterului critic care se aduce lumii înseşi, că modernitatea intră în conflict cu tradiţia, deoarece tradiţia ca formă de gândire forte, ca metafizică veritabila – cum o numeşte Gadamer în Adevăr şi metodă – apără vechile valori, în comparaţie cu atitudinea critică a gândirii noi, ce se vrea a fi o gândire slabă, care critică până şi modernitatea târzie sau post-modernitatea pe sine însăşi, făcând din ea temă de reflexie. Tradiţia – trecutul – pentru gândirea slabă nu mai prezintă un interes, şi nici valoare prin ea (el) însăşi nu mai are, ci este privită din perspectiva viitorului. Vattimo ne arată că importanţa ideilor filosofice ale unor gânditori ca Nietzsche şi Heidegger constă în faptul „că ne oferă instrumente pentru a înţelege sensul emancipativ al sfârşitului modernităţii şi al ideii despre istorie”. Aşa cum am amintit şi mai sus, pentru Nietzsche, imaginea unei realităţi, ordonate raţional pe baza unui temei (imagine pe care metafizica şi-a făcut-o întotdeauna despre lume), e numai un mit „securizant”, specific unei umanităţi primitive şi barbare . Aceste forme primitive şi barbare se vor, în prisma unui filosof ca Nietzsche, să fie înlocuite cu o formă a realităţii şi istoricităţii, cu înlocuirea unor valori care să le critice pe cele primitive, prin depărtarea de centru către X.Odată cu finele epocii depăşite, despre care vorbeşte Nietzsche în Ştiinţa veselă, fiinţa poate fi gândită sub semnul novum-ului. Postmodernitatea e abia la început, identificarea fiinţei cu acest novum (pe care Heidegger o vede emblematic exprimată de către noţiunea „voinţă de putere” a lui Nietzsche) continuă să-şi proiecteze umbra asupra noastră, ca şi nihilismul anunţat de cei doi filosofi. Prin acest novum nietzschean, se trădează o slăbire a fiinţei, pe care Heidegger o va găsi într-o ontologie a declinului. Din acest punct de vedere, Vattimo consideră că datorită acestor doctrine, care vin să formeze în mod constructiv condiţia postmodernităţii, se poate vorbi de slăbirea fiinţei.Nici nihilismul nietzschean, nici cel heideggerian nu privesc numai omul, ci înainte de toate el priveşte fiinţa însăşi. Chiar şi în privinţa conţinuturilor, a modurilor de a se manifesta ale nihilismului, scrie filosoful lui pensiero debole, teza lui Nietzsche şi aceea a lui Heidegger coincide dincolo de divergenţele de abordare teoretică. Astfel, dacă pentru Nietzsche întreg proces al nihilismului se poate rezuma la acel verdict din Ştiinţa voioasă dat modernităţii, cum că „Dumnezeu este mort” şi în acelaşi timp la „devalorizarea valorilor supreme”, pentru Heidegger fiinţa se anihilează pe măsură ce se transformă complet în valoare. Totuşi, torinonianul, observă că dacă pentru Nietzsche nihilismul se anunţă, se aşteaptă, se doreşte, în schimb, pentru Heidegger el se găseşte împlinit, ba chiar se caută o depăşire a acestuia. Astfel, însuşi Heidegger se include în istoria împlinirii nihilismului, iar acest nihilism pare să fie chiar el acea gândire ultrametafizică, pe care el însuşi, scrie Vattimo, o caută . Vattimo consideră că negarea Dumnezeului moralei poate fi citită şi în sensul negării Dumnezeului filosofilor, al metafizicii. Dacă Nietzsche spune doar că Gott ist tot, Vattimo descoperă, percepe în această sintagmă drept o „manifestare a nihilismului”. Dumnezeul filosofilor a murit tocmai că „a, terminat-o cu metafizica” .Felul de a se da al fiinţei, în evenimentul planetar al lui Ge-Stell heideggerian, vine şi confirmă faza împlinirii nihilismului şi consumarea fiinţei în valoare. În intenţiile lui Vattimo, acest eveniment heideggerian vine şi face posibil şi totodată necesar, ca gândirea să-şi dea seama că nihilismul e (unica) noastră chance (vezi Sfârşitul modernităţii).Un ultim aspect, grav, atins de Vattimo în demersul formării teoriei despre o ontologie slabă e acela precum că o gândire slabă, fiind slabă datorită conţinuturilor ei ontologice, a modului de a concepe fiinţa ori adevărul, se defineşte şi ca o gândire ce nu trebuie să viseze la o altă poziţie a ei, decât la cea în care ea se află deja, adică ea nu are motive de revendicare a suveranităţii. Criza umanismului, scrie Vattimo, în sensul radical pe care-l capătă la gânditori ca Nietzsche şi Heidegger, dar şi la psihanalişti ca Lacan, se rezolvă probabil printr-o „cură de slăbire a subiectului” pentru a-l face capabil să asculte apelul unei fiinţe ce nu se mai dă în tonul peremptoriu al Grund-ului, sau al gândirii de gândire (vezi Sfârşitul modernităţii).În ultima operă vattimoniană, fiind vorba despre A crede că mai credem, atunci când filosoful italian vorbeşte despre creştinism şi modernitate, scrie că începuturile polemicile heideggeriene împotriva metafizicii se pot găsi în încercările „apocaliptice” ale criticii existenţialiste din primele decenii ale secolului trecut. Heidegger reflectând asupra rădăcinilor mentalităţii metafizice, în operele ce urmează aşa-zisei „cotituri” a gândirii sale, că acea subiectivitate umană care se vrea a fi apărată contra organizării totale, pregătită şi promovată de către ştiinţa-tehnică este profund complice metafizicii, deoarece crede că va putea face să conteze propriile ei drepturi în numele unei esenţe stabile, încă o dată „obiectivă”, ceea ce e doar un alt aspect al lumii esenţelor de la care provine obiectivismul tehnico-ştiinţific. Pe baza reflecţiilor făcute, în special pe textul Identitate şi diferenţă, în care Heidegger recunoaşte în lumea totală a organizării tehnico-ştiinţifice moderne o posibilă primă vestire a unei noi relaţii – care nu ar fi metafizică – între om şi fiinţă, se poate dezvolta, mărturiseşte Vattimo, interpretarea radical antimetafizică a gândirii lui Heidegger, pe baza căreia filosoful torinonian spune că ia naştere „gândirea slabă”. Aşadar, în altă ordine de idei postmodernitatea sau lumea postnietzscheană, trebuie să accepte ideea de sfârşit atât al istoriei modernităţii, cât şi a imposibilităţii reîntoarcerii spre centru. Lumea şi metafizica îşi îndreaptă direcţia înspre X, datorită morţii lui Dumnezeu, dar păstrând dreptul rememorării sau reamintirii heideggeriene.În acest sens se poate vorbi în momentul de faţă despre criza umanismului anunţată de Nietzsche, descoperită de Heidegger şi moştenită de secolul în care trăim. Nihilismul nietzschean sau heideggerian aduc astfel în prim plan al gândirii contemporane problema crizei sau a slăbirii fiinţei, despre care Gianni Vattimo scrie că au continuitate şi legitimare în direcţia filosofiei contemporane. Vattimo, când îşi expune teoria filosofică a ontologiei slabe, sau când vorbeşte despre postmodernismul în filozofie are în vedere acea depăşire heideggeriană – Verwindung deoarece tot ceea ce caracterizează trecutul nu mai are nimic ce să ne spună.Putem spune în finalul acestui studiu ca pentru G. Vattimo situaţia în care se află epoca noastră este a unei epoci nihiliste, dar, a nihilismului asumat până la capăt. Postmodernitatea, arată G. Vattimo, nu mai consideră adevărul un concept gnoseologic, pentru că el nu mai este întemeiat pe o realitate metafizică stabilă. Supus, ca şi subiectul unei „cure de slăbire”, adevărul devine un concept instrumental de comunicare şi interrelaţie, foarte apropiat de conceptele estetice. Postmodernismul presupune, prin urmare, „o concepţie nonmetafizică despre adevăr, care să-l interpreteze nu atât pornind de la modelul pozitivist al cunoaşterii ştiinţifice, cât […] pornind de la experienţa artei şi de la modelul retoricii” . A fi postmodern înseamnă – în gândirea filosofului italian – să accepţi deplin nihilismul construit de Nietzsche şi Heidegger.Sensul care poate fi dat conceptului de gândire slabă, ce stă la baza filosofiei lui Vattimo poate fi acela al unei „ontologii a declinului” în sens heideggerian sau „mai precis” unul hermeneutic, deoarece filosoful italian „încearcă să ilustreze” gândirea contemporană, postmodernă cu această nouă koiné filosofică ce se prezintă ca singura noastră chance.


NOTE: Daniel Corbu, Postmodernismul pe înţelesul tuturor, Ed. Princeps Edit, 2004, p. 34.

Gianni Vattimo, Sfârşitul modernităţii, Ed. Pontica, Constanţa, 1993, p. 48.

Gianni Vattimo, op. cit., pg. 184.

Mircea Cărtărescu, Postmodernismul românesc, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1999, p. 54.

Gianni Vattimo – Pier Aldo Ravatti, Gândirea slabă, Ed. Pontica, Constanţa, 1998, coperta 4.

Pier Aldo Rovatti, Transformări în cursul experienţei în Gianni Vattimo – Pier Aldo Ravatti, Gândirea slabă, ed. cit., p. 26.

Gianni Vattimo, Societatea transparentă, Ed. Pontica, Constanţa, 1995, p. 12.

Ibidem, p. 22.

Alexandru Ştefănescu, Nietzsche şi „moartea lui Dumnezeu”, Ed. Paideia, Bucureşti, 2004,

apud Secolul 21. Nietzsche. Un precursor al secolului XX, 1-6/2001, pp. 70-71.

Gianni Vattimo, A crede că mai credem – E cu putinţă să fim creştini în afara bisericii?, ed. cit., p. 43.

Ibidem p. 44.

Gianii Vattimo, Sfârşitul modernităţii, ed. cit., p. 21.

George-Virgil Bondor, De la metafizică la hermeneutică. Friedrich Nietzsche, Teză de doctorat, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Filosofie, Iaşi, 2003.

Şi-a lansat noua grilă de programe



Postul ieşean de televiziune locala, Tele M şi-a lansat în această dimineaţă noua grilă de programe tv. Astfel ieşenii vor avea posibilitatea să primească mai multe informaţii utile despre ceea ce se întâmplă în oraşul lor. Grila de programe cuprinde atât emisiuni de înformare publică, dezbateri, talk-shou-uri, cât şi emisiuni de divertisment. Startul noii grile de programe a fost dat de emisiunea matinală "Prima oră", emisiune dedicată în exclusivitate iesenilor care se trezesc de dimineaţă. Postul local a lansat şi un concurs prin care fidelitatea ieşenilor este răsplătita.

Lansare




Dragii mei, lansez astăzi blog-ul de cultură. Aştept lucrările voastre pentru a le valorifica pe site. Aştept propuneri pentru dialog virtual. Sper ca în viitor să reuşim să edităm o revistă numită "Blogul cultural". Aştept sugestii fie pe blog fie la adresa de e-mail vongorby24@yahoo.com


Graffiti în Focşani


Graffiti pe zidul unei clădiri din Focşani.
Fiecare dintre noi lasăm un semn în urmă,
important este ca acesta să ne încânte privirea şi gândurile.

Galerie de artă vie - Imaginea din poem de Andrei Alex Mihăescu




mă duceam la prietenul meu în vizită

aşa cum obişnuiam să îi promit

în yala uşii un patent în loc de cheie

era răstignit în jurul clanţei vechi

ca un carton vopsit în alb de înger


pe canapea în sufragerie întins stătea un chip morbid

lângă o cupă cu zăpadă roşie de sânge cald

învelit în praf de cărţi şi filme horror

ca un scafandru în oceanul lumii dive

îi făceam resuscitări plimbându-l prin saloanele şotron


eram singur lângă fereastră şi-l priveam cum curge oase

am vrut să chem un preot să-l împărtăşească

să-i dea anafura luminii ultimei bucăţi de ceară

şi să-i pun creştineşte bani în buzunarul de la piept

şi o icoană peste burtă în care Iona să se căiască

într-un chit cu unghii vorbitoare


într-un tablou pictat de Mihăescu l-am întâlnit din nou

pe acelaşi bulevard de piatră bătută pe pasaj

lângă aceeaşi garsonieră în care îl mai vizitasem

de această dată se plimba la braţ cu o doamnă în roşu

părea fericit de paşii ei valsaţi în întâmplarea paşilor lui

ca şi cum ar fi ştiut capătul scării ce duce dincolo de cap


mă duceam la prietenul meu în vizită

aşa cum obişnuiam să îi promit

eram singuri lângă fereastră şi priveam cum oase curg

dintr-un tablou pictat de Mihăescu

ca şi cum n-am fi ştiut să ne privim unii pe alţii

Comunicat de presă: Cercul de la Dorohoi


Dragii mei, vă anunţ pe această cale că în perioada 4 - 6 octombrie, anul curent, vor avea loc întâlnirile Cercului de la Dorohoi. Şedinţele vor avea în vedere: 1. lansarea revistei de experiment literar "Editor" (revista profesorului Ciprian Voloc); 2. discuţii pe tema: direcţiile poeziei contemporane (participa: Paul Gorban, Petruţ Pârvescu, Nicolae Căruntu, Stelorian Moroşanu, Valerian Ţopa, Ciprian Voloc, Ciprian Şoptică, Gică Manole, etc.); 3. recital de poeme; 4. primul bilanţ de la aderarea României la UE (Paul Gorban şi Gică Manole); 5. după-amiaza versurilor dorohoiene (Paul Gorban şi Ciprian Voloc); 6. "vinul care curge toamna". Întalnirile vor avea lor la Casa de Cultura a Municipiului Dorohoi, Jud. Botoşani. Vă aşteptăm cu drag.

Poem de Radu Vasile Chialda, Comentariu la ştirile de la ora 5 de pe postul Pro Tv - Gheorghe nu e Prometeu


Macabrele feţe tăioase

Pătate cu sânge,

Stăteau neclintite

Înfipte în om.


Iar Omul zâmbea …

Îmbătat de ambrozia fericirii.


Avusese nebunul curaj să-I înfrunte …

Iar Zeii l-au condamnat să trăiască

În propria sa legendă.


Însă legenda lui Gheorghe

Nu era încă tehnoredactată.


Şi acum,

Privindu-şi moartea la televizor

Îi implora pe zei:

Lăsaţi-l pe Gheorghe să moară!

El nu e Prometeu.

Epigramele unei generaţii europene

1.
ţara, guvernanţii vor s-o schimbe
dacă s-ar putea cu totul,
tineretul să o plimbe
pe umeri cum se duce, mortul.

2.
facultăţi şi şcoală multă
cât încape în cap bagăm,
când e vorba, însă, de burtă
prin străinătăţi plecăm.

3.
părinţii noştri au o casă
în care îl plang pe dictator,
noi ne dorim un credit la bancă
să ridicăm un dormitor.

4.
steagul nostru tricolor
are o strea pe europa,
dar e pătată, ea, de clor
de nu se vede nici cu lupa.

5.
suntem tineri muncitori
şi privim sub fuste blonde,
declarăm la fisc din flori
eprubete aduse probe.

Epigramele unei generaţii europene

1.
ţara, guvernanţii vor s-o schimbe
dacă s-ar putea cu totul,
tineretul să o plimbe
pe umeri cum se duce, mortul

2.
facultăţi şi şcoală multă
cât încape în cap bagăm,
când e vorba, însă, de burtă
prin străinătăţi plecăm.

3.
părinţii noştri au o casă
în care îl plang pe dictator,
noi ne dorim un credit la bancă
să ridicăm un dormitor.

4.
steagul nostru tricolor
are o strea pe europa,
dar e pătată, ea, de clor
de nu se vede nici cu lupa.

5.
suntem tineri muncitori
şi privim sub fuste blonde,
declarăm la fisc din flori
eprubete aduse probe.

când plouă valsez cu mama

ziua aceasta
seamănă cu strigătul ploilor
din pântecul mamei
nu ştiu de ce îmi cereţi
să port umbrelă

mama plânge iarba
prinsă sub coasă
şi adoarme de obicei
pe cântul lor de jale
plânge cărţile lovite de trăsnet
adoarme uneori
cu ochii în tavan ca o lustră

de aceea dansez în ploaie
pe strada ciupită de poante albe
ca balerinii sub umbrelă
doar frunze pot fuma

lăsaţi-mă în ziua aceasta
în braţele ploii să stau
ca un prunc
sub aripile mamei

dumnezeu între măsele

la mine în casă de obicei mâncăm
după ce apune soarele în farfuriile
din dulapul cu păianjeni
cade altfel lumina de pe funie în farfurie
şi alt gust au rugăciunile dinaintea felului doi

aşa o senzaţie în care iţi vine să spui
doamne sunt sătul de acelaşi fel de viaţă
de acelaşi fel de farfurie în care stau adunate
stomacuri flămânde
călugări acoperiţi cu sutane zemoase

iubita îmi pregăteşte scaunul cu spătarul
care-mi zgârie coatele
dacă le plimb pe lângă corp în timpul mesei
cu genunchii adunaţi în farfurie
ca o porţie de pilaf
mă rog pentru bucate
cum m-au învăţat bunicii

printre feliile de pâine
pe dumnezeu îl caut
când îl găsesc îl diger
în stomacul plin de chei

Prima zi pe blog-ul meu


Iată, cât de departe suntem astăzi cu tehnologia. Te trezeşti peste noapte că poţi să îţi creezi propriul tău univers, virtual desigur, dar necesar. Pot să îmi invit prietenii sau pot să îmi fac prieteni noi. Pot să creez pagini pe care să promovez un produs cultural sau să propun teme pentru discuţii. Iertaţi-mă dacă mă minunez. Este primea mea zi pe blog-ul meu. Este o experienţă noua şi în acelaşi timp un pariu pentru mine. Spun aceasta pentru că îmi doresc să vad cât voi suporta să trăiesc în aceast univesr virtual. Este, în fond, un pariu, atât pentru mine, faţă de cei din jur, cât şi faţă de conştiinţa mea.