sâmbătă, 17 noiembrie 2012

Salonul de literatură Zero+. Ediţia a II-a



Salonul de literatură Zero+”, care s-a ţinut joia trecută la Muzeul „Sf. Ierarh Dosoftei Mitropolitul” din Iaşi, continuă. Cel puţin aşa anunţă organizatorii: Muzeul Literaturii Române, filiala ieşeană, revistele Timpul, ALECART şi Zon@ Literară. În aceeaşi formulă moderatorii, scriitorii, Mirel Cană, Liviu Antonesei şi Şerban Axinte vor încuraja participanţii să discute pe textele poetului Vasile Iftime şi ale prozatoarei Ana Săndulescu. Aşadar, joi, 22 noiembrie, la ora 18 fix, când ceasul Palatului Culturii se va auzi peste oraş, la Muzeul „Sf. Ierarh Dosoftei Mitropolitul” vor fi deschise fişele de lectură ale „Salonului de literatură Zero+”. Dar să vedem cine sunt cei care citesc.
Vasile Iftime vine de la Botoşani, să aducă în cadrul “Salonului de literatură Zero+”, blestemul lui Eminescu, poezia, care, se pare, că-l urmăreşte şi pe el. Dar, din biografia poetului aflăm că tot a avut el ceva legătură cu Iaşul, de vreme ce nostalgic, se întoarce să citească aici. El este absolvent al liceului „Garabet Ibrăileanu” din Iaşi, apoi face puţină şcoală militară la „Institutul de artilerie, rachete şi topogeodezie” din  Sibiu. Şi nu se opreşte aici, se apucă de studiat profilul sufletului şi al minţii umane în cadrul Facultăţii de Psihologie, Universitatea „Spiru Haret”, Bucureşti. Literar, debutează cu poezie în 2005, cu placheta „Umbre”, Editura Geea. Apoi, mai publică şi alte volume de versuri bine primite de critica literară (rămâne de văzut dacă şi critica de salon va fi în aceeaşi emoţie): „Un tot relativ”, Agata-2006, „Jumătate liliac”, Axa-2007, „Claustrofobii sentimentale”, Axa-2008,  „Alte poeme, alte femei”, Conta-2010 şi „Poeme cu toate femeile lumii”, Dacia XXI-2011, „O frontieră cât toate iernile noastre”, Zona Publishers, 2012. Publică şi colaborează constant cu revistele: România literară, Luceafărul,  Hyperion, Poessis, Convorbiri literare,  Ramuri, Ateneu, Zon@ Literară, Argeşul, Dacia Literară, Ţara de sus, Apostrof, Cafeneaua Literară, Poezia, Feed Beack, Poesis, Euphorion, Viaţa Românească, Porto Franco, Dunărea de Jos, Conta, Verso, Bucovina literară. Din 2008 este membru al Uniunii Scriitorilor din România. Despre poezia sa criticul şi poetul Horia Gârbea spune: „Vasile Iftimie are o scrânteală simpatică. Ea îl ajută să meargă înainte, eventual pe sârmă, şi deseori inerţia şi inconştienţa de somnambul îl ajută să treacă bine peste teme foarte adânci. Poetul scrie din talent, din încheietură aş pute spune”. În vreme ce poetul Gellu Dorian semnalează: „Vasile Iftime scrie o poeziei conjugale şi a iubirii tăinuite expunându-şi motivele care i-au creat stări poetice dezinvolte, dezinhibate, fireşti. Discursul limpede, uneori dezvelit până la nuditatea ideii conferă textelor lui Vasile Iftime transparenţa unor ferestre prin care priveşti sufletul poetului ca pe o fotografie din care poţi extrage timpul care le-a dat chip”.     
Tot în cadrul celei de-a doua ediţie a „Salonului de literatură Zero+” facem cunoştinţă cu proza Anei Săndulescu, masterandă în managementul organizaţiilor, în cadrul universităţii ieşene „Al. I. Cuza”. Fragmente din proza Anei Săndulescu circulă pe internet, pe diferite site-uri literare şi câteva reţele de socializare, printre care Facebook. Autoarea şi-a creat, astfel, un grup de cititori fideli de la care primeşte feed-back-uri critice sau mai puţin literare. Ştim că are deja terminat un roman, „Anamneza”, şi că acum e în faza de aşezare editorială, dar, totodată, mai ştim că lucrează deja la un alt roman, început, în toamna acestui an. Tânăra prozatoare a mai publicat fragmente din lucrările ei în revista ieşeană Zon@ Literară,  obţinând astfel aprecierea criticilor şi redactorilor din jurul publicaţiei. Despre proza ei Paul Gorban, redactorul şef al revistei, notează: „Ana Săndulescu are o literatură fragilă, sinceră şi încă în căutarea locului personal în acest amalgam de tipuri literare. Asta pentru că scrierile ei par când fragmente de jurnal, când fragmente lirice, când, pur şi simplu, fragmente ficţionale şi meditative. Cert este că tânăra prozatoare promite să transforme limbajul şi starea de chat în atitudine literară. Nu ar fi prima care ar încerca acest lucru, dar ştiu sigur că proza ei va fi ca un gheizer pentru generaţiile noi, asta pentru că povestirile autoarei se nasc din realitatea uşor dramatică şi metafizică a acestei tinere generaţii. Frazele ei sunt ca nişte fulgere în plină noapte, te ţin mereu în suspans, te obligă să ai încredere că la capătul vijeliei literare personajele vor construi un singur punct geografic, viaţa atât de rapidă…”. Aşadar zicem că acestea sunt doar câteva ingrediente care ne fac să credem că merită să participaţi la cea de-a doua ediţie a „Salonului de literatură Zero+”.
                                            sursa www.agendadeiasi.ro

luni, 12 noiembrie 2012

Salonul de literatură Zero+



La Iaşi, mai multe grupări şi reviste literare, câteva asociaţii şi instituţii culturale s-au gândit să demareze un nou program literar. În acest sens, în parteneriat cu Muzeul Literaturii Române, filiala ieşeană, revistele Zon@ Literară, Timpul şi ALECART dau startul primei şedinţe a „Salonului de literatură Zero+”. Şedinţele cenaclului literar vor avea loc în incinta Muzeului „Sf. Ierarh Dosoftei – Mitropolitul” situat pe str. Anastasie Panu, nr. 54, chiar în faţa Palatului Culturii. Serile literare vor avea loc săptămânal, în ziua de joi, începând cu ora 18:00. Moderatorii cenaclului sunt autori deja cunoscuţi, atât ieşenilor, cât şi în ţară: Mirel Cană, Liviu Antonesei, Şerban Axinte şi Paul Gorban. În cadrul cenaclului vor fi abordate orice tip de gen literar: proză, poezie, eseu, dramaturgie, jurnal etc. Se urmăreşte, pe de altă parte, crearea unor evenimente literare, marcate prin lansări de carte, întâlniri cu scriitori consacraţi, dar şi crearea unui pol literar atât din punct de vedere estetic, cât şi critic, reprezentativ timpurilor actuale. „Salonului de literatură Zero+” este un concept care vine, în primul rând, în sprijinul noilor valuri literare, sprijinind libertatea de creaţie artistică.

marți, 6 noiembrie 2012

Revista Zon@ Literară, de un an în topul revistelor literare

Revista de cultură şi atitudine Zon@ Literară a fost înfiinţată la iniţiativa unor tineri scriitori, masteranzi şi doctoranzi ai universităţii ieşene Al. I. Cuza, în septembrie 2011. Ea a apărut în contextul în care în Iaşi existau şi cîteva cenacluri literare, cel de la Librăria Humanitas Lăpuşneanu,  Junimea Nouă de la Casa Pogor, Timpul, Quasar, Univesul prieteniei, Păstorel Teodoreanu si alte câteva. Altfel spus, revista a venit, încă de la început, şi în sprijinul multor tineri debutanţi în cenaclu, motivându-i prin publicare. Pe de altă parte, chiar dacă există câteva reviste la care o parte a tinerilor scriitori ieşeni colaborează, s-a simţit nevoia de a crea o platformă individuală - fără a avea pretenţia de a concura sau a fi rivală cu alte deja existente-, în care toţi să ne unim. Aşa a apărut, cum spun mulţi, "revista tinerilor scriitori, revista noului val de literatura". Şi, dacă privim în istorie, cam la două decenii apare o nouă revistă care prin programul ei se vrea a fi document al grupării din jurul ei. Dar Zon@ Literară nu este doar revista scriitorilor din Iaşi. Ea este a tuturor. Se poate observa chiar în caseta tehnică de redacţie, că revista are colaboratori din toate regiunile ţării, că în paginile revistei, de la număr la număr apar scriitori noi, mulţi necunoscuţi încă. Pe de altă parte, ne-am dorit de la început să construim un profil de brand al revistei, astfel încât de la număr la număr, tineri scriitori - prozatori, dramaturgi, poeti, critici literari şi de film etc. - dintre cei consacraţi, recunoscuţi de breasla scriitorilor, au fost invitaţi să semneze în revistă. Mai mult decât atât, în acest an de la înfiinţare, revista a participat la diferite festivaluri literare acordând premii tinerilor scriitori, prin publicare în paginile revistei. Totodată, redacţia revistei, în parteneriat cu mai multe librării ieşene, asociaţii culurale si câteva trusturi media, a organizat lansări de carte pentru o mare parte a colaboratorilor. Trebuie precizat faptul că revista este finanţată din surse proprii, fiind singura revistă ieşeană care nu beneficiază de fonduri publice. Partenerii şi editorii principali ai revistei sunt: Asociaţia Culturală Zon@Literară, înfiinţată juridic în noiembrie 2011, Editura Herg Benet (www.hergbenet.ro) şi Editura Zona Publishers.
Și, dacă tot e vorba de un moment aniversar, să amintim şi cine sunt cei din spatele Zonei: redactor șef – Paul Gorban; secretar de redacţie – Matei Hutopilă; redactori: Bogdan Federeac, Felix Nicolau, Florin Irimia, Șerban Axinte, Radu Vasile Chialda, Ciprian Iulian Șoptică, Marius Sidoriuc, Ioana Petcu, Florin Caragiu, Călin Sămărghiţan, Adrian Suciu, Robert Șerban, Emanuela Ilie, Cătălin-Mihai Ștefan; redactori asociaţi: Daniel D. Marin, Adia Hancer, Angela Bache Namier, Corneliu Drescanu, Marius Ștefan Aldea, Petruţ Pârvescu, Ciprian Voloc, Irina Nechit, Irgor Ursenco, Tiberiu Roşu; din colegiul onorific fac parte: Theodor Codreanu, Adrian Alui Gheorghe, Liviu Antonesei, Valeriu Gherghel, George Vulturescu, Virgil Diaconu, Liviu Ioan Stoiciu, Horia Zilieru, Vlad Scutelnicu şi Horaţiu Stamatin.
În condiţiile deja justificate ne propunem să continuăm proiectul, plin de "nebunie tinerească" - aşa cum ne sugera prietena şi colaboratoarea noastră Simona Fusaru. Dorim să promovăm, în continuare, un dialog coerent între generaţii, benefic pentru cultura şi literatura română. Mulţumim colaboratorilor, celor care au trimis şi ne trimti în continuare texte ( revistazonaliterara@yahoo.ro ), celor care cred în proiect şi "nebunia noastră". Pe de altă parte, mulţumim şi acelora care, aşa cum pot, fac orice pentru a ne împiedica să continuăm. Le spunem doar că fiecare piedică reprezintă pentru noi un motiv în plus de a ne considera cu arcuri pe tălpi. Sperăm să ne întâlnim şi la anul, şi peste cinci, şi chiar peste zece pentru a realiza un bilanţ mai bun.








vineri, 2 noiembrie 2012

10 zile până la închiderea sesiunii de înscriere la Concursul IDC. Atelierele IDC continuă până pe 10 noiembrie a.c.



Organizatorii au credința că prin desfășurarea anuală a Concursului „Incubatorul de condeie” vor mări zestrea culturală prin asigurarea unui cadru propice de creare, producere şi valorificare a ei. Premianți ai edițiilor precedente au confirmat prin debut literar ulterior și AdLittera speră să fi contribuit la sporirea încrederii în talentul fiecărui scriitor amator. Se vor premia cele mai creative și originale lucrări creative, iar aproape în toată perioada, săptămânal, în fiecare ediție a concursului, sunt organizate ateliere de creație, implicând lectori deosebiți.

Al patrulea Atelier de Creative writing, din cadrul concursului național de debut literar „Incubatorul de condeie” 2012 (IDC) se va desfăşura pe 3 noiembrie, la Orient Express Bar Bistro.

Accesul la atelierul coordonat de poetul Răzvan Ţupa este liber, numărul maxim de locuri fiind 10. Opt locuri sunt rezervate concurenților înscriși în IDC iar câte două locuri pot fi câștigate doar de fanii Facebook ai AdLittera Project, răspunzând la întrebarea „Cum te-ai exprima dacă scrisul nu ar exista?”
Înscrierea la Atelier IDC aici
Acest atelier face parte dintr-o serie de evenimente similare dedicate scrierii creative ce vor fi organizate de AdLittera Project împreună cu poetics.ro în fiecare sâmbătă, demarat în 13 octombrie, doar în perioada desfășurării Concursului IDC 2012. Prin Atelierele IDC se dorește ca publicul să poată învăţa noţiuni elementare despre poezie. La sfârșitul atelierelor, publicul poate scrie și lectura critic, pentru o mai bună înţelegere de cum se poate cultiva poezia.

Pentru înscrieri în concursul IDC, citiţi Regulamentul aici

Revista Poesis International, nr. 10, 2012

PI nr. 10