marți, 25 septembrie 2007

Oraşul contractelor de colaborare




Vine vremea când doreşti să ai casa ta, vine vremea când vrei să ai job-ul tău. Vrei să faci un credit la bancă. Vrei să mergi în excursii. Vrei să fii un actor activ al societăţii. Da, toţi ne dorim aceste lucruri. Toţi luptăm să ne îndeplinim visele. Chiar de mici, învăţăm că în viaţă trebuie să lupţi, trebuie să învingi orcice fobie, orice obstacol. Se întâmplă uneori să nu reuşim. Probabil, spunem atunci, că nu suntem pregătiţi, or nu am mai fost în asemenea situaţie. Însă ştim sigur că trebuie să luptăm. Iată, de exemplu, mulţi dintre noi am văzut pe stradă cerşetori, oameni în vârstă, oameni care ne cer sprijin. Şi ei au luptat pentru o cauză, şi ei au avut vise şi oricât vor trăi vor avea şi altele. Important, când eşti tânăr, este să ştii să te adaptezi la ceva, la un serviciu, la un grup, sau de ce nu la o doctrină, credinţă. Alegem ceea ce ni se potriveşte cel mai bine. Avem coordonata noastră de valori şi în funcţie de acestea decidem. De când am terminat facultatea îmi caut de muncă. Uneori mă gândesc că am greşit că nu am ales învăţământul, în fond, pentru aceasta a fost investiţia celor patru ani de studii, însă am considerat că pot face ceva mai mult, oricum în învăţământ, cel puţin aici în Iaşi, nu sunt de câţiva ani posturi libere pe domeniul meu. Am încercat să lucrez în media, domeniu foarte interesant, captivant şi care te ţine mereu în priză, practic esti conectat la viaţă. Nu a mers, din cauza că nu am reuşit să îmi expun anumite puncte de vedere în faţa şefei (da, era o şefă) şi mi-am dat demisia. Acum am învăţat să trec de aceste probleme, după ce am studiat de aproape temperamentele şi funcţia lor de fuziune. Pe lângă aceasta era şi faptul că nu aveam un contract cu carte de muncă ci doar unul de colaborare, şi altele. Unii colegi spuneau că peste câţiva ani o să am carte. Pentru mine e foarte important să am carte. Doar aşa să pot să fac, după o perioadă un credit la bancă pt casă. Or, mai curând cred că suntem generaţia chiriaşilor. Mi-a părut rău că mi-am dat demisia de acolo. După un timp m-am consolat şi am spus că voi găsi un job cu carte. Am încercat pentru unul de stat. Aici toţi aveau pile. Tatăl meu nu e fierar. Eu am învăţat ca prostul legislaţia necesară pentru concurs, că na, aşa se întâmplă. Am fost dezamăgit şi de această dată mai mult ca atunci când mi-am dat demisia. Mi-am revenit şi am spus că mergem mai departe, că na, aşa am învăţat la şcoală, după ce ai căzut, ia căzătura în dinţi şi mergi mai departe. Pe urmă am pus zeci de Cv-uri pe unde găseam. Am început să verific toate paginile de job, toate ziarele locale. Am fost la câteva interviuri foarte entuziasmat, însă oamenii mei, vă spun sincer sunt sătul de colaborări, sunt sătul de contracte de acest tip. Am ajuns să spun, dragul meu oraş, eşti un laborator de studenţi, esti o fabrică de politicieni, eşti o brutărie de intelectuali, ce faci cu ei? Iată, de aceea numesc frumosul meu oraş de studenţie, oraşul contractelor de colaborare. Mâine am să mă duc iar la un interviu, şi poimâine, până am să găsesc ce am vrut, că na, aşa am învăţat în aştia 18 ani de şcoală.

2 comentarii:

Mihaela Postolache (Mika) spunea...

Ceea ce surprinzi aici în cele câteva rânduri nu este de fapt decât cruda realitate cu care se confruntă tinerii absolvenţi din capitala Moldovei. Trist dar adevărat.Cred că migraţia este singura soluţie pentru un viitor mai bun.

Anonim spunea...

se pare că ai dreptate. toţi caută se angajeze tineri dar fără sa le ofere o garantie pe viitor. de aceea tinerii nu sunt motivati sa ramână într-un loc.