miercuri, 26 septembrie 2007

Securiştii de la bloc

Nu de mult am citit cartea "Moştenitorii securităţii" a lui Marius Oprea. Acolo, am găsit la un moment dat un pasaj în care Oprea vorbeşte despre cei care conduc astăzi Asociaţiile de locatari. Aceştia, spune istoricul, sunt foştii colaboratori ai securităţii, sunt aceia care făceau pasiune din monitorizarea vecinilor de scară, sunt aceia care făceau viaţa locatarilor să semene cu un film de spionaj, toţi ştiau că printre ei se află un informator, un membru al reţelei de securitate. Zilele trecute, deşi stau de ceva vreme la bloc, am avut primul contact cu un astfel de personaj. Era un domn trecut de 60 de ani, cu părul dat pe spate, aşa cum purtau majoritatea servitorilor din vremea roşie. Un domn care zâmbea elegant şi în acelaşi timp cu un oarecare semn de scepticism faţă de mine. Probabil se întreba cu ce mă ocup, sau cine sunt cei care mă însoţesc. Astăzi, când m-am întors de la universitate m-am întâlnit cu acelaşi personaj, administratorul de bloc. Am rămas surprins când am văzut câte ştie despre mine, despre câţi prieteni m-au vizitat. Am rămas fără replică atunci când mi-a spus că atâtea persoane au stat pe balcon şi au fumat şi atâtea persoane au băut cafea, sau au fost atâţia bărbaţi sau atâtea fete. Cred că îi dau perfectă dreptate istoricului Marius Oprea în ceea ce priveşte trecutul glorios al Şefilor de Asociaţii. Aceştia sunt "moştenitorii securităţii", aceştia sunt cei care oferă Serviciilor secrete informaţii despre noi, despre cei care credem că avem un intim personal. În fond, intimul nostru, acest dat este confiscat de aceşti domni care ne zâmbesc respectabil.

Niciun comentariu: