Cu apă ruptă am să mă spăl la judecată

doamne mâinile mele sunt mâncate de paianjeni

urc spre tine în alb pe o pânză roasă de unghii

sunt atâtâtea plăceri aici pe pământ

e mai uşor să trăiesc ca o sămânţă

decât cu ele să mă legiuesc

doamne unde sunt toţi aceia care au gustat din melancolia

vremurilor din cartea

în care femeile culeg grâul

înţesat prin sudoarea codrilor. unde sunt aceia

care au luptat cu foc împotriva brazdelor mănate

unde sunt aceia care au inventat ceasul şi birtul

sunt doamne flămând de nori şi mă descalţ înaintea

steleor cu care te îmbraci noaptea

mă închin cu chipul răstignit spre lumina

care pătrunde în mine ca într-o femeie

sunt cu pântecul plin de cuvinte

o hortă de prunci

m-ar încălzi.

din iubitele mele

apă am să rup

doamne

şi cu ea

să mă spăl de păcate