Schimb Valutar, filmul pe care politicienii nu o să-l vadă

Ieri seara, la Iaşi a fost lansat filmul „Schimb Valutar”, la multiplexul Glendale-Moldova Mall. Au fost prezenţi la evenimet regizorul Nicolae Margineanu şi actorii Cosmin Seleşi şi Aliona Munteanu. Filmul „Schimb Valutar” semnat de regizorul Nicolae Margineanu aduce în faţa publicului consumator de cinematografie povestea a milioane de români, chiar dacă se are în vedere firul unui singur român. Orice ar spune unii, acest film este o lovitură dată politicului românesc, justiţiei şi totodată cămătarilor. Un muncitor, mai exact un decreţel, dacă e să luam în calcul vârsta personajului principal, rămâne, aşa cum majoriztatea românilor au păţit-o după `89 fără serviciu. Fabrica, structura comunistă falimentează, este privatizată, pun mâna pe ea politicienii, salvatorii de comunism. Muncitorii sunt trimişi acasă. Decreţeii, îşi vând casele, apartamentele cărora nu le mai puteau face faţă la întreţinere şi hotărăsc să ia drumul străinătăţii. Personajul nostru, Emil, jucat de Cosmin Seleşi, ia drumul capitalei să rezolve plecarea in strainatate, incercând prin căi mai putin ortodoxe să obţină paşapoarte şi vize pentru familie. El pleacă de acasa cu echivalentul in lei a 10,ooo de dolari, bani obtinuti din vanzarea apartamentului. Ajuns la Bucureşti, Emil este păcalit de un fals valutist (rol jucat de Andi Vasluianu) si rămâne cu buza umflată, fară bani pentru viza. In speranţa că va recupera banii el va ucide (ramane sa descoperiti pe cine). Se ascunde in casa prostituatei Lili, o studenta la drept venită din Republica Moldova sa studieze la Bucuresti, rol interpretat de actriţa Aliona Munteanu. Urmărit de politisti isi va sterge vechea identitate, cumparand chiar de la un fost politist un pasaport cu noua identitate. Aceatsa schimbare de identitate are loc si la nivel de constiinta, el devine valutist si trage teapă la alţii. Finalul, putin fortat, ni-l arată pe Emil descoperit de un cetatean pe care la inselat cu valută, apoi in avionul in care se afla sotia şi copilul. Pe parcursul celor 99 de minute am avut ocazia sa redescopăr o romanie cu oameni disperaţi, pregătiţi în orice situaţia să facă orice, un film dur despre realităţile politice şi sociale ale vremurilor postcomuniste.

Paul Gorban în dialog despre film cu regizorul Nicolae Mărgineanu şi actorul Cosmin Seleşi (concluzie sumară: amândoi spun că acest film nu este pentru politicieni)

Paul Gorban: Oameni fără serviciu, bani, crime, hoţi, prostituate, poliţişti corupţi, români care plecă în străinătate pentru a căuta o viaţă mai bună, etc. Un film românesc despre România.

Nicolae Mărgineanu. Astea au fost şi încă sunt vremurile de la noi. România e o tară destul de agresivă care are multe priorităţi înainte de a-şi proteja cetăţenii. Tudor Voican, scenaristul acestu film, a scos din anonimat nişte personaje reale, pe care le vedem în viaţa de zi cu zi, dar de care nu suntem atât de aproape, şi le-a descris destul de bine. Pe de altă parte, întotdeauna, m-am întrebat cam ce este în sufletul unei persoane care vrea să emigreze, pentru că nu-i deloc uşor să o faci. În plecările mele în străinătate am văzut mulţi români, totodată am simţit şi am văzut cum străinii văd îi acesti români o masă de săraci, un popor destul de dezagreabil, oameni care dorm prin gari, în holurile spitaleor sau la locurile de muncă, oameni care nu le vorbesc limba şi mi-am spus că este foate bun scenariul lui Tudor, mai ales că dacă se face un film ca să observe şi occidentalul cum pleacă un român în străinătate, ce îl impinge să facă asta. Sigur, s-a urmărit firul plecării până la urcarea în avion, pentru a se vedea clar câte obstacole sunt în ţară. Cazul lui Emil e un caz cu totul deosebit, e un caz extrem, dar cred că pentru fiecare român care pleacă există o poveste.

P.G.: Da, este o poveste, o poveste în care există şi un tragico-comic, poate acesta doar scenic, regizoral...

N.M.: Umorul era din scenariul lui Tudor Voican şi umorul cred că ne caracterizează pe noi românii şi ne determina să traversăm cu mai mare uşurinţă momentele dificile. Am încercat să menţin umorul în timpul scenariului şi chiar l-am amplificat cu unele mici secvenţe care ştiu că în general sunt gustate de spectatori, mai ales în momentul în care filmul are o tensiune şi o încărcătură pentru că altfel e dificil să rezişti. E bine să existe aceste momente de deconectare. Dacă am reuşit sunt foarte bucuros.

P.G.: Ca regizor, din punctul dumneavoastră de vedere, care au fost scenele care s+au realizat mai greu?

N.M.: De obicei scenele care par simple sunt, de cele mai multe ori, cele mai grele. De exemplu, personajul Alionei Munteanu (Lili în film), am avut mult de lucru cu ea, pentru că este naturală, are ceva în fiinţa ei care a salvat personajul, pentru că personajul unei prostituate, cum a fost cel al ei, care trăieşte pe muchie de cuţit, în afara moralei, tot pentru o perioadă de timp, timp în care ea se detaşează de toate cele morale, pentru a supravieţui cumva, nu este usor de interpretat. Însă Aliona îi dă curăţenie în mod paradoxal acestui personaj. Acest personaj există şi în viaţa reală, prostituate care îşi păstrează acea curătenie chiar dacă fac pactul cu dracul pentru a trece puntea.

P.G.: Se văd motive clare ce trimit la efectele postcomunismului, in acelaşi timp o alternativă, străinătatea.

N.M.: Cred că Tudor Voican a încercat prin acest scenariu să nu mai dea nici o şansă lui Emil şi familiei lui să mai rămână în ţară. El avrut să îi uşureze lui Emil decizia de a pleca din ţară. Am trăit în aceşti ani vremuri destul de tulburi cu foarte multe surprize de la diferite persoane sau instituţii şi am început să ne obişnuim cu foarte multe transformări, unele plăcute, altele mai puţin. O parte din ele le putem vedea cu zâmbetul pe buze sau la rece în acest film.

P.G.: De ce acel final? In aeronavă şi fără banii pe care i-a strâns înşelând pe alţii..

N.M.: Nu am vrut să îi oferim şansa de apleca din ţară aşa cum o fac bişnişniţarii şi mafioţii, cu mulţi bani la el. Ar fi continuat să fie valutistul din bucureşti. Cu acest final, Tudor l-a pedepsit pentru ceea ce a făcut. I-am lăsat şansa de a se redescoperi stâlpul familiei, de data aceasta peste graniţe.

P.G.: Cât timp s-a lucrat la realizarea acestui film?

N.M.: Filmul are o perioadă de pregătire de şase luni de zile. Cred că este o perioadă suficientă. Timp în care iţi poţi imagina fiecare scenă, fiecare lucru care trebuie făcut. E perioada în care organizezi castingul, când iţi alegi actorii. Pe urmă e perioada de filmare, care este foarte grea. Uneori nu ajungi la ceea ce ţi-ai propus să realizezi sau să pui in act ceea ce ti-ai imaginat. Alteori iese chiar mai bine, pentru că vine fiecare actor cu talentul lui. Dup ce filmul de termină e o perioadă destul de placută pentru regizor şi actor pentru că practic nu mai ai ce să îi faci, decât să îl promovezi. Filmul odată realizat are destinul lui, acum aşteptăm să vedem dacă are noroc sau nu.

P.G.: Am văzut reacţia publicului, însă nu ştiu care va fi reacţia politicienilor. E un film despre problemele sociale ale romanilor. Din acest punct de vedere, se vrea acest film, a fi şi un mesaj pentru politicieni, un mesaj dat de artişti, de data aceasta.

N.M.: Nu cred că un politician ar vedea filmu, să dea domnul să îl vadă, dar în nici un caz nu va fi influenţat de el. Ei au o altă mentalitate, un alt mod de a gândi şi de aprivi lucrurile. Pentru public, însă, cred că este un bun prilej de reflexie pentru a vedea intâmplări prin care au trecut semenii, prietenii, sau de care au auzit, redate într-un mod neantrenant, într-un mod plăcut. Sper din toată imina ca cel care intră in sala de cinematograf să nu plece dezamăgit.

P.G.: Veţi participa cu acest film la festivalurile de Film din Europa sau mai ştiu eu de unde?

N.M.: Da, sigur. La sfârşitul acestei luni (octombrie 2008) această producţie va fi prezentată la Montpellier din Franţa, iar dacă va ieşi bine de acolo va fi prezentat şi la alte festivaluri. Abia aştept să văd reacţia de afară.

Paul Gorban: Suntem in sala, pe scaunele pe care de obicei stau spectatorii. Cum este pentru tine sa privesti pelicula in care apari jucand un rol? In acest film (Schimb Valutar) ai rolul principal. De pe platoul de filmare, in scaunul de cinematograf....

Cosmin Seleşi: Doamne, cred am vazut filmul de 19 ori. E ok, sa ştii că mai râd uneori, dar nu la mine. Râd uneori de situatie, ma pun in pielea personajului principal, insa Aliona, Lili din film, e foarte haioansă.

P.G.: In film personajul pe care il interpretezi suporta nişte mutaţii etice puternice. Daca e să luam în calcul toată evoluţia lui, este la început barbatul casei, capul familiei, are un job la o fabrica şi deodată rămâne fără serviciu. Toţi angajaţii sunt trimişi acasă. Lucru des întâlnit în Romînia postcomunistă. Însă interesantă este evoluţia lui, el se dezumanizează, devine criminal, işi alunga fiul... Din puctul tău de vedere care sunt etapele acestei dezumanizari?

C.S.: E fost foarte greu, trebuie să recunosc. Prima dată când am cirtit scenariul, primul cuvant pe care l-am spus după ce am terminat scenariul a fost săracul. Mi-a fost milă de el. Şi acum îmi este milă de el. La început, este aşa cum spuneai şi tu, omul casei, pricajit cînd rămâne fără serviciu, se chinue să facă ceva, să scoată din situaţia aceea de criză familia si unde ajunge... în Bucureşti, în jungla aceea. A fost o partitură foarte grea pentru mine, un rol foarte greu. Am avut mari emoţii. Mă gândeam că nu o să iasă pentru că a fost pe muchie, putea să cadă în partea extremă foarte repede.

P.G.: Vorbeam mai devreme cu regizorul filmului, Nicolae Mărgineanu. L-am întrebat dacă e un film şi pentru politicieni. Există acum un mit al românului care pleaca în străinătate. Unii pentru muncă, aşa cum încerca in începutul filmului să facă şi personajul principal, Emil, iar alţi să se ascundă de justiţie, folosind identităţi false, cum o va face acelaşi personaj, în finalul filmului.

C.S.: Nu o să vadă nici un politician acest film. Pe bune, politicienii au alte treburi. Să nu intrăm în lumea aceasta atât de murdară.

P.G.: E urâtă, este adevarat, dar şi în film sunt lucruri urâte, de ce nu i-ar atinge mesajul şi pe politicieni?

C.S.: Da, da şi ce crezi? Dacă un politician o să vadă filmul o să spună, bai hai să facem ceva, ca oamenii aştia să nu mai fie nevoiţi să plece din ţară.

P.G.: Este în film o scena comică tragică. Personajul principal iese pe un gemuleţ din camera „avocatei” Lili. Emil îşi dă seama cu adevarat că este urmărit de poliţie. Pentru tine, cum a fost scena aceea?

C.S.: Foarte puternică Aliona (Lili), nu mă aşteptam. Cu toate acestea au fost vre+o patru duble. Ea a rezistat fără nici o problemă.

P.G.: În perioada filmărilor ai avut timp şi de familie, de prieteni?

C.S.: Nu i-am îndepărtat în perioada filmărilor. În acelaşi timp filmam la Pro Media, repetam şi la teatru, iar la un moment dat, timp de două săptămâni, am fost plecat la New York cu două spectacole. Recunosc că am avut o perioadă destul de încărcată şi sper să mai fie şi în continuare aşa. Dacă îşi palce ceea ce faci nu ai cum să îţi îndepărtezi prietenii şi familia chiar şi în timpul filmarilor sau repetiţiilor pentru spectacole. Pe mine filmele artistice şi teatrul mă curăţă, mă purifică. Teatru am făcut pentru sufletul meu, chiar dacă din teatru nu se câştigă bani, dar am multe satisfacţii şi sper să am şi din film. Eu am jucat în mai multe filme, în special de lung metraj, dar în acesta este primul în care joc rolul principal. Cred în personajul acesta, chiar dacă am avut şi cronici proaste, asta e bine, lumea te priveşte, este interesată de evoluţia ta pe platou. De exemplu, o cronică dură a fost a lui Gorzo, din B 24 FUN. E ok, e foarte bine că scrie şi aşa, că dacă se scrie numai de bine atunci chiar este o problemă. Ce ma deranjează e faptul că nu sunt anunţate la timp castingurile. Afli deupă ce au început filmările că s-a făcut castingul.

P.G.: Dicolo de tiparele stabilite de senarist şi regizor au fost scene în care a trebuit să improvizezi?

C.S.: Nu.

P.G.: Totul a fost ca la carte, ca la dicţionar.

C.S.: Da. De improvizat nu am improvizat nimic. Bine, că nu m-au lăsat să improvizez, că şe stricam filmul. Eu sunt actor de comedie. Mie îmi place mai mult comedia şi poate şi de aceasta a fost o provocare pentru mine.

P.G.: De ce în final a fost acel refuz de a primi fiul, pe care până în acel moment îl iubea, îi vorbea la telefon de fiecare data? Ce a fost acolo? Înţeleg banii, bani, dar era copilul lui. Cum ai trăit scena aceea?

C.S.: Scena aceea a fost dură. Acolo personajul era complet dezunanizat şi asta datorită împrejurărilor, stărilor şi situaţiilor în care s-a trezit personajul. Era tensiunea acelui final, dacă nu reuşea să plece se dărăma total, familia era oricum în avion.

P.G.: Cum crezi, dincolo de acest final dat spectatorului de cinematografie, că ar evolua starea lui Emil. Redevine omul de la începutul fimului? Soţia şi fiul sunt în aeronava, el o priveşte, ea îl observă, dar nici unul nu dă un semn de bucurie, ci dimpotrivă, ei sunt reci unul faţă de altu.

C.S.: Aşa ca o continuare a filmului, eu aş vedea că el îşi revine. Totuşi puterea familiei, energia aceatsa te poate vindeca. Cred că ar deveni mult mai puternic.

P.G.: Care au fost relaţiile cu cei din partea tehnică de pe platoul de filmare? Asta e ultima întrebare.

C.S.: Am avut o echipă foarte tare. Nu am fost foarte mulţi, dar am fost uniţi, am fost ca o familie. Am râs împreună, am hotărât împreună ce şi cum să facem. Domnul Mărgineanu are un stil foarte bun de a lucra cu actorii. E prolific pentru actori, pentru mine ce putin aşa este. Elk a foarte calm în timpul filmărilor. Nu induce stres şi panică, nu ţipă, nu grăbeşte scena. Mi-a plăcut foarte mult şi sper să mai colaboram.