HESPERIA – Şapte vorbiri despre spiritul European şi patologiile sale

Liviu Antonesei

Editura Feed Back, Iaşi, 2008

Hesperia este cartea pe care dacă o citeşti ai senzaţia că o auzi. Asta poate pentru că cele şapte fragmente din carte au fost mai întâi rostite, vorbite. Autorul, cunoscut publicului consummator de lectură, ne propune un itinerar în lumea ultimilor treizeci de ani.
Chiar dacă la o primă impresie, cartea pare un caiet de confesiuni, în care autorul povesteşte întâmplări din perioada comunistă ca şi când lucurile s-au petrecut ieri, volumul ne oferă o adevarată radiografie a spiritului politic, cultural şi social contemporan.
Folosind un limbaj mai curând jurnalistic, decât protocolar universitar, Liviu Antonesei ne introduce în perioada adolescenţei şi studenţiei lui, perioadă în care comuniştii, aflaţi la putere, cenzurau cărti şi articole, torturând prin “tehnicile de guerrilla” pe toţi aceia care foloseau “cuvinte interzise”. În capitolul ce face trimitere la Conferinţa ţinută la Forumul presei regionale de la Piatra Neamţ din 2003, autorul povesteşte că “în toate formele sale, cenzura i s-a părut cea mai perversă, mai eficace şi mai sinistră armă a regimului de tristă memorie”.
Ca orice intelectual care a trecut prin mrejele “capitalismului” communist, autorul păstrează faţă de actualele structuri politice europene încă o doză de scepticism. În fragmentul în care este redat dialogul purtat cu Ştefan Afloroaei şi cu Nicu Gavriluţă pe tema utopie şi ideologie, autorul scrie despre Uniunea Europeană că “este o stupizenie fără margini”. Ca şi Vladimir Bucovski, scriitor polonez care vede în UE o clonă a URSS-ului, autorul cărţii Hesperia se arată îngrijorat faţă de elitele politice. “În ceea ce priveşte actualele elite politice, apărute după cincizeci de ani de dictaturi, din închisorile comuniste, din laboratoarele securităţii şi ale partidului communist, din fabricile şi uzinele socialiste care, adesea pe bună dreptate, au falimentat, acestea sunt fie o copie şi mai palidă a celor interbelice, fie moştenitoare ale ceauşismului târziu”, conchide autorul.
Preocupat atât de nivelul culturii publice din România, cât şi de valorile spiritului European, Liviu Antonesei reuşeşte să nu plictisească cititorul, chiar dacă în unele pasaje ale cărţii ca o revoltă, autorul prezibtă şi patologiile culturii, capitalismului şi spiritului European.