Aurel Brumă
Editura Performantica, Iaşi, 2008
Cunoscutul om de radio, Aurel Brumă a venit în faţa publicului ascultător, de această dată cu o carte. Cartea, apărută în primăvara acestui an, când artistul, împlinea vârsta atingerilor de înger, ne încântă cu trei forme lirice. Cea poetică, în care autorul a adunat peste douăzeci de poeme, cea a dublelor ipostaze, în care scriitorul îşi nemărgineşte orizontul eului epic şi acea stare de graţie pe care doar un interviu, realizat fie în cabinetul unui decan, fie în casa de lut a unui simplu ţăran ţi-o poate da.
Cartea de poeme ni se arată ca o spovedanie, o confesiune. Mi-a pus/ Dumnezeu/ mâna pe creştet/ să se hodine/ şi eu am fugit. / Alte păcate, părinte,/ nu ţin minte să fi avut. / Şi-mi iau nimbul/ să-l şterg de praful/ care-mi/ lumină/ sufletul. (Spovadă).
Aurel Brumă simte, ca orice mare poet, apropierea pământului şi îşi asumă risipirea anilor. Mama n-a murit de moarte/ doar s-a risipit în crini. / Cad petale din zarzări/ ca de ceară/ lumioare/ de pomeni/ şi de Amin. / Simt şi eu cum mi se-apleacă/ ramul încărcat de flori./ Poate/ este semn/ că mâine/ ne vom risipi/ şi noi. (Ceară).
Chiar dacă destinul pare să îi fi dat poetului şansa să atingă cerul, acesta acceptă alături de ceilalţi oameni rostul jocului matematic, sentimentul de graţie al aproapelui. Lumea-ntreagă e conturul/ unui sfânt şi cald şotron / Şotron şotron/ planeta e şotron / Jucăm frumos/ din om în om / meridiane/ de iubire / planeta are/ chip de om. (Crini 2).
Stând la taifasuri în partea a treia a cărţii, Starea de graţie,
cu Nicu Gavriluţă, Viorel Munteanu, Gică Manole, Nicolae Calu, şi mulţi alţii, autorul cărţii nici nu observă când pe Marea de dincolo trece Leul de argint cu Aripi de La Voroneţ, albastru ce poartă Lacrimile lui Dumnezeu.
Cunoscutul om de radio, Aurel Brumă a venit în faţa publicului ascultător, de această dată cu o carte. Cartea, apărută în primăvara acestui an, când artistul, împlinea vârsta atingerilor de înger, ne încântă cu trei forme lirice. Cea poetică, în care autorul a adunat peste douăzeci de poeme, cea a dublelor ipostaze, în care scriitorul îşi nemărgineşte orizontul eului epic şi acea stare de graţie pe care doar un interviu, realizat fie în cabinetul unui decan, fie în casa de lut a unui simplu ţăran ţi-o poate da.
Cartea de poeme ni se arată ca o spovedanie, o confesiune. Mi-a pus/ Dumnezeu/ mâna pe creştet/ să se hodine/ şi eu am fugit. / Alte păcate, părinte,/ nu ţin minte să fi avut. / Şi-mi iau nimbul/ să-l şterg de praful/ care-mi/ lumină/ sufletul. (Spovadă).
Aurel Brumă simte, ca orice mare poet, apropierea pământului şi îşi asumă risipirea anilor. Mama n-a murit de moarte/ doar s-a risipit în crini. / Cad petale din zarzări/ ca de ceară/ lumioare/ de pomeni/ şi de Amin. / Simt şi eu cum mi se-apleacă/ ramul încărcat de flori./ Poate/ este semn/ că mâine/ ne vom risipi/ şi noi. (Ceară).
Chiar dacă destinul pare să îi fi dat poetului şansa să atingă cerul, acesta acceptă alături de ceilalţi oameni rostul jocului matematic, sentimentul de graţie al aproapelui. Lumea-ntreagă e conturul/ unui sfânt şi cald şotron / Şotron şotron/ planeta e şotron / Jucăm frumos/ din om în om / meridiane/ de iubire / planeta are/ chip de om. (Crini 2).
Stând la taifasuri în partea a treia a cărţii, Starea de graţie,
cu Nicu Gavriluţă, Viorel Munteanu, Gică Manole, Nicolae Calu, şi mulţi alţii, autorul cărţii nici nu observă când pe Marea de dincolo trece Leul de argint cu Aripi de La Voroneţ, albastru ce poartă Lacrimile lui Dumnezeu. 
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu