un copil cu degetele pline de frunze mă strigă tată
în cărucior nu mai e loc decât pentru o puşcă
sau pentru o voce electronică
un copil cu mâinile sudate de leagăn mă strigă tată
se aruncă în iarba rotundă ca o burtă gata să nască
de obicei tălpile ce trec ca un piaptăn prin iarbă
rămân agăţate de vârful lor ca nişte obloane
un copil cu spatele în braţele unui pat din fier mă strigă tată
orfelinatul acesta pare să fie locul în care dumnezeu
şi-a dat seama că e întuneric
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu