mă uitam la unchiul meueram gelos că nu puteam
să iau în chirie moartea
(moartea face în viaţa ei
datorii imense)
când i-am atins mâinile
reci ca timpul oprit sub gingie
am simţit cum a sărit balconul
în inima mea
atunci mi-am dat seama
că sunt un chiriaş
în care viaţa nu-şi face viaţa
şi m-am dezbrăcat
şi am intrat în castanul lui
şi am probat greutatea pământului
am ieşit cu gura răsturnată
spre râul cel mai dezvelit
şi m-am auncat în apă
ca într-un pântec de fecioară
(de atunci
moartea nu a mai trecut
pe la asociaţia de locatari)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu