vineri, 23 aprilie 2010
joi, 22 aprilie 2010
Discursul liturgic în lirica lui Ciprian Iulian Şoptică

Se lanseaza "Absolut Cultural"
Asta înseamnă că pe 23 aprilie, când este şi Ziua Naţională a Bibliotecarului, la Memorialul Ipoteşti – centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu” începând cu ora 13, după cuvântul de deschidere, vor avea loc o proiecţie de manuscrise şi fotografii din Fondul Documentar al Bibliotecii Naţionale de Poezie, expoziţii de carte, dar şi lansarea oficială a revistei de cultura şi sinteză, ABSOLUT CULTURAL (format tiparit 282 pg., ediţia CD-ROM, a Suplimentului literar "Raftul de poezie" şi în format web www.absolutcultural.ro), editor fondator poetul Augustin Eden. 

joi, 15 aprilie 2010
marți, 13 aprilie 2010
Concursului literar Nora Iuga

Concursul literar Nora Iuga, Oneşti, 2 februarie 2010 – 2 iulie 2010
Regulament şi precizări necesare:
1. Concursul se desfăşoară în perioada 2 februarie 2010 – 2 iulie 2010. Textele primite după data limită nu vor mai fi acceptate în concurs.
2. Concursul literar Nora Iuga se desfăşoară pe două categorii de vârstă:
a. pentru scriitorii cu vârsta de maximum 35 de ani, indiferent dacă au debutat sau nu. Dacă au debutat în volum, autorii trebuie să trimită câte 3 exemplare din acesta. Adresa pe care vor fi trimise cele 3 volume este mai jos, la punctul 7. Specificare: ori trimiteţi 3 volume (poezie şi / sau proză) ori trimiteţi grupaj de text (4 poezii şi / sau 2 proze scurte). Nu este secţiune separată pentru volum de debut.
b. pentru scriitorii cu vârsta de peste 35 de ani, indiferent dacă au debutat sau nu. Dacă au debutat în volum, autorii trebuie să trimită câte 3 exemplare din acesta. Adresa pe care vor fi trimise cele 3 volume este mai jos, la punctul 7. Specificare: ori trimiteţi 3 volume (poezie şi / sau proză) ori trimiteţi grupaj de text (4 poezii şi / sau 2 proze scurte). Nu este secţiune separată pentru volum de debut.
3. Concursul se desfăşoară pe două secţiuni: poezie şi proză scurtă, fără tematică (aşa cum a fost la prima ediţie). Participanţii pot trimite texte pentru ambele secţiuni. Se vor trimite 4 poezii (fiecare poezie să nu depăşească 3 pagini A4) şi / sau 2 proze scurte (fiecare proză scurtă să nu depăşească 5 pagini A4).
4. Textele vor fi editate în Word, caractere Corbel, litera cu mărimea de 16, şi vor fi scrise cu diacritice.
5. Textele vor fi trimise cu sistem motto prin e-mail la adresa: haisafurampepeni@yahoo.com. Textele vor fi însotiţe de o fişă de participare care va conţine câteva date personale: nume şi prenume, adresa, telefon, vârsta, o fotografie de rezoluţie mare, motto, e-mail, etc. Mottoul trebuie să apară pe fiecare pagină din concurs. Se va preciza secţiunea la care se participă (până în 35 de ani, peste 35 de ani).
6. Taxa de participare este de 20 lei pentru fiecare secţiune în parte. Dacă participaţi şi la poezie şi la proză scurtă, taxa de participare este de 30 lei.
7. Banii vor fi trimişi prin mandat poştal pe numele Gabriela Gîrmacea, la adresa: Centrul de Experienţe Pedagogice şi Culturale, strada Republicii, nr. 58, ap. 194, cod 601025, Oneşti, judeţul Bacău. Pe mandatul poştal există o rubrică numită “Loc pentru corespondenţă”. Această rubrică va fi completată cu menţiunea “Pentru Concursul literar Nora Iuga”. Întrebaţi la oficiul poştal cum se completează corect mandatul poştal şi rugaţi să verifice corectitudinea acestuia. Dacă este cazul, volumele de debut vor trebui trimise tot pe adresa precizată mai sus.
8. După ce trimiteţi banii, veţi primi confirmare de la noi. Aşadar, adăugaţi id-ul de messenger al lui George Chiriac: haisafurampepeni
9. Premiile vor fi anunţate ulterior, în funcţie de banii strânşi. Vor fi premii în bani: Premiul Nora Iuga, premiul I, premiul II, premiul III. Se vor preamia cele mai bune texte primite în concurs. Noi sperăm să ajungem la:
Premiul Nora Iuga – 1500 lei

Premiul I – 1000 lei
Premiul II – 600 lei
Premiul III – 400 lei
Pentru fiecare secţiune se vor anunţa câte 5 nominalizaţi, care vor fi invitaţi la Oneşti la premiere. Pe lângă premiul in bani, câştigătorii vor mai primi diplomă, cărţi, autografe de la membrii juriului, revista „Experienţe culturale, etc.
10. Juriul va fi alcătuit din 7 scriitori: Nora Iuga, Octavian Soviany, Miruna Vlada, George Chiriac, Moni Stănilă, Gabriela Gîrmacea şi înca cineva.
11. Premierea va avea loc la Oneşti, la sfârşitul lunii iulie. Câştigătorii vor fi invitaţi la un festival de 2-3 zile în care vom organiza lansări de carte, lecturi publice, workshop cu scriitori care au jurizat şi alte manifestări culturale. Data exactă a premierii va fi precizată ulterior (va fi după data de 15 iulie).
12. Nerespectarea regulamentului duce la excluderea textelor din concurs.
13. Dacă trimiteţi texte pentru concurs adăugaţi pe mess id-ul haisafurampepeni, pentru eventuale ştiri, informaţii, confirmări, etc.
George Chiriac & Gabriela Gîrmacea

luni, 12 aprilie 2010
CONTEMPORANIS te provoacă la teatru

CONTEMPORANIS este un festival studenţesc de teatru contemporan pentru studenţii facultaţilor de teatru din ţara şi din străinatate.
Festivalul va avea loc în perioada 22-26 aprilie 2010 în Iaşi, România.
Spectacolele trebuie să aibă în vedere autori contemporani, durata recomandată este de maximum 50 de minute, iar numarul membrilor din trupa să nu fie peste 10.
Selecţia se va desfaşura pe baza unui CD/DVD (piesa integrală sau secvenţe relevante) şi a informaţiilor referitoare la piesa şi trupă.
Se asigura cazarea invitaţilor şi trei mese pe zi, cheltuielile de transport urmând sa fie suportate de fiecare participant în parte.
Pentru a fi luată în calcul candidatura dumneavoastră, vă rugăm sa trimiteţi materialul până la data de 15 februarie 2010. Cu cât mai repede, cu atat mai bine!
Materialul trebuie să conţină :
DVD/CD care să conţină materialul integral sau secvenţe relevante din spectacol
Sinopsis-ul piesei
Un text care sa prezinte viaţa trupei şi maniera în care vedeţi participarea la acest festival (stil liber, scopul fiind promovarea participanţilor)
Lista membrilor participanţi
Cate 2 poze de participant pe adresa de e-mail a festivalului
Pentru mai multe informaţii privitoare la festival, nu ezitaţi să ne contactaţi. Vă vom răspunde în cel mai scurt timp!
Adrese de contact :
- contemporan_is@yahoo.com
- Vlad Socea mailto:contemporan_is@yahoo.com
- Cristina Bodnarescu mailto:shtufos@yahoo.com
mai multe vezi aici: www.contemporanis.wordpress.com
CaféKultour readuce cultura in spatii neconventionale

CaféKultour 2010ediţia a 5-a* concerte * proiectii de filme * lecturi * dezbateri * expozitii *9-30 aprilie
Cunoscut din anii trecuţi sub denumirea de "săptamâna cafenelelor", CaféKultour este un proiect care s-a născut din dorinţa de a valoriza spaţiile neconvenţionale ieşene şi de a aduce cultura mai aproape de publicul său.
An de an, CaféKultour s-a extins datorită partenerilor care au dorit să se asocieze la una dintre cele mai populare şi mai spectaculoase manifestări ale primăverii. Rezultatul este unul remarcabil: localurile ieşene - destinate socializării şi petrecerii timpului liber - se vor îmbogăţi cu elemente culturale, artistice şi de de reflecţie aparţinând unor culturi diverse: franceza, germana, austriaca, spaniola, italiana, portugheza, greaca, araba, româna.
Timp de 3 săptămâni, 10 cluburi şi cafenele din Iasi se vor transforma în locuri de manifestare a culturii locale şi internaţionale. Anul acesta, CaféKultour se va bucura de prezenţa unor artişti de cea mai bună calitate, din Franţa („Siam”, „Chameau”), Germania („Andi Maile’s Souljazz Project”) şi România („Nu & Apa Neagră”) şi de o bogăţie de genuri artistice : muzică (jazz, world music, psychedelic/experimental/folk, glam-rock), teatru, fotografie, film, literatură, etc.
A cincea ediţie CaféKultour este rodul unui parteneriat între centrele culturale cu sediul la Iaşi, lectoratele străine de la Universitatea "Al. I. Cuza", asociaţiile şi instituţiile de cultură din Iaşi. Proiectul se bucură de susţinerea partenerilor privaţi şi a Primăriei Iaşi.
Programul detaliat CaféKultour se gaseste pe site-ul: http://www.ccfiasi.ro/
joi, 1 aprilie 2010
Nr. 4, 2010, An VII, Revista literara Feed Back

Citeşte şi descarcă revista în format pdf de aici http://www.acfeedback.ro/revista/2010/Revista%20Feed%20Back%20nr.%204%202010/index.htm
Din Cuprinsul revistei:
Editorial
Daniel CORBU Noi şi Golgota pătimirilor
Tineri poeţi
Matei Hutopilă
Ioana Miron
Daniel Dobîrcianu
Marius Stefan Aldea
Cronica literara
Tudor Cristea
Hermeneutică şi simţire lirică (Liviu Ioan Stoiciu)
Monica Patriche
Florin Caragiu şi arta războiului din care nu se iese cu trofeie
Angela Nache MAMIER
Complexitatea umanului şi a subconştientului
Ciprian VOLOC
Posteritatea antumă a lui Grigore Vieru
Nicolae CĂRUNTU
Adevărata Poezie: Emil Iordache
Bogdan Baghiu
Liviu Apetroaie sau „Oglinda sumară”
Blitz-ul lui Eros
Horia Zilieru
Eseu
Daniel Bâlbă
Consideraţii telurice privind Spiritul Absolut hegelian şi Brahmān-ul hindus
Emilia Ivancu
Natura polivalentă a Nonei în drama “Tulburarea apelor” de Lucian Blaga
Teorii, idei, manifeste
Kurt SCHWITTERS,
„Manifest Arta proletară”, 1923
Raoul HAUSMANN,
„Consideraţii obiective despre rolul dadaismului”, 1920
Proza
Leonard Ancuţa Infernul
Ştefan Doru Dăncuş Daniel
Poezia
Virgil Diaconu
Aurel Dumitraşcu
Valeriu Matei
Paul GORBAN
Remember
Ion Chichere
In memoriam
Cezar Ivănescu
Portrete critice
Daniel Corbu, Radu Florescu. Gnoza lirică, povara memoriei sau juenalele apocalipsei pe termen scurt
Biblioteca de poezie
Alain Bosquet
Galaxii lirice
Roberto SANESI
Edmond JABÈS
Interviu
Cezar Ivănescu în dialog cu Ana Barton
Promo libris
Ion MUREŞAN, Adrian DINU RACHIERU, Rozina VAUM, Corneliu DRESCANU, Daniel CORBU
Suplimet Feed Back
Velimir HLEBNIKOV,
Cel chemat să dea nume
Abonați-vă la:
Postări (Atom)