un cactus, dezbrăcat până la oase

am căştile pe urechi
şi ascult frecvenţa unui cactus
lăsat săptămâni întregi
pe trotuar în faţa casei

îi înţeleg şoaptele
îi scot încet fiecare ac
de pe creştet şi-l răcoresc
cu buzele mele cu degetele tale
ce flutură prin aer
mirosul de femeie cu tălpile goale

ultima dată eram într-un lan de trifoi
când peste noi a lovit
pământul cu iepuri de câmp
ce căutau frica din coastele
noastre să o mănânce

am alergat atunci
dezbrăcaţi până la oase
prin verdele care
te ascundea printre unicorni de lemn
şi ne-am hidratat complet
cu mirodenii prăbuşite
din cerul pornit pe urmele noastre

acum din cactusul acesta
aud obiectele oraşului
care brusc trosnesc
de sudoare în sufletul meu
simt cum floarea aceasta perfectă
îşi înfige în sângele meu
limba ta o rochie de mireasă