mălaiul îngerilor

constantin era întins de câteva luni
pe acel pat din paie de grâu
şi număra cuiele bătute în covorul din perete
exact şaptezeci şi trei se opreau la poatcoava
calului alb priponit la tulpina unui trandafir
în 1911 cules de tatăl nostru din pieptul mamei

noaptea era mai lungă decât o săptămână
de lumină şi mi se părea că stă de vorbă
cu grinda ce sprijinea icoana
constantin aducea în casă mălai
de la moara din sat când putea înhăma
la căruţă toate tălpile din grajd
şi mergea pe dealuri
după mohor verde pentru lapte

constantin se certa în noaptea aceea
cu trupul lui plin de anii care-au
născut pe fiecare dintre noi
şi auzeam cum îi bate inima
ca intr-o duminică mare în care femeia
nu poate să-l iubească doar pe dumnezeu

picioarele lui pline cu apă crăpau
ca un vas de lut şi scăpau vene la furnici
nu-i aşa că am început să vă chinui
nu-i aşa că acum aţi schimbat locul cocoşului
nu-i aşa că sufletul meu pescuieşte
în balta din spatele vii
ne spunea când cerul tuna puternic
peste casă nu-i aşa că veţi rupe chirpici
peste trupul meu şi-l veţi da de pomană la păsări

***

când a venit pământul peste el
constantin a prins viaţă
am dansat ca la nunta cu maria
şi am băut până ne-am îmbrăţişat
ca doi amanţi şi am aşteptat să coboare noaptea
peste cocoşul care nu mai cânta de câteva zile bune
pe tălpile noastre legănundu-şi creasta
şi ne-am înhămat la mălaiul îngerilor