poem experimental realizat impreuna cu sotia mea, careia i-l dedic.
mult prea devreme
printre morminte
albastru literele se aprind ca lumânările
în noaptea învierii
copiii sub tălpile lui îşi plimbau corpurile
îngerul a strigat la morţii răstigniţi din nou
ca şi cum ar fi visat
străin de cuvinte
acolo zac întinşi pe icoane
cern memorii
în plânsul ploii
ca un strigoi
femeia am iubit-o până a adormit
în iarbă îi simt pulsul tot mai rece
în noapte
tac
lăsaţi-mă să-i sărut ultima unghie
apoi puteţi să mă mâncaţi
păsări gri
în somn
locomotivele au miros de moarte
aripile sunt aşezate peste întuneric
păianjenii aduc în carnea mea nisip
timpul îşi întinde pânzele-n formol
liniile le-am tras peste mine să mă încălzească
lumina oarbă a unui timp apus
şi o lumină ce se zbate pe un paravan
în groapă totul e viu
în cer totul e viu
singurătatea ploii
în tine o caut
în nări simt viaţa ta cum cade acum rotundă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu