În urmă cu doar două ore conducerea Agenţiei pentru Protecţia Mediului, Filiala Iaşi a prezentat instituţiei prefectului Bilanţul de activitate pe anul 2007. Astfel în anul precedent agenţia a realizat 373 de controale, din care peste 300 au fost pentru avizele, acordurile şi autorizaţiile de mediu. În anul precedent agenţia a achiziţionat un autoturism marca Renault, un laptop, echipamente de laborator şi un server reţea, toate acestea depăşind suma de 132.000 de lei. Din încasările de prestări servicii din reglementare şi laborator, agenţia a obţinut un venit de 622.000 de lei, cu 147.000 mai mult faţă de 2006. Pentru că în anul 2007 România a aderat la UE, multe dintre proiectele agenţiei ieşene au avut ca scop alinierea la politicile comunitare asupra mediului, ne-a declarat directorul Executiv a agenţiei, Dănuţ Pirchiu. Acesta a mai precizat că dificultăţile pe care agenţia le-a avut în anul 2007 au fost provocate de lipsa fondurilor pentru investiţii şi a fondurilor pentru activităţi privind informarea cetăţenilor cu privire la protecţia mediului. Subprefectul Marius Bodea, prezent la sedinţa de bilanţ a felicitat şi a oferit agenţiei ieşene o diplomă de merit pentru activitatea depusă de aceasta în lupta împotriva poluarii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu