stăteam în gara aceea din vârful scării rulante
întindeam degetele mele un mâner
aşteptam pe cineva să mă ia de mână
ca pe-o valiză plină cu poze să mă ducă până în tren
ştiu că în tren toate amintirile
trec prin faţa ochilor copaci dezveliţi
prin gările părăsite ca nişte stafii
umblând dezbrăcate pe linii
câinii le latră certificatele
de călător necompostate
aşteptam cu sufletul în palmă
pe cineva să mă plimbe
prin catacombele prin care trenurile trec
un pumn de sânge prin vene
să văd de departe punctul alb care mă înghite
un domn îmbrăcat în verde
şi cu o şapcă albastră mi-a aruncat câţiva bănuţi
ca şi când de ceva vreme
întins ca un carton plin de carne stăteam la cerşit
atunci mi-am dat seama cât de mult contează
să poţi să îţi duci singur geamantanul îngăcărcat de memorii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu