suntem pe de-a-ntregu morţi
nu trăim nimic
şi totuşi suflăm
facem aburi iarna
facem prunci
ca şi cum am zidi noi
o catedrală a omului
în fiecare zi
suntem pe de-a-ntregu oase
ce se zbat ca nişte aripi
pe cer pe pământ
pe sub piele de şarpe
şi totuşi nu ştim
să ne privim
suntem pe de-a-ntregu dezbrăcaţi
ca statuile din parcuri
în timpul ploilor ne lăsăm ochii
liberi să zboare înaintea picăturilor
şi totuşi lumina nu ne mai găseşte
suntem pe de-a-ntregu singuri
fără Dumnezeu
nu trăim nimic
ca statuile din parc
nu ştim să ne privim
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu