ţin de clanţă uşa camerei rotunde
simt cum mâinilor mele
le creşte câte un deget de metal
iubita în genunchi
îşi desface oasele
ca şi cum ar desface o conservă.
întinde pe masă toată carnea ei
devin greu cu fiecare moment
ce mi se aşează ca păsările pe frunte
într-o dimineaţă am găsit uşa deschisă
în cameră un tablou cu coaste de lemn
mă supraveghea
de atunci am ştiut
că cineva este mereu în mine
dar nicodată nu m-am gândit
că poate fi o cheie
iubita mă sărută
începe să cânte ca un clopot
îmi ia mâna şi mai întoarce odată moartea
pe covorul plin de oase
ne dezbrăcam şi devenim uşori
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu