sâmbătă, 12 decembrie 2009

Uniunea Scriitorilor din România, Filiala ieşeană a premiat excelenţa în condei


Ieri în sala "Mihai Ursachi" din palatul scriitorilor ieşeni, mai exact din Casa cu Absida aflată în strada Grigore Ureche, s-a dat startul cadourilor si obiceiurilor de iarnă. Timp de aproape două ore liderii asociaţiei şi-au luat costumul de Moş Crăciun şi au împărţit premii autorilor celor mai valoroase carţi pblicate în anul editorial 2008. Cei cinci Moşi Crăciun ai filialei - Adrian Alui Gheorghe (preşedintele juriului), Gellu Dorian, Adi Cristi, Antonio Patraş şi Daniel Corbu - au profitat de spiritul de iarnă şi au adus un grup de spiriduşi care au oferit participanţilor la eveniment un moment artistic. Totodată liderii filialei ieşene le-a adus în dar membrilor din asociatie un site oficial al organizaţiei ieşene unde îşi pot găsi, aplica CV-urile de scriitori (http://www.usriasi.ro/).
Ca să nu prelungim nepermis de mult aşteptările voastre publcăm aici nominalizările făcute de juriu (autorii semnaţi în culoarea roşie au primit căciula lui Moş Crăciun pentru secţiunile respective):
I. POEZIE
1. Lucian Alecsa – Iluzionista Babette (Editura Vinea, Bucureşti)
2. Radu Florescu – Proba de viaţă (Editura Conta, Piatra Neamţ).
3. Angela Furtună – Pelerinul din Aqualung, (Editura Vinea, Bucureşti)
4. Mircea Popovici – Variaţiuni Rococo (Editura Alfa, Iaşi)
II. PROZĂ
1. Nichita Danilov – Locomotiva Neuman (Editura Polirom, Iaşi)
2. Daniel Dragomirescu – Cronica Teodoreştilor, (Editura Pim, Iaşi)
3. Valentin Talpalaru – Strada Măicuţa, (Editura Tipo Moldova, Iaşi)
4. Dumitru Vacariu – Păpuşa cu ochi de smaralde, (Editura Alfa, Iaşi)
III. CRITICĂ, ESEU, ISTORIE LITERARĂ
1. Anton Adămuţ – (Şi) Filosofia lui Camil Petrescu, (Editura Timpul, Iaşi)
2. Theodor Codreanu – A doua schimbare la faţă, (Editura Timpul, Iaşi)
3. Mircea A. Diaconu – Cui i-e frică de Emil Cioran? (Editura Cartea Românească)
IV. TEATRU, PUBLICISTICĂ, CARTE PENTRU COPII
1. Oltiţa Cântec – Teatrografii, (Ed. Timpul, Iaşi)
2. Anca Cristina Ciubotaru – Claunul la răspântire de Veacuri ,(Ed. Trinitas)
V. TRADUCERI, EDIŢII SPECIALITATE
1. Nicolae Busuioc –Biologie şi literatură , (Ed. Princeps Edit, Iaşi)
2. Ilie Dan – Lingvistică şi filologie , (Ed. Vasiliana, Iaşi)
3.Emanoil Marcu - Peştele scorpion, de Nicolas Bouvies, (traducere) (Editura Humanitas, Bucureşti)
VI. DEBUT
1. Aida Hancer - Amadiada, (Ed. Princeps, Iaşi)
2. Adrian G. Romila – Imaginea raiului în cultura populară, (Editura Timpul, Iaşi).

Au fost acordate şi două premii speciale.
1. Premiul "Cezar Ivănescu" - Radu Florescu pentru cartea de poeme Probă de viaţă, Ed. Conta
2. Premiul "Mihai Ursachi" - Angela Furtună pentru cartea de poeme Pelerinul din Aqualung, Ed. Vinea, Bucureşti.

Spre final preşedntele filialei ieşene, Casian Maria Spiridon a dat în vileag căteva din proiectele pe care asociaţia ieşeană le are în vedere pentru anul viitor. Astefl impreuna cu filiala de la Bacău intenţionează să organizeze un festival internaţional de poezie, în care să fie implicaţi scriitori din toată regiunea moldovei. Mai mult, acesta a facut un apel către colegii din asociaţie să contribuie cu volume personale sau colective pentru realizarea "Bibliotecii cu toate volumele membrilor Filialei".

Niciun comentariu: