miercuri, 4 februarie 2009

Discursul amintirilor şi al gongului celor 60 de ani

Ultima expunere publică a lui Constantin Ciopraga


Onorată asistenţă, stimaţi oameni de artă. Trebuie şaizeci de ani ca să formezi un om, şaizeci de ani de efoturi, îndrăzneli şi eşecuri, trebuie şaizeci de ani ca să uiţi copilăria şi adolescenţa. Atunci când bate gongul celor şaizeci de ani devii un om mort. Observaţiile acestea sumbre aparţiu unui mare nume, André Malraux, romancier, ziarist şi om politic francez. Explicaţia acestei morale sumbre vine din faptul că viaţa lui de familie nu a fost una echilibrată, şi ca să spunem în termeni uzaţi, fericită. Cei doi copii pe care i-a avut au murit într-un teribil accident de maşină, în timp ce se intorceau dintr-o vacanta de pe Coasta de Azur. Geniul, s-a spus de mult, este o copilărie prelungită. Copilărie, în sensul disponibilităţilor extreme de candoare şi naivitate, în acelaşi timp de iventivitate. Toate acestea, odată cu vârsta dispar. În cazul de faţă nu vorbim de geniu, vorbim de copilărie în mod special. Iată-ne într-un Iaşii al amintirilor. Oraşul acesta saul locul acesta care nu a fost dintotdeauna un oraş, el a fost în urmă cu peste 500 de ani o localitate rurală, conţine un geniu al său - cum ar spune unii, geniul al locului. În realitate psihologia ieşeană, cunoscută şi ca psihologie diferenţială, dovedeşte că ieşenii au avut mereu o nostalgie a trecutului, trănd astfel şi în amintiri. Dovadă ne stau scrierile cronicarilor, poemele lui Emiescu sau scrierile lui Sadoveanu sau ale lui Eugen Herovanu. Acesta din umă este un maestru al amintirii. Iată-ne evocând autori ai amintirii... Iată-l pe George Matei Cantacuzino evocând arcade şi lespezi, ceea ce vedem şi la pictorul Dan Hatmanu. Dan Hatmanu este un personaj cu faţă dublă, folosesc aici sensul bun al cuvantului. Este pe de-o parte un vizual, un imaginativ, un descriptiv atent, pe de altă parte îl descoperin un căutător necontenit. Arta este căutare perpetuă. Desenele lui Dan Hatmanu, el este un mare desenator îmi confirmă o părere a lui Edgar Degas - cel pe care îl aprexiase şi Paul Valéry - care spunea într-un eseu al său că „linia simplă poate sugera culoarea”. Partea a doua a omului Dan Hatmanu este construită de soţia acestuia, Maria. Soţia a acordat un spaţiu imens unor trăsături absolut particulare şi identitare în legătura cu opera soţului Hatmanu. Coordonatele artei lui Dan Hatmanu sunt două: cele care apar menţionate în albumul artistului, adică sentimentul, lirismul pe de-o parte, iar de celaltă parte, amintirile. Aceste două trăsături sunt specifice artistului la care lirismul sau mai bine spus, sentimentul este artă. Arta lui Dan Hatmanu este sentiment trecut prin raţiune. Ca atare, alături de dimensiunea evocatoare plastică vibratilă găsim totdeauna câte-o rază de luciditate. Râsul lui este o formă de comic, o formă a autopersiflării, o formă de narativitate sociabilă. Toată arta lui - iar aici avem un rezumat al zecilor de expoziţii, a sutelor de tablouri pe care le-a semnat - este arta unui nostalgic lucid. Vedem biserici, catapetesme, obiecte ale desenelor sale. Desenele sale sunt un fel de broderii, broderii la Trei Hererhi, broderii în alte părţi, broderii ale zifurilor vechi, ale caselor care ascund taine. Zidurile acelea ne vorbesc. Găsim în tabloruirle lui întreaga ambianţă ieşeană condensată pe pânză. Orice artă, fie că vorbin de poezie, pisctură sau sculptură, reprezintă o tentativă de a opri în loc clipa. Clipele lui dab hatmanu au o certă coeziune. Toate viziunile sale legate de oraş sunt legate de case, clădiri vechi, locuri în care au trăit oameni, chiar dacă prezenta lor nu se prea vede în tablourile sale. Arta lui este arta unui arheolog spiritual, prinde haz adeseori, uneori caricatural. Aşadar, arta lui păstrează elementele pozitive, caracteristice spiritului iventiv al copilăriei şi adolescenţei. Aici, în aceste tablouri există mostre de evocare a amintirilor. Oraşul amintirilor al lui eugen Herovanu este unul de nostalgii traduse în cuvinte, pe cand cea a lui Dan Hatmanu, formă plastică de excelenţă porneşte de la elemente tipice, caracteristice şi sfârşeşte într-o poezie a trecutului, nostalgie a trecutului. Dan Hatmanu este, însă, un om al prezentului – prezent pe toate continentele. Cercetătorii artei lui Dan Hatmanu vor putea găsi în picturile artistului elemnte din Corneliu Baba, apoi momentul în care s-a dezlipit de acest mare profesor, până la momentul în care şi-a descoperit acea linie vibratilă, onduitoare, caracteristică peisajelor sale. În final mai spun doar că, Dan Hatmanu pornit de la Scobinţi este un sentimental legat, mai mult decât oricare artist anterior, de Iaşi. Doresc să îşi păstreze copilăria, şi mai ales adolescenţa, să-şi păstreze harul de povestitor si dorinţa de a fi printre prieteni.

22 ianuarie 2009, Galeriile Dana din Strada Prof. Cujbă, Iaşi.
Vernisajul „Iaşi, evocare sentimentală” Dan Hatmanu



Constantin Ciopraga a fost gasit fara viata la birou luni dupa-amiaza, în camera sa de lucru de acasa, apropiatii acestuia afirmând ca a scris fara oprire înca de duminica seara si, cel mai probabil, cauza decesului a fost un infarct sau o comotie cerebrala.
Constantin Ciopraga a fost istoric, scriitor si critic literar. Nascut la Pascani, la 12 mai 1916, Ciopraga a absolvit Facultatea de Litere si Filosofie a Universitatii "Al.I.Cuza" din Iasi, in 1942, cu o licenta in filologie moderna.Printre operele lui Constantin Ciopraga se numara monografiile dedicate lui Calistrat Hogas, George Toparceanu, Mihail Sadoveanu, Hortensia Papadat-Bengescu, volumele "Personalitatea literaturii romane", "Poezia lui Eminescu", "Propilee", "Partituri si voci" si traduceri din N.V. Gogol, Jean Bouticre, Gaetano Salveti sau Nino Muccioli.
Joi, 5 feb ora 9:30 ceremonia funerara in Sala Pasilor Pierduti a Universitatii "Al.I.Cuza" din Iasi

Niciun comentariu: