marți, 15 iulie 2008

Noii primari din judet au fost chemati la apel de prefect


Conducerea prefecturii iesene s-a intalnit pentru prima oara in acesta dimineata, la Palatul Administrativ, cu noii primari ai oraselor si comunelor din judet. In cadrul intalnirii au avut loc dezbateri ce privesc direct problemele oraselor si a comunelor din judet. La sedinta au participat si reprezentantii unor institudii deconcentrate aflate in subordinea Institutiei Prefectului de Iasi. Printre problemele puse pe masa de lucru, edilii au discutat despre infiintarea unor noi piete mobile in comunele iesene, despre legile proprietatii, dar si despre serviciile de asistenta sociala. „Astazi a fost prima intalnire cu primarii comunitatilor administrativ teritoriale din tot judetul. Intalnirea a vizat pe de o parte cunoasterea reciproca de care avem nevoie pentru garnitura de conducere a judetului. Pe de alta parte au fost prezentate noutatile legislative in ce priveste monitorizarea platilor sociale la nivelul comunelor, oraselor si municipiilor. A fost o interventie a Directiei Agricole si de Dezvoltare Rurala pe problema infiintarii pietelor taranesti la nivelul comunelor, oaraselor si municipiilor. Au fost discutii purtate pe legile proprietatii, unde din pacate ocupam un loc codas, motiv pentru care intentionam ca in perioada imediat urmatoare, dupa ce am facut etape de preventie si instruire sa procedam la aplicarea sanctiunii contraventionale” a declarat prefectul de Iasi, Marius Bodea. La dezbaterile de astazi a participat si presedintele Consiliului Judetean, Constantin Simirad.

Niciun comentariu: