Ieri dupa-amiaza, cunoscutul poet Cezar Ivanescu a murit, la varsta de 66 de ani, in urma unei embolii pulmonare. Dupa o operatie banala efectuata la Bacau, medicii au observat aparitia unor complicatii si poetul a fost transportat cu un elicopter SMURD la Bucuresti, la Spitalul de Urgente Floreasca, unde a si decedat. Poet, scriitor, publicist si traducator, Cezar Ivanescu s-a nascut la 6 august 1941 la Barlad. A absolvit Facultatea de Filologie din Iasi si a fost redactor la "Luceafarul", indrumand in anii `80 cenaclul "Numele Poetului". Scriitorul conducea, din anul 2000, Editura Junimea din Iasi. In anul 2005, a concurat pentru presedentia Uniunii Scriitorilor din Romania, pierzand insa in fata criticului Nicolae Manolescu.
Dintre cele mai importante publicatii ale sale, mentionam Muzeon (1979), La Baaad (1996), Doina (1987), Rod (1985). In anul 1999, poetului Cezar Ivanescu i-a fost acordat Premiul National de Poezie "Mihai Eminescu", alaturi de alte premii primite de-a lungul carierei sale.Scriitorul Cezar Ivanescu era cunoscut ca reprezentant al unei generatii din care au mai facut parte Nichita Stanescu si Marin Preda. Moartea sa inseamna o mare pierdere pentru literatura romana, o pierdere greu de acoperit cu alte nume sonore sau modele pentru noua directie culturala.
Mai multe cititi in ziarul Ziua de Iasi.
Pe poetul Cezar Ivanescu l-am cunoscut acum patru ani. Eram student si mergeam impreuna cu alti colegi de-ai mei la manifestarile literare din Pod Pogor Fiul, de la Casa Pogor. Noua ne parea un om rece, un om a carui suparare pe cei din jur era vizibila. Ne intrbam de unde vine poezia lui Ivanescu daca din comportamentul lui se vede dispret. Mai tarziu la un vin am avut ocazia sa il cunosc de aproape. De aceatsa data am vazut un alt om. Am vazut un om plin de poezie, era in prezenta lui Pere Ursachi, cel care ia si dedicat cartea "Inamorati intru moarte, Cezar Ivanescu", statea in capul mesei si ne citea. Cand citea Ivanescu se facea in jur o liniste absurda, de parca si ingerii si totodata demonii il ascultau, il traiau. Pe urma la o alta manifestare poetica l-am intalnit din nou. De aceasta data eram cu cu studentul Ciprian Soptica (acum isi pregateste licenta in filosofia lui Popper), era sarbatoarea poeziei odata cu sarbatoarea crestina Buna vestire si tot atunci era si festivalul comemorativ Ronald Gasparic. La finalul evenimentului s-a facut o slujba religioasa si atunci a trebuit sa atingem toti bucatele de pomana. Eu si Ciprian nu am ajuns pana la preot asa ca am preferat sa il atingem pe poetul Cezar Ivanescu. Amandoi am simtit energia calda acoperita de haina sociala a poetului Ivanescu. L-am mai intalnit de cateva ori pe urma si pe strazile iesene, de multe ori pe Copou, acolo unde isi avea sediul Editurii pe care o conducea (Junimea). Ultima data l-am intalnit din nou la festivalul Gasparic, anul acesta. Atasez in memoria marelui poet cateva fotografii facute la ultima lui iesire publica si un film (cam tremurat, ca nu altfel poate sa iti fie spiritul atunci cand il asculti pe Ivanescu).
4 comentarii:
si eu am avut deosebita placere de a/l cunoaste pe cesar ivanescu la aceeasi intalnire. ai uitat insa sa specifici acest amanunt.important e ce a lasat in urma sa.dumnezeu sa/l odihneasca in pace.
Cezar Ivanescu - POETA MAGNUS
...! iar eu m-am rătăcit prin lume
şi de pe-acum abia mă port
şi îmi fac murgul numai spume
şi prin cetăţi mi-l strig pe nume
pe blîndul meu, frăţînul mort !
! că nu mai poate ţine Viaţa,
numa-n cîntarul celui Rău;
în Baaad coboară ceaţa
şi urlu: Frate, dimineaţa
roua-i de sînge: Trupul tău !...
Fratele Nostru Soarele (Treapta a doua. Taina nunţii)
Motto:
! Aşteptând să vină moartea
treaz lucrez pentru gloria ei… !”
Cezar Ivănescu
„Artistul trebuie să se situeze într-un plan absolut şi să descrie groaza pe care o trăieşte omul de rând, suferitor într-o lume condusă de proşti... După disoluţia acestei lumi a plutocraţiei şi a mafiocraţiei, veni-va, poate, şi Noua Era a noocraţiei... Până atunci însă artistul, ca bun creştin, trebuie să fie impotriva puterii, împotriva sistemului... El rămâne ultima salvare pentru omul de rând. El rămâne vocea libera care trebuie să urle în deşert chiar de-ar fi să-şi scuipe plămânii cu ultimul strigăt. De asta e artist. Că vrea să fie ca Dumnezeu, cum spunea Paul Klee, «doar lângă Dumnezeu îmi aflu locul!»... Păi, dacă stai lângă Dumnezeu, comportă-te ca Dumnezeu, ce mai contează că or să te omoare, doar e ştiut din Bhagavad-Gita, că nimeni nu poate să ucidă şi nu poate fi ucis...“ (Cezar Ivănescu, interviu, 1996)
Realitate versus normalitate
Într-o societate clădită pe normalitate, Marin Preda ar fi luat şi acum masa la Restaurantul Uniunii Scriitorilor împreună cu Cezar Ivănescu, apoi Cezar Ivănescu i-ar fi cântat aşa cum îi cânta pe vremuri, la Mogoşoia, cu vocea sa frumoasă, plimbându-şi mâinile la fel de frumoase pe corzile chitării sale uşor dezacordate... În cea reală, cumplit de reală, chitara zace într-un colţ în aşteptarea veşnic fără de sosire de acum a Poetului, adusă de la Iaşi, din Casa Flory [cum îi plăcea să numească locuinţa în care prin bunătatea unei vechi prietene stătea, apartament pe care îl adora şi pe care îl considera sigur, trainic şi frumos precum un Imperiu, casa liniştii sale vremelnice, unde a scris cu înverşunare în ultimele două luni, cu mânuţele înţepenite, cu trupul încătuşat de toată suferinţa dată de o existenţă genială, cumplită „ardere de tot”], casă în care hainele i-au rămas încă adunate în nişte bocceluţe. Adunate pentru... adunate să...?
Pe 24 aprilie Cezar Ivănescu a murit... Personalitate deplină a culturii române, anticomunist convins şi scriitor total antisistem, Cezar Ivănescu a murit martirizat în propria sa Ţară, Ţara Tatălui, pe 24 aprilie... („!Tu erai Tatăl meu şi noi copiii îţi spuneam Rusia... / Tatăl dement cu epoleţi şi cu centură ca leşia... / Tu erai Tatăl meu şi noi copiii te uram şi Mama, / că ni l-ai pus tu pereţi pe Stalin şi-ai dat jos icoana!“, Cezar Ivănescu, Tatăl meu Rusia). „Sufletul uman nemuritor întrece cu mult o mie de sori. Lumina lui face cât o mie de miliarde de sori. De aceea, nu există păcat mai mare în Univers decât să batjocoreşti Sufletul unui om“, afirma Cezar Ivănescu. În preajma marii sărbători creştine a Învierii trupul său zăcea la Morga Spitalului de Urgenţe Floreasca abandonat şi fără lumânare pentru că tot acolo se mai aflau trupurile a doi Infractori care prin moartea lor deveniseră probe... Poate exista un absurd mai perfect? Cezar Ivănescu, personalitate de excepţie a culturii române, poet de geniu, traducător, director de editură, membru al USR şi membru în Consiliul USR zăcea în preajma Învierii fără lumânare, în morga unui spital... captiv pentru ultima dată într-o lume care nu îl înţelegea... şi toate acestea parcă se petreceau spre a ne fi transmisă o ultimă lecţie de iubire şi spre a ni se adeveri din nou că Cezar Ivănescu avea dreptate atunci când acuza. Încă o dată, din preajma morţii şi de dincolo de moarte, ne arăta nimicnicia apocaliptică a Omului Nou, fără morală, lege şi Dumnezeu, şi ne învăţa cu blândeţe ceea ce nu ar trebui sa devenim vreodată...
Ţin să mulţumesc acum şi veşnic, din suflet, tuturor celor care mi-au fost alături şi prin acest gest au făcut ca ultimul parcurs terestru al poetului Cezar Ivănescu să fie unul încununat de glorie şi nu unul al umilinţei cum ar fi dorit cei care nu au permis ca trupul său să îşi găsească odihna preţ de câteva ore în sediul USR sau în cel al Muzeului Literaturii Române. Trăim într-o ţară a groazei, nişte vremuri îngrozitoare şi de aceea efortul celor care ne-au stat alături este cu atât mai de preţ şi recunoştinţa noastră cu atât mai mare. Sufletul nobil al domnului Victor Roncea a pus în mişcare forţe nebănuite şi astfel poetul Adrian Păunescu, ignorând faptul că şi pentru domnia-sa era sărbătoare, marea sărbătoare a Învierii, a reuşit să elibereze trupul poetului Cezar Ivănescu din captivitatea impusă de un sistem birocratic şi amoral. Primarul Iaşului, domnul Gheorghe Nichita, personalitate de mare caracter, i-a întregit Clipa de Linişte şi Priveghi creştinesc, apropierea admiratorilor, discipolilor şi familiei... Numai Inimile lor de Aur au făcut ca Sufletul drag şi sfânt al lui Cezar Ivănescu, cel născut în ziua Schimbării la Faţă şi mort în Joia Mare, să se înalţe la Ceriuri din Moldova mai puţin înlăcrimat...
În căutarea dreptăţii
Cezar Ivănescu a suferit nespus ca urmare a acuzaţiilor profund nedrepte şi nefondate lansate aşa, într-o doară, de la Paris, de domnul Mircea Dinescu..., a suferit cum numai un suflet mare o putea face. După o viaţa întreagă trăită în onestitate, sărăcie şi martiraj a fost nevoit, la vârsta senectuţii, să înfrunte un atac mediatic unic în România postdecembristă. După prigoana comunistă a urmat teroarea postcomunistă, de nedescris, începând cu darea afară de la revista Luceafărul, prin desfacerea în mod ilegal a contractului de muncă de către domnul Mircea Dinescu, continuând cu bătaia cruntă pe care „minerii“ i-au administrat-o în Sediul Societăţii Scriitorilor Români de pe bulevardul Magheru..., şi tot aşa, într-un crescendo de neînţeles, până la ultimul atac şi cel mai cumplit, care i-a determinat moral şi social moartea, din 29 ianuarie 2008. A suferit pentru că, deşi avea de partea sa Statutul USR (cap. 1, art. 1, art. 2, art. 5, art. 7, art. 36), deşi era un cetăţean liber trăitor într-o ţară liberă şi europeană, nu s-a simţit nicio o secundă ocrotit de un stat de drept, ci livrat la bunul plac al unor indivizi de neoprit.
Cezar Ivănescu a trimis mai multe scrisori deschise. Reproducem un fragment dintr-o scrisoare deschisă (postumă) adresată Patriarhului României, Preafericitului Daniel:
Scrisoare deschisă Preafericitului Daniel (Părintele meu), Patriarhul României
Suntem într-un ceas greu, Părinte, căci, iată, pleacă de lângă noi oameni pe care i-am iubit şi am uitat să le spunem cât de mult îi iubim şi am greşit căci spunându-le neîncetat i-am mai fi putut reţine lîngă noi... Au plecat pe rând, Ovidiu Iuliu Moldovan, marele actor, George Pruteanu, actor şi el şi personaj shakespearean, şi preot al limbii române şi acum, pictorul Sabin Bălaşa, legat prin opera lui şi prin mâna de ţărână a trupşorului lui de Destinul Moldovei şi al Iaşului de Înalt Prea Sfinţia din scaunul Mitropolitan... Ne doare sufletul, Părinte, ca un obraz de copil pălmuit... De ce atâta moarte în preajma Învierii? Să intonăm Prohodul şi să-i urmăm pe morţi, cu inima uşoară cu cât suntem mai aproape de Înviere? Să rămânem liniştiţi şi să ne bucurăm de prezenţa lucrătoare a celor vii suferinzi de boli grele şi necruţătoare dar rămânând în destinul lor, torturaţi fizic şi înfruntând tortura fizică, încarnarea diavolului spre a-şi lumina chipul să privească icoanele luminate de lumânări din bisericile Iaşului nostru cel plin de biserici şi de muzee...
/..../
Greşesc dacă, după Înviere, îmi arăt faţa de Înger Cumplit, de Înger cu Armură, cum m-a pictat marea pictoriţă Aurelia Călinescu, şi dau ia-ma-n diavoli să le rup gâturile? Să le iau tot ceea ce au şi tot ceea ce sunt şi să-i fac surcele, să ardă mocnit la cazanele de smoală din Iad în care tot ei or să fiarbă?
Şi dacă greşesc, Preafericite, şi persist în greşală chiar peste povaţa Preafericirii Tale de a nu persista, se dă osândă grea pentru aşa greşală? Spre un exemplu, pot fi obligat să citesc în eternitate poemele lui Dan Deşliu publicate înainte de 1989, la Editura „Minerva“, în colecţia Bpt, cu prefaţa lui Nicolae Manolescu, exultând în faţa versurilor deşliuene:
Să ne strîngem ura stivă
Şi să facem colectivă!
Nu s-ar putea, Preafericite, osândă mai uşoară, să zicem o Veronica Porumboiu sau o Maria Banuş, sunt totuşi fete, cu fetele trece timpul mai uşor şi Paolo Malatesta era de aceeaşi părere, ca şi drăguţa Francesca da Rimini: Nessun maggior dolore che ricordarsi del tempo felice nella miseria...
What is a man, Preafericite?
Nu e voinţa lui Dumnezeu în el, dacă el simte în el adânc pe Domnul?
Rămânem azi lângă cei vii şi înfruntăm totul,
batjocura şi praştia Destinului, sau o pornim pe urmele acelor care
au coborât în Moarte cum Domnul Nostru Iisus Hristos
s-a coborât la rându-i printre morţi?
În braţele Tale, Doamne, îmi pun Sufletul!“ Cezar Ivănescu
http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/COMENTARII/Moartea%20lui%20Cezar%20-%20cronica%20adevarului%203%20de%20Clara%20Arustei.htm
Buna ziua , am citit acest articol dedicat marelui roman Cezar ivanescu , pe care l-am admirat si respectat ! merci simplemont!
Trimiteți un comentariu