duminică, 13 aprilie 2008

Oamenii de poveste premiaţi in templul lui Creangă

Cei mai buni scritori de poveşti au fost premiaţi in această zi pe treptele templului poveştilor din Iaşi, Casa memorială a lui Ion Creangă, Bojdeuca din Ţicău. Astfel, scriitori din toate colturile tării, dar şi din străinătate atât copii, cât si adulţii au trimis către juriul Concursului Naţional de Creaţie Literară « Ion Creangă » din Iaşi poveşti in care fiecare a încercat să arate cât de necesare si frumoase sunt poveştile din toate timpurile. Unii dintre concurenţi au trimis si cate 3 sau 4 poveşti pentru a intra in competiţie, astfel încât poştaşul a trebuit să aducă juriului format din şase scriitori de talie ieşeană aproape 20 de kilograme de pagini de poveşti. Dacă ieri copii au desenat pe asfalt personaje din lumea imaginară a lui Ion Creangă, astăzi cei prezenţi la sărbătoarea celor 90 de ani de poveste la Bojdeuca din Ţicău au avut ocazia să îl audă in persoana actorului ieşean Dionisie Vitcu pe marele scriitor, Ion Creangă. Laureaţii concursului naţional de creaţie literară „Ion Creangă” au fost Andreescu Constantin din localitatea Salon, Judeţul Neamţ la secţiunea copii, iar la secţiunea adulţi, laureata a fost Graţiana Gabriela Lăzărescu din Bucureşti care a primit marele Premiu Ion Creangă al Uniunii Scriitorilor, Filiala Iaşi. Toţi concurenţii câştigători vor fi publicaţi în antologia a X-a a concursului „Cele mai frumoase poveşti la Bojdeucă”.

Un debut de succes pentru o bucureşteancă venită pentru prima data la Iaşi cu primele poveşti

„Sunt pentru prima dată la Iaşi, sunt pentru prima dată în postura de a lua un premiu pentru scriitură. Am scris pentru prima dată poveşti le-am trimis şi am câştigat premiul cel mare. Este o bucurie nemărginită, întreită nu doar a premiului, ci a locului în care mă aflu pentru că nu am fost niciodată la Bojdeucă şi pentru că este un loc încărcat de vibraţie şi de poveste şi pentru că sunt pentru prima dată la Ieşi şi este un oraş încărcat cu energie puternică literară. Am trimis spre concurs două poveşti, iniţial era una, însă în timp ce scriam mi-am dat seama ca sunt două poveşti şi le-am trimis pe amândouă pentru că am considerat că sunt ca două surori şi mă gândeam că una s-ar supăra dacă trimit una si nu pe cealaltă sau de ce nu pe amândouă. Sunt două poveşti care nu sunt chiar surprinderi ale momentelor din viaţa noastră de zi cu zi, nu sunt poveşti către modernism, nu sunt poveşti aşa cum unii copii s-ar aştepta să fie pentru că nu sunt poveşti SF sau eroi din desene animate. Bucuria mea este mare pentru că aceste poveşti vor apărea la următoare ediţie intr-o antologie şi atunci copii vor avea ocazia să le citească. Una din ele se numeşte „Fetiţa cu parul roşu din oraşul fără colţuri” iar cealaltă se numeşte „Un băieţel şi cântul lui înaripat” şi amândouă au ca temă eternul sentiment care îl preocupă pe om dintotdeauna: iubirea, dragostea” a declarat laureata marelui premiul al concursului de creaţie literară, Graţiana Gabriela Lăzărescu.


20 de kilograme de poveste în 2000 de pagini la mana unui juriu de şase oameni

„Această sărbătoare este deja o tradiţie. De 42 de ani se fac aceste zile a Bojdeucii. Am făcut această sărbătoare mai deosebită faţă de alţi ani şi pentru faptul că în aceste zile se împlinesc 90 de ani de la inaugurarea Bojdeucii, fiind de fapt primul muzeu memorial literar din România. Ieri am lansat si cartea „Acasă la Ion Creangă – Povestirea Bojdeucii din Ţicău la 90 de ani”. Ieri am avut peste 100 de copii care au desenat pe asfalt personaje din opera lui Creangă. Suntem în casa poveştilor, în casa în care Creangă a trăit aproape 20 de ani, casa in care a scris aproape toate poveştile şi Amintirile din copilărie. În urmă cu 15 ani ne-am imaginat un concurs şi am zis că aici trebuie să fie centrul poveştilor aşa cum era pe vremea lui Creangă. De 15 ani oamenii ne scriu poveşti şi le trimit la acest concurs. Este singurul concurs naţional de poveşti. De la am la an ne cresc numărul participanţilor, dacă în 1994 au fost 50 de autori de poveşti, astăzi, la această ediţie, a XV-a au trimis peste 200 de autori din peste 70 de localităţi din ţară şi din străinătate. Românii care pleacă, din dor de poveste de ţară, de bunici scriu poveşti şi le trimit acasă la ele, la Bojdeucă, iar astăzi s-au anunţat cele 39 de premii, atât la copii cât şi la adulţi. Poştaşul nu a mai putut să aducă plicurile cu poveşti pentru că la un moment dat se făcuseră o cantitate de peste 20 de kilograme de plicuri. Peste 200 de pagini au citit juriul format din membrii ai Uniunii Scriitorilor. Au fost premiate atât texte cu iz clasic, dar multe dintre ele au fost şi din acelea cu iz contemporan” a declarat scriitorul şi muzeologul Bojdeucii din Ţicău, Constantin Parascan.

Tot în cadrul manifestărilor aniversare de astăzi au fost lansate şi volumul al IX-lea „Poveştile de la Bojdeucă” şi volumul „Cele mai frumoase poveşti la Bojdeucă”, apărute cu sprijinul municipalităţii. Evenimentul ajuns deja la cea de-a XV-a ediţie a fost organizat sub sigla programului cultural aniversar Iaşi 600, iar printre membrii juriului au fost scriitorii Constantim Dram, Călin Ciobotari, Ion Muscalu, Constantin Parascan, Valentin Talpalaru şi Radu Tătărucă.

Un comentariu:

Anonim spunea...

nu am gasit nicaieri o lista completa cu numele tuturor cistigatorilor de premii si mentiuni la acest concurs. pacat bre,mare pacat.