luni, 18 februarie 2008

Cinematografele de tip clasic nu îi mai atrag pe ieşeni


Dacă înainte de 89 cinematografele erau pline de spectatori, astăzi numărul acestora este de cele mai multe ori de maxim 15 persoane pe spectacol. Fapt pentru care cinematografele de tip clasic din Iaşi nu reuşesc să scoată bani din vânzările de bilete nici cât să acopere plăţile pentru utilităţi sau pe angajaţi. Motivul este unul singur. Cinematografele se izbesc, pe zi ce trece, de refuzul publicului consumator de filme de a mai intra la speectacole. Internetul, televiziunea prin cablu, dar şi DVD-urile care pot fi cumpărate din magazine, îi determină pe majoritatea ieşenilor să vizioneze filmul de acasă, fie în faţa calculatorului sau la televizor. Mulţi dintre ieşenii intervievaţi, de postul nostru de radio, au declarat că pe lângă aceste motive, un alt lucru care nu îi mai atrage la cinematografe este şi faptul că acestea nu oferă condiţii şi confort pentru vizionarea unui film.
Administratorii cinematografelor consideră că cei care se fac vinovaţi de criza prezenţei spectatorilor sunt reprezentanţii Ministerului Culturii şi Cultelor care nu fac nici un fel de investiţii atât pentru publicitate, cât şi pentru a oferi consumatorilor, filme de ultimă oră, confort sau aparatură modernă.
Cu toate acestea, adevăraţii consumatori de film merg la cinematografele multiplex din oraş. Aceste cinematografe oferă spectatorilor atât condiţii şi confort de ultimă oră, cât şi posibilitatea de a viziona mai multe filme odată.
Între timp Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor "RomâniaFilm", cu largul concurs al Ministerului Culturii şi Cultelor, a dat spre vânzare cinematografele din peste 70 de localităţi, oraşe şi reşedinţe de judeţ. În momentul de faţă din cele 416 cinematografe clasice din ţară mai funcţionează doar 37 de cinematografe.

Un comentariu:

andra spunea...

asa e, cinematografelor de moda veche le lipsesc multe. totusi am auzit multi nostalgici care spun ca anumite filme nu pot fi savurate din scaunele plusate de la cinematografele din mall si merg tot la cele vechi.