joi, 3 ianuarie 2008

România la un an de la aderarea în Uniunea Europeană



Întrebările pe care mi le pun în acest moment sunt: Cu ce se mândreşte România la un an de la aderare? Care este diferenţa din viaţa românului la finele anului 2007, faţă de cea de la finele 2006? Cum este privită România la un an de la aderare de celelalte state comunitare? Întrebări ar mai fi, însă nu e cazul să le enumăr pe toate. Dacă aş merge să întreb pe fiecare român aş constata că numărul de răspunsuri sau păreri despre cum se vede România la un an de la aderarea ei în UE este egal cu numărul celor intervievaţi.
Anul 2007 a fost aşteptat de autorităţile naţionale cu trâmbiţe şi mult fast. Anul 2007, după părerea mea, a fost cel mai bun experiment pe care l-a avut România după revoluţia din 1989. Dacă e să luăm în calcul o comparaţie între cum se vedea România la finele anului 2006 şi cum se vede ea la finele anului 2007, chipurile ar fi următoarele:
La sfârşitul anului 2006 România era un stat care aştepta cu braţele deschise (aprioric am putea spune, datorită caracterului specific al românului) să intre în noua şi marea familie europeană. La aceeaşi dată, peste 70% din românii plecaţi în afară la muncă erau fie chemaţi, fie clandestini, fie indivizi care credeau în visul european. Uniunea Europeană era acea Meca a majorităţii populaţiei României, era furnizorul de viaţă cu grad ridicat asupra calităţii vieţii cât şi locul unde politica este cernută prin fel şi fel de „maşini de spălat”.
Însă, 2007 a însemnat o nouă provocare, de această dată s-a dovedit una luată pe neaşteptate. Când spun aceasta am în calcul faptul că românul, românul cel simplu, prietenii mei, colegii mei, profesorii mei, bunicii mei, vecinii mei, toţi au fost integraţi într-o spirală necunoscută. La un an de la aderare, viaţa lor nu e mult schimbată. Dacă profesorii mei sau colegii mei ştiu acum ceva nou despre UE, despre România chiar, oamenii simpli au fost profund dezamăgiţi.
La un an de la aderarea României la „marea familie”, ei au constatat că instituţiile europene nu diferă în fond de cele naţionale, că viaţa lor nu s-a schimbat aşa cum li se povestea cu un an în urmă, că preţurile sunt la fel şi că valoarea leului nu a câştigat teren în faţa monedei europene. Românul simplu şi-a dat seama că Uniunea Europeană e „o ciorbă care trebuie pregătită”. Or, ei s-au „trezit” în UE fără să cunoască elementele minore despre această comunitate. Anul 2007 a însemnat totuşi o nouă etapă în cursul istoriei lor, dar şi în cursul evoluţiei politicii româneşti.
Dacă e să vorbim despre cum se vede România la un an de la aderarea ei în UE, eu aşa o văd: o ţară căreia încă i se cere să facă reforme (nu trase de coada pisicii cum este acea din domeniul justiţie); o ţară din care ultima forţă de muncă a plecat afară în căutarea unui loc de muncă; o ţară în care politicienii au schimbat culori politice, apropiindu-se de cele galbene-albastre (europene, datorită europarlamentarelor); o ţară în care drumurile comunitare au aceleaşi gropi; o ţară în care românul a început să-şi cunoască, în ciuda multor eforturi, mai multe drepturi şi obligaţii; o ţară în care proiectele nu câştigă fonduri nerambursabile, datorită pregătirii slabe a celor care lucrează în domeniul public; o ţară în care cultura, învăţământul preuniversitar şi universitar dau dovadă de multe restanţe la domeniul reformei; etc. Aceasta este România Europeană la finele primului an de la aderare.
Despre tabloul României în culisele celorlalte 26 de state membre ale UE vă recomand să intraţi pe Google şi să citiţi din presa electronică, naţională sau internaţională, diferite articole care aduc în vedere culorile cele mai naturale şi cele mai sincere despre economia, corupţia şi politica României în UE.

Un comentariu:

Anonim spunea...

cata dreptate ai tu aici... este adevarat suntem pe primele locuri la coruptie in uniune... schimbari majore nu am vazut, decat ca politicienii traiesc mai bine