vineri, 14 decembrie 2007

La Iaşi se înfiinţează SMURD-ul Regional


Preşedinţii celor şase consilii judeşene din regiunea Moldovei s-au întâlnit, astăzi, la Iaşi pentru a semna documentul de asociere a Serviciului Regional Mobil de Urgenta, Reanimare si Descarcerare (SMURD). Asociaţia nou înfiinţată poartă numele Euronest şi cuprinte cele 6 judeţe ale regiunii moldovei. Sediul central al asociaţiei a fost stabilit la Iaşi. În şedinţa de astăzi liderii celor şase consilii judeţene i-au ales şi pe cei care vor conduce această asociaţie. Astfel, preşedinte a fost numit preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Lucian Flaişer, vicepreşedinte Corneliu Bichinet, preşedintele Consiliului Judetean Vaslui.
“Euronestva avea ca scop realizarea programului operaţional, una din axe, care se referă la activitatea SMURD-ului. Este o activitate pentru sectorul de urgenţe, pentru realizarea unor obiective în fiecare reşedinţă din cele 6 judeţe, într-o serie de oraşe componente ale judeţelor, a unor activităţi de urgenţe pentru salvarea oamenilor în caz de nevoi.” a declarat Preşedintele Consiliului Local, Lucian Flaişer. Acesta a mai menţionat că pentru susţinerea financiară a SMURD-ului Regional fiecare Consiliu Judetean va contribui cu 0.04 euro de la fiecare locuitor pe an.

Niciun comentariu: