le arăt ce pot şi îi conving că sunt cel mai bun
merg printre oameni şi latru ca un câine la lună
mă desfac de încheieturile oaselor ca de un fermoar
şi le arăt cât de bine semăn cu tatăl meu
toate liniile şi toate punctele calde au ceva din pielea mea
mă aplec spre fereastra ce înghite bulevardul plin de furnici călcate
ca şi cum ar înghiţi o felie de pâine
mă ridic mă scutur de toată viaţa ce-am purtat-o în vene
ca pe un virus luat din natură sau de pe un site ca şi cum
m-aş scutura de apă atunci când ies de sub duş
nu-i aşa Doamne că toate lucrurile acestea
au un vagon care le aduce în fiecare zi în trupul meu
nu-i aşa Doamne că oamenii aceia sunt buni ca şi tine
atunci Doamne de ce fermuar de ce ca un câine de ce toate furnicille
sunt pe asfalt pete negre în care ne lăsăm urmele de tălpi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu