totuarul are molozul lui şi carii unde se ascund insecte
stau cu pieptul agăţat de o sfoară şi mă usuc
nu am bani de ziar
oasele să mi le învelesc de moarte
nu am bani să cumpăr un colac
din care grâul răsare verde în stomac
un mausoleu la care să mă închin
am rămas fără Dumnezeu
am rămas în oraşul acesta
orfan de stâlpi
orfan de felinare fără lentile de contact
când sunt singur şi prin stomac trec sunete reactoare
toate gândurile
toate venele se adună
într-un curcubeu pe bolta bisericilor
şi atunci mă întreb în disperarea mea
ca o rugăciune ce îmi atâtnă un maţ în suflet
de unde sunt doamne toate aceste culori
de unde geamătul acesta ce pare să fie strigăt de femeie
*
femeile şi-au găsit de lucru
cu şina spinării pe role îşi plimbă trupurile dezvelite
parcă o galerie de artă vie aleargă pe cerul gurii
cu genunchii adunaţi ca nişte baloane mă trag de păr
ca şi cum de un leagăn aş trage copilăria înapoi
atunci când nucul o să îmi fie casă
atunci când o femeie o să mă plimbe pe role am deschid gura
din lăuntrul meu voi striga
sunt doamne sătul
sunt doamne nou
mai este loc acum de cuvinte?
*
iubesc femeia
ce-şi plimbă moartea
ce-i naşte misterul pe role
iubesc şi bordurile îmbrăcate în rochii albe
şi îmi place să mă ascund în cariile lor
noaptea
pentru totdeauna ca într-un stomac plin de lumină
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu