Pasărea

îmi duceam viaţa într-un sac de rafie
galbenă şi tare ca un cioc de cioară
pe două roţi o împingeam cu mâinile mele
cum împing o butelie de aragaz

atent să nu cadă
să nu se spargă
să curgă pe asfalt
tălpi să o calce

mergeam aşa
ca un moş ce-şi duce-n traistă
veacul sau mileniile arse
până când am întâlnit o fată
îmbrăcată cu un cot de pânză

m-a luat de mână şi mi-a depărtat
degetele crengi de nuci zbârliţi
mi-a pus între ele un borcan de lut
în care cerul se făcea că zboară
noaptea prin casa mea
ca o pasăre virgină

de atunci dorm cu geamul deschis
cerul să-l văd zburând prin casă