ne ţineam de mâini
formam un lanţ de copii
în curtea aceea un bazin albastru
ne primea pe toţi
indiferent de înălţime
indiferent de vârstă sau culoare
ne scufundam cu capul
în grămada aceea de bule
şi dintre buze suflam fluturi
pe care îi prindeam cu privirea
înălţându-se cu şoaptele noastre
uneori albastrul acela
ieşea din cutia de beton
şi dădea pe din-afară
ca un vulcan
ce scăpa de sub control
întinderea spaţiului
atunci ne prindeam
din nou de mână
şi opream sufletele noastre
să rămână în acestă lume
sub forma unui lanţ de copii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu