Paul Gorban: Este prima expozitie din acest an, ea deschide, aici la Galeriile Dana din Iasi, primul mesaj al artistilor plastici. Acesta este unul metafizic, este masejul, aş putea spune al unui duhovnic, şi când spun asta, mă refer la faptul că folosiţi în grafică imagini religiase, imagini ale sacrului, ale dumnezeirii şi ale culorilor metalelor şi pietrelor preţioase.
Vasilian Doboş: Cum am spus şi în timpul vernisajului am expus aici expresii categorice ale mele care ţin de natura metafizică. Este o expozitie pe care în primul rând mi-am oferit-o la cei 55 de ani pe care i-am împlinit in luna noimbrie al anului trecut şi am vrut ca acest an, 2009, pe care l-aş dori să copieze cel putin ceea ce vreau sa transmit eu prin aceste lucrari, să fie legătura şi unirea de pe tot mapamondul, a tuturor religiilor, a tuturor spiritelor indiferent în ce formulă se manifestă ele. Acest vernisaj l-aş vedea şi ca o eliberare a mea, o eliberare venită dintr-un vis mai vechi în care mi s-a transmis că asta trebuie să fac. Acest lucru îl fac, cel puţin pentru a vedea ce iese din această transmisie de natură dumnezeiască.
P.G.: Cei mai mulţi dintre artiştii contemporani aduc elemente ale sacrului mai mult ca un moft în contextul mesajului artistic, aproape că îi dau un sens comercial, profan. Îmi aduc aminte de un alt artist, care recent a expus în această galerie câteva piese în care mesajul cuprindea într-u totul cadrul dumnezeirii. Aici fac referire la Cela Neamţu, unde sigur, avem de-aface cu un artist care nu foloseste uleiul sau tuşul, cu firul de aţa, tehnica textilă.
V.D.: Nu aş vrea să fac o legătură cu Cela Neamţu pe care o preşuiesc foarte mult. Eu fiind şi poet, deja criticii au observat în ceea ce scriu eu că aş fi un recuperator al sacrului. Ei mă vad recuperator al sacrului în poezie şi în acelaşi timp îmi arăt un manifest destul de curat în grafica pe care eu o creez. Este de fapt un început, chiar dacă sunt la a treia expoziţie pe această temă, în zona sacrului, vreau să o duc până acolo, până unde mi-a dat Dumnezeu. Sunt, de fapt, curios să văd ce iese din tot ce mi-a oferit Dumnezeu mie.
P.G.: În sală erau voci care trimiteau o parte din lucrarile expuse spre poezia vizuală, asta pentru că folositi un alfabet pe care doar dumneavoastră îl puteţi descie.
V.D.: Întradevăr, este un limbaj plastic diferit de ceea ce fac mulţi graficieni. Spuneam mai devreme de o transmisie aparte, şi vreau să văd ce iese cu acest lucru. Legătura cu poezia ar fi prin profunzimea subterană pe care o conţine, să spunem în ghilimele opera mea, prin aceste scriituri şi prin aceste simboluri care acoperă timpurile de la început, din paleocreştinism până astăzi. Să vă mai spun un lucru... eu cred că este dat ca şi destin să mă manifest în lumea semiotică, fiindcă eu am fost tipograf. Timp de treizeci de ani, am lucrat cu toate categoriile de semne pe care le presupune textul scris. În grafică folosesc liniile, punctele. Acestea fac parte din construcţiile semnului şi ale scrisului. Scrisul este şi legatura cu un alt manifest pe care îl port, poezia, versul şi eseul. Sunt un fericit că pot să rămân într-un domeniu pe care îl simt dat şi nu făcut forţat.
P.G.: Dintre aceste manifeste ale dumneavoastră, care s-a arătat mai înatâi, poaezia sau grafica?
V.D.: A fost poezia. Acea poezia care foloseşte cuvântul scris. Ştiţi poeţi care făceau grafisme pe marginea sau spaţiile libere ale manuscriselor. Consider că poetul este şi un grafician, şi iarăşi mă bucur că funcţionează aceste lucruri în ceea ce fac eu.
P.G.: În aceşti 55 de ani pe care i-aţi fructificat spre sacralitate, o mare parte din drumul făcut în viaţă se leagă de traseul Bârlad - Iaşi. Cum a fost acest drum?
V.D.: Am spus într-un interviu, iar acest lucru l-am folosit şi ca titlu atunci... am venit la Iaşi fiindcă aici am găsit pământul bun pentru mine.
P.G.: Iată şi ultima întrebare, ce proiecte mai aveţi pe această nişă pe viitor?
V.D.: Am impresia că 2009 este un an bun pentru mine. Acest sentiment vine din interiorul meu. El se duce către iubitorii de artă. Observ că în acest an am un mare chef de a finaliza nişte obsesii. În luna mai la Bârlad, cum s-a întâmplat şi cu această expoziţie care a fost prezentata mai întâi acolo în luna decembrie a lui 2008, cand am lansat şi cartea "Imaginarul Apocalipsei”, voi reveni cu o expoziţie care pe lângă aceasta care se cheamă „Treptele”, aceea se va numi „Sfâşierile”, dar pe care o fac împreună cu pictorul Manuel Mănăstireanu. M-am decis să-l iau pe lângă mine, să ne completăm, să facem un duel plastic pentru o perioadă bună de timp.
Paul Gorban în dialog cu criticul de artă plastică Valentin Ciucă
P.G.: Vasilian Doboş deschide anul invitându-ne la un dialog plastic pe tema sacrului. Foloseşte culorile, punctele, formele si chipurile dumnezeirii. Vernisajul scriitorului şi graficianului Vasilian Doboş a parcurs, aş putea spune, întregul drum pe care îl parcurge un călugăr atunci când caută mântuirea.
V.C.: Fără îndoială ceea ce spuneţi este corect şi m-aş bucura dacă şi alţi participanţi prezenţi la această sacralizare, să zicem aşa, ar avea acelaşi gând ca şi cel al dumneavoastră, pentru că într-adevăr este o expoziţie sub semnul spiritualului, cu atât mai mult cu cât suntem într-un oraş care are o aură spirituală evidentă, Iaşii, şi asta pentru că am definit întotdeauna Iaşii ca fiind ambivalent. Pe de o parte e un oraş creativ, creativitate venită din geniul locului, din istorie şi aluviunile culturale care s-au adunat aici, iar pe de altă parte această sacralitate, spiritualitate. Expoziţia lui Vasilian Doboş aparţine unui tip de manifestări făcute de oameni foarte subtili, foarte puţini, de „iniţiaţi” care pot descifra tainele, pentru că nu întotdeauna trebuie să ne oprim la suprafaţă. Aceasta din urmă este de multe ori înşelătoare. Aparenţa este amăgitoare şi atunci trebuie să căutăm sensul lucrurilor în adâncimea lor, în profunzimea lor, ţinând cont şi de formă, dar mai ales de un mesaj care este încropit în substanţa care, trebuie, şi se cere, revelată. Revelaţia înseamnă să ai o uimire la un moment dat, o bucurie că descoperi ceva, or aici este ideea de sacru în variatele sale exprimări… de la înălţare, la triada Tatăl, Fiu, Sfântul Duh, la Labirintul nunţiatic care poate fi transpus în nişte trepte ascensionale sau într-o zonă în care te învârteşti ca să descoperi centrul, centrul ca un axis mundis, cel care face relaţia dintre pământul banal şi sfânt în acelaşi timp şi zonele celeste, zonele astralităţii. Expoziţia lui Vasilian Doboş este acea demonstraţie care ne arată că nu e nevoie de un discurs cromatic sau structural prea puternic. Aici este o expoziţie a diafanului, o expoziţie a unei bucurii nemaipomenite pentru că poţi să spui mult în tuşul fin al unui creion care lasă o urmă, o amprenta pe o suprafaţă în care descifrăm elemente ale unei scrieri necunoscute. Sunt semne pe care nu le poţi racorda unei limbi anume, decât doar a pictorului ce se află în relaţie cu Dumnezeu. Tot acest grafism care are arhitectura semnelor plastice intră pe un fel de piramidă ascensională, cu vârful în sus şi baza în jos, şi în acelaşi timp încercând să reconsidere ideea de apocalipsă. Apocalipsa este o spaimă, este un blestem este o finalitate, şi ca orice finalitate, ea presupune un nou început.
P.G.: Cum l-aşi descoperit pe Vasilian Doboş…
V.C.: L-am descoperit pe Vasilian Doboş în această deschidere. Când crezi că lucrurile s-au închis, au intrat într-o fundătură, când tot ce trebuia spus s-a spus, de-abia atunci se iveşte raza de speranţă că totul o poate lua de la capăt, încă pe un plan mai înalt, un plan superior. Amprenta aceasta pe care o vedeţi în câteva lucrări, a mahramei Veronicăi cu chipul lui Iisus Cristos, stilizat, nu este altceva decât un elogiu prin care suferinţa devine bucurie. Prin sacrificiu El a plătit în numele nostru. Iar toată expoziţia cu aceste triunghiuri care înseamnă Tatăl, Fiu şi Sfântul Duh în centru, descoperim misterul creaţiei divine. Semnul crucii, prezent şi el aici, nu este ostentativ. El arată că există o continuitate de la structurile vizuale bizantine, şi chiar primitive, până la acest orizont modern din spaţiul românesc unde Sorin Dumitrescu, Horia Bernea, Paul Neagu sunt antecesorii şi în acelaşi timp colegii lui Vasilian Doboş. Cred că cei menţionaţi (dintre aceştia doar Sorin Dumitrescu mai trăieşte) ar vedea că Vasilian Doboş a făcut din conceptul sacralităţii o operă de artă absolută remarcabilă.
P.G.: Pentru că l-aţi cunoscut pe artist încă de tânăr, cum comentaţi, astăzi, acest traseu al mântuirii, Bârlad – Iaşi?
V.C.: Mi-l amintesc prin anii ”90. Era un tânăr care mi-a plăcut şi ca prezenţă scenică, dar şi datorită îndrăznelii care nu era atunci motivată de o substanţă şi filosofică, pentru că cine crede ca lucrurile acestea vin aşa din neant se cam înşeală. Între timp el a făcut lecturi succesive, a făcut şi un doctorat aici la Iaşi, în litere, privind imaginarul apocaliptic, iar astăzi îl vedem vorbindu-ne, doar prin semne ce nu au fost rostite până acum, despre sacru. Acesta este drumul lui de la Bârlad la Iaşi.
19 ianuarie 2009, Galeriile Dana, Iasi
Piese din Colectia "Trepte" de Vasilian Dobos, expuse la Galeriile Dana de pe strada Lapusneanu din Iasi
Criticul de arta Valentin Ciuca, scriitorul si graficianul Vasilian Dobos si pictorul Constantin Tofan
+final.jpg)
