caii din Perugia

caii din Perugia au femeile lor care îi spală de pământ

de aceea sunt puternici, siguri pe ei ca nişte zei

care înfulecă fluturi. caii din Perugia sunt nişte umbre

pe care bărbaţii curajoşi le călăresc. când se face seară

caii intră în copilăria mea şi mă forţează să le cânt

poeme pe care a doua zi femeile le spală pe coamă,

mă forţează să trag din limba lor dragostea şi partea lor

de lume, ca apoi călare pe umbre, înţepenit în şa

să implor noaptea să fie blândă, să-şi rostogolească

în oglindă stelele regale până când un chip de copilă

cu ochii căptuşiţi de lumină îşi leagănă trupul ca un fruct

copt. femeile din Perugia venerează nările cailor albi

şi negri pentru că zi de zi din caii aceia vin bărbaţii   

care asmut sângele să ne întoarcă în hăţişurile cerului.

caii din Perugia nu suferă şi nu îmbătrânesc pentru că

în copitele lor călăreţii solemn îşi ascund respiraţia.

probabil aşa se odihnesc caii… ascultă cum aerul

traversează ca un şarpe un corp în care bate o inimă.