Andrei Trofor, poet de primarie

Andrei tine-o asa, ca esti pe drumul nemuririi. Prieteneste P.Gorban

from adriana with love de Adriana Barceanu

transformarea se face rapid, cameleonic
ieri, oamenii de zăpadă aveau inimi roşii
împrăştiau miros de scorţişoară şi de vin
pământul se învârtea în urma lui urme de melci
eu, meduza cu o mie de ochi transparenţi n-am văzut
ce repede se îngropa ultima naştere
între noi rămâne nebuloasa helix
ochiul lui dumnezeu priveşte ironic
alt destin care soarbe din viaţă ca dintr-o supă veşnic fierbinte
n-ai grijă, încă nu s-a muşcat cu toţi dinţii
din mine nu răsar primăveri
ochi albaştri se închid în ei tăcuţi
ştergând urmele de bocanci din privire
deja vu, mon amour

Sunt moldoveancã - de Ştefania Puşcalău

Nãscutã-s moldoveancã, într-un colţ de ţarã
Port busuioc la sân în ie popularã,
Am naturalã a obrajilor roşeaţã,
Lumea toatã-mi spune cã-s tare vorbãreaţã

Iubesc natura, florile de primãvarã
Şi liniştea în uliţã de sat, pe sarã.
Flãcãilor le dau a mea iubire
De mi-ar aduce luna dãruire…

În lume dor iţi duc, a mea Moldovã –
Cu drag şi cu iubire iţi scriu slovã,
Când inima mi-e plânset de talancã…
Atunci îmi arde sufletul de moldoveancã!

Copyright Ştefania Puşcalãu 13 sept.2006

Profeţia condamnării - poem de Ciprian Iulian Şoptică

Vom trimite bucăţi de speranţă

către lumina întunericului,

şi atunci din indiferenţa cerului

vor cădea condamnările la moarte.

Nimic nu va rezista forţei învierii.

În spatele dezamăgirii

se vor simţi răstignite durerile omenirii.

Procesul sărmanelor stele

se va termina în curând,

vor căta în zadar către iele

copiii flămânzi de cuvânt.

Vom plânge în sine tăcutului gând,

de-a fierbe zăpada în sânge

deştepta-vom iarba din somnul creşterii,

cu pumnul de piatră vom strânge

sudorile morţii lui Christ.

Acolo unde râul în ceaţă-şi hrăneşte

cu bucurie, somnul şi peştii cu vis.

Înpreună cu Ciprian Şoptică în centrul vechi al Botoşaniului, lângă zidul plângerii ;)

Timp mort - poem de Ciprian Voloc

chiar am gândit,

înainte de-a mă naşte.

chiar am murit,

demult,

pe când era, pământul,

doar un ugur cosmic.

acum mă uit

la om:

chiar mult

mai grijuliu e

cu ceea ce rămâne,

din el,

decât

cu omul însuşi.

ucidem gânguritul

morţii noastre

pentru-a rămâne, vii,

în urmă...

dar eu îţi zic:

Dumnezeu creşte, în mine,

odată cu părul meu,

odată cu unghiile mele,

odată cu carnea

ce se usucă,

în vene...

şi dacă ştii

că cel de lângă tine moare,

şi totuşi te decizi

să fii, încă să fii,

îţi spun

ceea ce în adâncuri

doare:

nu c-aş muri,

ci că, murind,

te pird,

aşa cum

nu te-am mai pierdut

nicând...

Desanctificare - poem de Ciprian Iulian Şoptică

Ea se gândeşte la El.

El îi înfinge un gând în inimă:

-E timpul să te scot din rândul sfinţilor!

Mi-ai împânzit tot trupul

cu sânii tăi reci şi unsuroşi;

Madonă-veneră-himeră-stingheră,

E timpul să te scot din rândul sfinţilor!

Să te arunc în groapa cu idei,

să te mănânce bursa nasdak,

acolo în ruinele lui World Trade Center!

Ea: Ok,dragă,de-acum înainte

îmi voi pune turbanul pe cap.

Toamna devreme - poem de Mihaela Postolache

încalţ covorul toamnei
ce plânge timpul
devreme

sub streaşina casei vechi
rândunele poartă pe aripi
morţii cei vii

desculţă
sub pietre
mi-am adormit pruncii de lapte
spălând prispa de praf
împreună cu sfinţii

e toamnă,
mult prea devreme.

Poem de Radu Vasile Chialda, Comentariu la ştirile de la ora 5 de pe postul Pro Tv - Gheorghe nu e Prometeu

Macabrele feţe tăioase

Pătate cu sânge,

Stăteau neclintite

Înfipte în om.

Iar Omul zâmbea …

Îmbătat de ambrozia fericirii.

Avusese nebunul curaj să-I înfrunte …

Iar Zeii l-au condamnat să trăiască

În propria sa legendă.

Însă legenda lui Gheorghe

Nu era încă tehnoredactată.

Şi acum,

Privindu-şi moartea la televizor

Îi implora pe zei:

Lăsaţi-l pe Gheorghe să moară!

El nu e Prometeu.