Caz UMANITAR

Gabriela Tudorache, cu o voce atât de blândă de parcă n-ar fi una pământească, îşi începe povestea: "Viaţa s-a schimbat radical după instalarea bolii. Până atunci, eram un om care se putea odihni, puteam dormi o noapte întreagă, nu ştiam ce înseamnă durerile de cap. Eram altfel, mai veselă, mai energică. Acum sunt un om la 42 de ani, dar mă simt ca şi cum aş avea dublul vârstei."

De cinci ani, femeia poartă povara unui meningiom, adică a unei tumori cerebrale benigne care strangulează nervul optic şi creşte în fiecare an cu aproximativ 2-3 milimetri. Fără intervenţie chirurgicală, tumora duce la orbire. În ţară, nu există aparatura necesară pentru o astfel de operaţie de mare precizie şi fineţe, iar costurile în străinătate sunt foarte mari. Şi totuşi speranţă există: medicii din ţară i-au indicat Gabrielei Tudorache Institutul Internaţional de Neuroştiinţe (INI) din Hanovra, Germania, mai exact pe prof. dr. Rudolf Fahlbusch.

Momentan, Gabriela nu mai vede deloc cu ochiul drept, iar pe cel stâng, spune că, "încet, încet, se aşterne, o ceaţă, ca o perdea, care nu mă lasă să văd. Cel mai rău mă supără lumina, mai ales când ies afară. Se dublează imaginea. Nu mai ştiu ce înseamnă să nu mă mai doară capul. Eu adorm numai cu somnifere, şi nici cu acestea decât câteva ore. Corpul s-a obişnuit cu ele şi nu prea mai răspunde la efectele lor".

Neputinţa bolii sau boala neputinţei

În luna septembrie a anului trecut, Gabriela a mers la o consultaţie la medicul german, venit în ţară pentru a ajuta şi alţi pacienţi, prilej cu care a fost programată pentru luna februarie a acestui an pentru operaţie în Hanovra. "Profesorul Fahlbusch mi-a spus că, în ciuda faptului că nu este o operaţie uşoară, o să fie o reuşită, pentru că nimeni nu a plecat de la dumnealui, operat fiind, şi să aibă probleme mai apoi. Parcă de atunci am prins curaj", povesteşte femeia. Doar că realitatea i-a întins o altă capcană care să-i distrugă şi bruma de speranţă pe care o căpătase. În ciuda eforturilor financiare, modesta familie Tudorache nu a reuşit să strângă cei 35.000 de euro, cât costă operaţia (fără cazare şi fără cele minim 20 de zile de şedere pentru controalele care se impun), preţul care trebuie plătit pentru ca mama lui Adrian, de 23 de ani, şi a lui Mihail Sebastian, de 13 de ani, să poată vedea din nou lumina zilei.

"Mă deranjează neputinţa din cauza banilor, că nu pot să fac operaţia şi să fiu şi eu un om normal. Din fericire, am fost din nou programată pentru operaţie, în luna iulie, anul acesta, până atunci sper să stopeze boala, să nu se agraveze, şi să reuşesc să strâng banii. Cel mai mult mă sperie că nu ştiu ce o să fie după operaţie. Doresc să-mi văd copiii crescând, să ştiu că sunt bine. După ce o să fac operaţia, următorul pas ar fi să merg să-i mulţumesc Domnului, că poate mă va ajuta, aşa cum m-a ajutat şi până acum", mărturiseşte cu lacrimi Gabriela.

"Nu îmi pierd speranţa"

Chiar dacă este bolnavă, femeia nu şi-a pierdut demnitatea. Blândă, deschisă, fără să-şi plângă de milă, Gabriela nu s-a izolat în durere, ci a deschis inimile multor oameni, sensibilizaţi de suferinţa ei. Datorită lor şi familiei sale găseşte în fiecare clipă puterea de a spera că într-o zi o să se bucure de lumină. Că o să vadă.

Până atunci, învaţă să se împace cu boala şi să tragă învăţăminte din această experienţă care i-a fost dat să treacă: "Mă rog foarte mult, merg la biserică, vorbesc cu preoţii. Dumnezeu ne mai dă şi încercări, ca să ne aducem aminte să preţuim ceea ce ni s-a dat.

Multă lume crede că a vedea este ceva normal, ca şi cum Dumnezeu ar trebui să ne dea neapărat lumina ochilor. Când vezi că ţi se poate lua, în câteva luni, un an, atunci preţuieşti foarte mult, îţi dai seama că nu mai contează nimic, chiar dacă poţi avea orice. Nu îmi pierd speranţa, pentru că îi am protectori pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, pe Sfântul Nectarie, şi, de asemenea, pe Maica Domnului, căreia îi cer ajutorul neîncetat."

Cei care doresc să o ajute pe Gabriela Tudorache sunt rugaţi să doneze în contul:

BCR - Ploieşti , Str. Mărăşeşti, nr. 185

RO87RNCB0623123175680001 (RON)

RO60RNCB0623123175680002 (EUR)

SWIFT: RNCB RO BU

Titular cont Gabriela Tudorache. De asemenea, puteţi face donaţii online, însă mai multe detalii găsiţi pe blogul http://gabrielatudorache.blogspot.com/

Un proiect transfrontalier vizeaza lupta impotriva traficului modern de finite umane

In cursul zilei de ieri reprezentantii asociatiei EuroDEMOS in parteneriat cu Organizatia Obsteasca Generatia Milemiului III din Republica Moldova au lanstat proiectul transfrontalier “Ce visezi? Unde ajungi? Proiect de informare, educare si preventie a traficului modern de finte umane”. Proiectul se va desfasura sub egida Uniuneii Europene timp de 12 luni, iar obiectivele acestuia privesc crearea unei strategii commune de preventie a traficului de persone, crearea unei retele de parteneriat durabile intre cele doua state dar si crearea unui centru Transfrontalier de Preventie a traficului Modern de Fiinte Umane, centru ce va fi dotat cu personal specializat. „Prin intermediul acestui proiect vom urmari sa informam populatia si sa implicam autoritatile in tratarea fenomenului traficului modern de fiinte umane care se ascunde sub acoperirea de agentii de manechini, organizatori de spectacole, impresariat artistic, etc, activitati care se desfasoara de catre personal necalificat, activitati care nu ofera nici un viitor tinerilor, tocmai pentru ca aceste firme care se erijeaza in specialisti care promoveaza tineri in domeniul artelor si al formatorilor de opinii, necunoscand domeniul nu le pot oferi tinerilor nici o informatie coerenta. Mai mult aceste firme nu fac altceva decat sa livreze copii pentru case de filme porno, pentru agentii de dame de companii, etc. Prin acest proiect ajutam opinia publica, folosind materiale pliante, seminarii si dezbateri sa se vada diferenta dintre spectacol legal, desfasurat de profesionisti acreditati si cei care se erijeaza in profesionisti ai domeniului tocmai pentru a corupe si a trafica tinerii.”a declarat Presedintele Asociatiei EuroDEMOS, Morel Bolea. Conform unui raport al Agentiei Nationale Impotriva Traficului de Persoane pana la sfarsitul lunii septembrie al acestui an in Iasi au fost inregistrate aproape 70 de persoane care au fost supuse traficului de persoane, dintre care 49 provin din mediul rural, iar aproape 40 sunt tinere pana in 30 de ani. Majoritatea victimelor sunt traficate in Spania, Italia, Grecia, Cehia si Germania. Valoarea proiectului lansat de Asociatia ieseana EuroDEMOS este de peste 50 de mii de euro.

Ciocolata sfarsitului de campanie a Irinei Schrotter

Irina ne-a indulcit, astazi, la sfarsit de campanie electorala cu un dar plin de ciocolata. Am sunat si am verificat, sa vedem daca nu e o farsa. E chiar de la Irina, nu orice Irina, ci Schrotter. Agentul (de fapt simpatica ei agenta) de presa mi-a comunicat telefonic, ca acest dar e pentru ca am onorat conferintele de presa tinute de sefa ei inainte de campania electorala si in timpul acesteia. Asa ca am desfacut darul si am mancat cu colegii din redactie ciocolata sfarsitului de campanie. Acum sa vedem ce culoare si ce gust capata ciocolata, maine, dupa inchiderea urnelor de vot. Pana una alta, noi salutam fluturii de vara...

Sa jucat Ruleta Locala, etapa sondaj

Faza finala va fi pe 1 iunie.

Intra in joc.

sursa: Dumitru Oprea http://blog.dumitruoprea.ro/

Candidatii la primarie si CJ in fata Ruletei Locale

Tu decizi la cine merge la primarie.

Joaca si tu pe 1 Iunie Ruleta Locala.

Hotie pe fata sau "lasa ca el nu ne citeste"?

Unele ziare scot articole folosind imagini de pe anumite site-uri fara sa ceara aprobarea. Nu comentez mai mult. Spun doar ca de obicei atunci cand iei de pe un site o fotografie trebuie sa anunti prorietarul ei, nu?

Masini parcate ca ciupercile pe tarabe

Nu trebuie sa am prea multe cuvinte pentru a comenta pozele ce le voi posta mai jos. Da este aglomerat, iar masinile sunt parcate neregulamentar, cu toate ca pe stalpi sunt pusi indicatori pentru parcare interzisa si ridicarea masinii. Dar soferii nu se tem, studentii sunt slabuti si gasesc ei un loc pe unde sa treaca daca vor sa intre pe una din portile campusului Codrescu. Pe langa asta cei de la Directia de Servicii Publice Municipale nu trec si pe aceasta straduta, desi ar face banii intr-o zi cat fac din alte zone intr-un an. E posibil sa nu intre nici utilajul care ridica autoturismele parcate neregulamentar din cauza acestor masini parcate la intamplare ca ciupercile de Copou.

Nichita pierde meciul cu Flaiser

Biroul central al Partidului Social Democrat a decis sustinerea candidaturii lui Lucian Flaiser la primaria Iasului

In cursul acestei dimineti, filiala judeteana a PSD a primit un comunicat oficial de la Bucuresti prin care liderul formatiunii, Mircea Geoana, dar si presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, au anuntat ca nu Gheorghe Nichita va fi candidatul Social-Democratilor la primaria Iasului, ci Lucian Flaiser. Acestia au justificat alegerea noului candidat prin faptul ca sondajele PSD din teritoriu il coteaza pe actualul primar mai slab decit pe presedintele Consiliului Judetean. "In cadrul conducerii partidului am facut o analiza de notorietate si credibilitate sub fragiul cetatenilor, iar din aceste sondaje a reieisit ca Lucian Flaiser are cele mai mari sanse pentru primaria municipiului Iasi si mi se pare total in neconcordanta cu ceea ce vor cetatenii municipiului Iasi. Eu imi doresc un lucru: sa imi continuu proiectele mele ca primar" a declarat actualul primar al iasului, Gheorghe Nichita.

A fost o farsa de 1 aprilie

S-a dat startul la pomana electorala pentru angajatii din invatamant

Consilierii locali au aprobat, astazi, in unanimitate cele 78 de proiecte de pe ordinea de zi a sedintei Consiliului Local. Cele mai multe dintre proiecte au avut insa miza electorala si au fost deliciul unor interventii dure din partea consilierilor opozitiei. Printre hotararile aprobate de edilii municipalitatii au trecut de vot proiecte ce vizeaza modernizarea statiilor Regiei Autonome de Transport Public, acordarea de abonamente gratuite pentru transportul comun, pensionarilor sub 65 de ani, dar si posibilitatea tinerilor pana in 35 de ani de a-si achititiona locuinte noi, construite cu spijinul Primariei. Astfel angajatilor din invatamantul preuniversitar iesean li s-a promis ca vor primi tichete de cadiu inainte de paste. “5700 de angajati din invatamantul preuniversitar vor ptimi cate 5 tichete cadiu in valoare de 30 de lei pe tichet, atat de ziua invatatorului, cat si de sarbatorile pascale. Fondurile pentru alocarea acestor tichete sunt din fondurile de rezerva a bugetului municipiului Iasi” a declarat consilierul local PSD, Sorin Iacoban. Din tabara opozitiei, consilierul local Tiberiu Brailean crede ca acordarea acestor tichete cadou are o conotatie politica. “Pe merit aceste tichete ar trebui acordate, adica personalul din invatamantul preuniversitar are un statut care nu este respectat si are niste salarii care nu fac deloc cinste administratiei care le acorda. In conditiile in care Guvernul a scos o lege pentru acordarea acestor tichete cadou personalului din invatamant aceasta lege trebuia respectata, iar primul care trebuia sa respecte aceasta lege era Guvernul, cel care trebuia sa si sustina financiar. Este usor de aruncat legi pe piata daca nu ai support fianciar, iar ca sa se spele pe maini Guvernul a pasat problema autoritatii locale, iar atitoritatea locala care nu a gasit nici ea pana acum bani pentru profesori, dintr-o data, inainte de alegerile electorale au gasit fonduri.” a declarat consilierul Tiberiu Brailean.

Mall-mania este afacerea care a reusit să creeze un second-urbis

De câţiva ani buni, in orasele mari din Romania au aparut acele Mall-uri micro-oraşe. Astfel, cei mai multi dintre noi aleg sa facă o plimbare printre standurile cu produse de lux pentru ca aşa este in trend, pentu că aşa face mai toată lumea bună şi mai ales pentru că este singura cale pentru a-ţi arăta cât de şecher eşti când socializezi. Mallul e locul unde te plimbi ca printr-un parc sau de ce nu ca printr-un muzeu ; este locul unde te relaxezi într-o sală de cinematograf sau de nu într-un club de biliard ; el poate fi si locul unde te poţi întâlni cu divinul, cu scritorii clasici şi contemporani, este locul unde hainele deşi au preţuri care uneori depăşesc şi 300% valoarea coerenta mulţi dintre noi le cumpără pentru ca aşa face lumea bună. Putem vorbi asadar de mall-mania, adică de genratia celor pentru care mall-ul este nu o viziune, ci un stil de viaţă. Exista două tipuri de indivizi de mall-man. Primul tip e clasicul consumator de calitate, acesta este omul care plateşte servicii bine facute, calitatea si de ce nu confort. Al doilea tip este format de snobi, de indivizi care înţeleg doar că mall-ul este locul de intalnire cu şmecherii, locul unde banii nemunciţi pot prinde aripi de fluture. Aşadar mall-mania din oraşele din România este grupul tintă al unor cercuri vulgare de afacerişti, politruci, dar în acelaşi timp si materia de lucru pentru cercetători din sociologie, psihologie şi chia politologie. Pe scurt mall-mania este afacerea care a reusit să creeze un second-urbis.

Smecherii fara linii albe

Iata cum stau smegherii cu masini de lux pe trecerile de pietoni chiar daca acestea sunt proaspat vopsite sau daca semaforul are culoarea verde.

Edilul iasului, Gheorghe Nichita isi face reclama, si nu oricum ci prin posta

Zeci de ieseni primesc in posta, gratuit, ziarul “Curierul de Iasi”, un ziar tiparit de municipalitate pe banii contribuabililor. Astfel, edilul isi prezinta toate proiectele realizate, vistate, inchipuite sau devinete fantome pe paginile ce frumos coloreaza copertile. Cu o eleganta electorala si cu un damf de virgina, ziarul se vrea a fi mai curand un strigat catre popor, popporul care alege, poporul care nu vede si mai ales poporului care tace. Este o forma de abuz adusa intregii comunitati locale. Intrebarea care imi vine in minte in acest moment este urmatoarea: daca ziarul este al municipalitatii, sunt cei care lucreaza pentru el, functionari publici, au contract cu primaria? Daca da, atiunci intreaga bresla a jurnalistilor ieseni este jignita, pentru ca in timp ce un jmurnalist adevarat isi face treab cutreierand cartierele si institutiile locale si regionale pentru a aduce in fata cetateanului fapte, reporterul edilului din Palatul Roznovan scrie dupa dictare. Daca tot exista in orasul acesta atatea trusturi de presa la ce rost un ziar care sa fie editat, redactat de municipalitate. Vocea ziarelor de tipul “Curierul de Iasi” imi amintesc cu regret de ziarele si revistele comuniste. Poate ma insel, saun poate acel ziar chiar este un lucru necesar iesenilor, dar cu siguranta... in situatii de criza.

Din apartamente cu conditii de hotel, in canalele din oras

Cel putin 14 tineri, proveniti din casele de copii din judetul Iasi, printre care si un cuplu stau mai bine de trei ani de zile in canalele din buricul iasului. Vorbim de gurile de canal din Parcul Independentei unde acestia raman peste noapte, se ascund de politistii comunitari, se drogheaza cu aurolac si pun la cale fel si de fel de ilegalitati. Zilele trecute am trecut pe langa unul din canalele din zona si l-am intalnit pe Dumitru, un tanar de doar 22 de ani care mi-a povestit cum a ajuns sa locuiasca in canalul de langa piata independentei.
“Reporter (R): De ce stai in acest canal?
Dumitru (D): Pentru ca nu am posibilitati acasa.
R: Unde ai locuit pana acum?
D: La o casa de copii din Pascani.
R: Si cum ai ajuns sa stai aici, in acest canal din centru Iasului?
D: Din cauza ca am implinit varsta de 18 ani si am fost dat afara din scoala.
R: Cand ai implinit varsta de 18 ani?
D: Acum patru ani.
R: Si in aceti patru ani unde ai stat, cu ce te-ai descurcat?
D: Pe la chioscurile din aceasta zona, matur, bag sucurile si berea in frigidere si astfel fac rost de mancare.
R: Mai sunt si alti tineri ca tine care locuiesc aici in canale?
D: Mai sunt, in toata zona asta suntem aproape 15, din care doi sun casatoriti, si o fata este handicapata.
R: Cu politia va intalniti, vorbiti cu ei, poate prin intermediul autoritatilor locare se gaseste o solutie.
D: Noi am fost la un camin din capatul copoului pe strada Rosseti, dar nun e place acolo pentru ca sunt foarte multi copii handicapati.
R: Tu ai treminat scoala?
D: Nu. Si imi pare foarte rau ca nu am terminat scoala.
R: De ce nu ai terminat scoala, ce s-a intamplat?
D: Eram foarte mic, fugeam de la scoala, iar cand vroiam sa merg nu ma mai lasau parintii sa ma duc.
R: Acum, in perioada iernii cum va descurcati, ce mancati, unde dormiti?
D: Ne mai sprijina strainii care vin prin zona si ne vad. Ned au bani si mancare. Noi cumparam aurolac sin e drogam. Noi suntem aurolaci, iar in ziona asta suntem 14 – 15 care stam in centru. Eu am lucrat un timp, dar m-a dat afara.
R: Ce mananci tu intr-o zi?
D: Ce gasesc. Fac rost de bani si manc paine cu salam. La spital mai este un doctor care imi cumpara lapte si salam.
R: Spune-mi si mie cum decurge o zi de-a ta. Te trezesti dimineata si pana seara cand sa adormi. Ce faci tu in acest timp?
D: Ce sa facem? Iesim afara, mergem in fata (tanarul se refera la magazinele si chioscurile de pe Bulevardul Independentei), daca nu avem ce face stam in parc. Mai avem cu noi un schiop, are probleme cu piciorul si face rost mai usor de bani sin e luam de mancare.
R: dar parintii tai cu ce se ocupa? Ii cunosti?
D: Mama este plecata in Italia si tatal meu este de-al doilea sin nu ma suporta acasa.
R: De cat timp este plecata mama ta?
D: Trebuie sa vina in aprilie, are trei luni de zile.
R: Cu cei de la politie va intalniti, ce va spun?
D: Nu ne spun nimic. Ei ne cunosc… de atatia ani! Nun e cer nimic. Uneori ne mai cer datele noastre. Am avut bulletin, dar mi s-a rupt.”
Cei de la Protectia Copilului sustin ca dupa ce li se face revocarea masurii de plasament, tinerii sunt liberi sa faca ce vor ei. Astfel, Directia scapa de povara de a-i mai monitoriza si spijini. Conform legislatiei privin protectia drepturilor copilului, Legea 272/2004 Directia Generala Pentru Protectia Copilului ii are sub grija institutiei doar pe tinerii care urmeaza o forma de invatamant. Daca acestia au implinit varsta de 18 ani si nu urmeaza o scoala, ei sunt automat revocati. Legislatia permite, insa tinerilor de pana la 26 de ani sa beneficieze de sprijinul statului, conditia fiind ca acestia sa demonstreze ca urmeaza o forma de invatamant superior. In multe institutii acest lucru insa nu este respectat si astfel multi dintre ei ajung in strada. Conditiile din institutie creaza tinerilor dependenta de sistem, iar acestia cand sunt pusi sa se confrunte cu realitatea nu reusesc sa se adapteze. Motivul este cert: in aceste centre de plasament, sau complexe de tip familial majoritatea tinerilor asistati si institutionalizati nu sunt pregatiti pentru a se integra socio-profesional. Cu toate acestea, aceasi lege spune clar, ca dupa revocarea masurii de protectie sociala institutia este obligate sa ii monitorizeze pe tineri inca doi ani.
Locuitorii din zona pietei independentei sunt inspaimantati cand ii vad pe tineri in grup si cer autoritatilor locale sa intervina pentru protectia lor si pastrarea linistii in zona.

Universitatea “Al. I. Cuza” ar putea pierde un campus universitar

Este vorba de campusul “Codrescu” aflat in vecinatatea corpului B a universitatii iesene. In acest campus sunt amplasate 6 camine studentesti si sediul Bibilotecii Facultatii de Litere. Astfel, cateva mii de studenti ar putea ramane fara camin daca instanta ieseana va retroceda suprafata pe care sunt amplasate caminele, familiei mostenitoare profesorului Alexandru C. Cuza. Mostenitorii renumitului profesor iesean A. C. Cuza, care in 1912 a infiintat la Iasi ziarul „Unirea“, fiind in acelasi timp fondatorul Partidului National Crestin, cer in instanta fie restituirea unui teren in suprafata de 9.600 de metri patrati situat pe strada Codrescu nr.5, fie acordarea unor masuri reparatorii pentru proprietatea care a intrat abuziv in posesia statului in anul 1946.

România la un an de la aderarea în Uniunea Europeană

Întrebările pe care mi le pun în acest moment sunt: Cu ce se mândreşte România la un an de la aderare? Care este diferenţa din viaţa românului la finele anului 2007, faţă de cea de la finele 2006? Cum este privită România la un an de la aderare de celelalte state comunitare? Întrebări ar mai fi, însă nu e cazul să le enumăr pe toate. Dacă aş merge să întreb pe fiecare român aş constata că numărul de răspunsuri sau păreri despre cum se vede România la un an de la aderarea ei în UE este egal cu numărul celor intervievaţi.
Anul 2007 a fost aşteptat de autorităţile naţionale cu trâmbiţe şi mult fast. Anul 2007, după părerea mea, a fost cel mai bun experiment pe care l-a avut România după revoluţia din 1989. Dacă e să luăm în calcul o comparaţie între cum se vedea România la finele anului 2006 şi cum se vede ea la finele anului 2007, chipurile ar fi următoarele:
La sfârşitul anului 2006 România era un stat care aştepta cu braţele deschise (aprioric am putea spune, datorită caracterului specific al românului) să intre în noua şi marea familie europeană. La aceeaşi dată, peste 70% din românii plecaţi în afară la muncă erau fie chemaţi, fie clandestini, fie indivizi care credeau în visul european. Uniunea Europeană era acea Meca a majorităţii populaţiei României, era furnizorul de viaţă cu grad ridicat asupra calităţii vieţii cât şi locul unde politica este cernută prin fel şi fel de „maşini de spălat”.
Însă, 2007 a însemnat o nouă provocare, de această dată s-a dovedit una luată pe neaşteptate. Când spun aceasta am în calcul faptul că românul, românul cel simplu, prietenii mei, colegii mei, profesorii mei, bunicii mei, vecinii mei, toţi au fost integraţi într-o spirală necunoscută. La un an de la aderare, viaţa lor nu e mult schimbată. Dacă profesorii mei sau colegii mei ştiu acum ceva nou despre UE, despre România chiar, oamenii simpli au fost profund dezamăgiţi.
La un an de la aderarea României la „marea familie”, ei au constatat că instituţiile europene nu diferă în fond de cele naţionale, că viaţa lor nu s-a schimbat aşa cum li se povestea cu un an în urmă, că preţurile sunt la fel şi că valoarea leului nu a câştigat teren în faţa monedei europene. Românul simplu şi-a dat seama că Uniunea Europeană e „o ciorbă care trebuie pregătită”. Or, ei s-au „trezit” în UE fără să cunoască elementele minore despre această comunitate. Anul 2007 a însemnat totuşi o nouă etapă în cursul istoriei lor, dar şi în cursul evoluţiei politicii româneşti.
Dacă e să vorbim despre cum se vede România la un an de la aderarea ei în UE, eu aşa o văd: o ţară căreia încă i se cere să facă reforme (nu trase de coada pisicii cum este acea din domeniul justiţie); o ţară din care ultima forţă de muncă a plecat afară în căutarea unui loc de muncă; o ţară în care politicienii au schimbat culori politice, apropiindu-se de cele galbene-albastre (europene, datorită europarlamentarelor); o ţară în care drumurile comunitare au aceleaşi gropi; o ţară în care românul a început să-şi cunoască, în ciuda multor eforturi, mai multe drepturi şi obligaţii; o ţară în care proiectele nu câştigă fonduri nerambursabile, datorită pregătirii slabe a celor care lucrează în domeniul public; o ţară în care cultura, învăţământul preuniversitar şi universitar dau dovadă de multe restanţe la domeniul reformei; etc. Aceasta este România Europeană la finele primului an de la aderare.
Despre tabloul României în culisele celorlalte 26 de state membre ale UE vă recomand să intraţi pe Google şi să citiţi din presa electronică, naţională sau internaţională, diferite articole care aduc în vedere culorile cele mai naturale şi cele mai sincere despre economia, corupţia şi politica României în UE.

Mesaj

Vă doresc tuturor un Crăciun împlinit şi un Nou An plin de roade şi lumină.

Cu sinceritate al vostru Paul Gorban

A vinde turism înseamnă a vinde vise

Orice om visează. De mici visăm să avem o slujbă care să ne scoată în evidenţă, care să ne arte calităţile, care să ne aducă prosperitate financiară şi spirituală. Visăm obiecte şi oameni, locuri în care ne dorim să fim sau prin care am fost.
S-a scris asupra acestei probleme tomuri întregi, plecându-se de la simple constatări la adevărate teorii. Am putea să avem în vedere teoria freudiană asupra visului, dar nu aceasta importă micului meu studiului, ci mai curând, ce ne determină pe noi să visăm locuri şi de ce ele devin produsul unei pieţi?
Suntem conştienţi că nu toate visele pot fi îndeplinite, pentru că una este să visez că devin o vrabie şi alta e să visez că sunt pe vârful unui munte.
Dintre toate vieţuitoarele, ştiinţa a demonstrat că, omul este superior celorlalte, din motivul că el gândeşte, că îşi poate comunica simţurile şi nevoile celorlalţi.
Una din nevoile lui este călătoria. Ne putem întreba: de unde această nevoie a omului? Ca un răspuns la această întrebare, personal, cred că această nevoie apare datorită naturii lui, datorită raportării la anumite valori estetice. Fiecare dintre noi raportăm acţiunile noastre unor vise, unor dorinţe, de aceea pictorul pictează tablouri, poetul scrie poeme, sculptorul ciopleşte. Ce este interesant este faptul că fiecare o facem în aşa mod încât redăm imagini.
Putem spune, din aceste afirmaţii aduse până aici, că noi creăm imagini, imagini care la rândul lor sunt preluate din iconografia universului nostru înconjurător. Totuşi, mereu există imagini pe care ni le dorim, asupra cărora tânjim, asupra cărora medităm mai mult sau mai puţin. Mereu ne dorim să avem ceva în posesie, un ceva care nu este al nostru, dorim să personalizăm lucruri şi locuri, de multe ori chiar la nivel iluzoriu. Cum am putea aduce în intimitatea noastră şi personaliza o imagine, un loc dacă nu am explora, căuta, descoperi, călători? În fond aici e vorba de un întreg proces psihologic şi psihanalitic, asupra căruia nu e cazul să insist.
Dorinţa de a călători în anumite locuri, cunoscute mai mult sau mai puţin nouă, a făcut ca în ultimele secole să se vorbească despre piaţa viselor. Deşi metaforică această expresie ea este necesară. Din acest motiv s-a născut Turismul.
Turismul reprezintă călătoriile pe care le facem de plăcere. Termenul provine din limba engleză, apărut pe la începutul anilor 1700, care desemna călătorii, vacanţe în Europa. În ultimii decenii acesta a fost motiv de studiu pentru mulţi cercetători, devenind astfel o teorie, o ştiinţă şi totodată o afacere. Din acest punct de vedere ne este permis să vorbim despre meseria care s-a născut în urma acestor cercetări (unele state aplică un tratament aparte turismului, acesta reprezentând un capitol politic economic puternic şi garant), anume de agentul de turism.
Cine este Agentul de turism? Agentul de turism este persoana angajată de o anumită Agenţie de turism (formă instituţională) să ofere unui client un vis în schimbul unei sume de bani.
Agentul, trebuie, să fie un specialist atât în domeniul vânzărilor, cât şi în prezentarea ofertelor de turism unui client.
Rolul Agentului nu este să convingă clientul să meargă unde vrea el (agentul), ci să îl determine (pe client) să îşi descopere visele şi locurile dorite.
Între client şi agent se stabileşte o relaţie care necesită încredere şi cunoaştere, încredere din partea clientului şi cunoaştere di partea agentului (aici mă refer la faptul că agentul trebuie să cunoască visele şi raportarea clientului la lumea înconjurătoare pentru ca el să îi poată oferi produsul).
De aceea a vinde turism înseamnă a vinde vise.

Presa: câine de pază sau armă de şantaj. Invitat Robert Turcescu

Robert Turcescu invitat la Universitatea Cuza pentru o dezbatere 100% studenţească.

Acestea sunt câteva forografii făcute în acea zi (era luna iunie, 2007).

Aşteptam, ca şi ceilalţi colegi din media să îi iau un interviu.

Securiştii de la bloc

Nu de mult am citit cartea "Moştenitorii securităţii" a lui Marius Oprea. Acolo, am găsit la un moment dat un pasaj în care Oprea vorbeşte despre cei care conduc astăzi Asociaţiile de locatari. Aceştia, spune istoricul, sunt foştii colaboratori ai securităţii, sunt aceia care făceau pasiune din monitorizarea vecinilor de scară, sunt aceia care făceau viaţa locatarilor să semene cu un film de spionaj, toţi ştiau că printre ei se află un informator, un membru al reţelei de securitate. Zilele trecute, deşi stau de ceva vreme la bloc, am avut primul contact cu un astfel de personaj. Era un domn trecut de 60 de ani, cu părul dat pe spate, aşa cum purtau majoritatea servitorilor din vremea roşie. Un domn care zâmbea elegant şi în acelaşi timp cu un oarecare semn de scepticism faţă de mine. Probabil se întreba cu ce mă ocup, sau cine sunt cei care mă însoţesc. Astăzi, când m-am întors de la universitate m-am întâlnit cu acelaşi personaj, administratorul de bloc. Am rămas surprins când am văzut câte ştie despre mine, despre câţi prieteni m-au vizitat. Am rămas fără replică atunci când mi-a spus că atâtea persoane au stat pe balcon şi au fumat şi atâtea persoane au băut cafea, sau au fost atâţia bărbaţi sau atâtea fete. Cred că îi dau perfectă dreptate istoricului Marius Oprea în ceea ce priveşte trecutul glorios al Şefilor de Asociaţii. Aceştia sunt "moştenitorii securităţii", aceştia sunt cei care oferă Serviciilor secrete informaţii despre noi, despre cei care credem că avem un intim personal. În fond, intimul nostru, acest dat este confiscat de aceşti domni care ne zâmbesc respectabil.

Oraşul contractelor de colaborare

Vine vremea când doreşti să ai casa ta, vine vremea când vrei să ai job-ul tău. Vrei să faci un credit la bancă. Vrei să mergi în excursii. Vrei să fii un actor activ al societăţii. Da, toţi ne dorim aceste lucruri. Toţi luptăm să ne îndeplinim visele. Chiar de mici, învăţăm că în viaţă trebuie să lupţi, trebuie să învingi orcice fobie, orice obstacol. Se întâmplă uneori să nu reuşim. Probabil, spunem atunci, că nu suntem pregătiţi, or nu am mai fost în asemenea situaţie. Însă ştim sigur că trebuie să luptăm. Iată, de exemplu, mulţi dintre noi am văzut pe stradă cerşetori, oameni în vârstă, oameni care ne cer sprijin. Şi ei au luptat pentru o cauză, şi ei au avut vise şi oricât vor trăi vor avea şi altele. Important, când eşti tânăr, este să ştii să te adaptezi la ceva, la un serviciu, la un grup, sau de ce nu la o doctrină, credinţă. Alegem ceea ce ni se potriveşte cel mai bine. Avem coordonata noastră de valori şi în funcţie de acestea decidem. De când am terminat facultatea îmi caut de muncă. Uneori mă gândesc că am greşit că nu am ales învăţământul, în fond, pentru aceasta a fost investiţia celor patru ani de studii, însă am considerat că pot face ceva mai mult, oricum în învăţământ, cel puţin aici în Iaşi, nu sunt de câţiva ani posturi libere pe domeniul meu. Am încercat să lucrez în media, domeniu foarte interesant, captivant şi care te ţine mereu în priză, practic esti conectat la viaţă. Nu a mers, din cauza că nu am reuşit să îmi expun anumite puncte de vedere în faţa şefei (da, era o şefă) şi mi-am dat demisia. Acum am învăţat să trec de aceste probleme, după ce am studiat de aproape temperamentele şi funcţia lor de fuziune. Pe lângă aceasta era şi faptul că nu aveam un contract cu carte de muncă ci doar unul de colaborare, şi altele. Unii colegi spuneau că peste câţiva ani o să am carte. Pentru mine e foarte important să am carte. Doar aşa să pot să fac, după o perioadă un credit la bancă pt casă. Or, mai curând cred că suntem generaţia chiriaşilor. Mi-a părut rău că mi-am dat demisia de acolo. După un timp m-am consolat şi am spus că voi găsi un job cu carte. Am încercat pentru unul de stat. Aici toţi aveau pile. Tatăl meu nu e fierar. Eu am învăţat ca prostul legislaţia necesară pentru concurs, că na, aşa se întâmplă. Am fost dezamăgit şi de această dată mai mult ca atunci când mi-am dat demisia. Mi-am revenit şi am spus că mergem mai departe, că na, aşa am învăţat la şcoală, după ce ai căzut, ia căzătura în dinţi şi mergi mai departe. Pe urmă am pus zeci de Cv-uri pe unde găseam. Am început să verific toate paginile de job, toate ziarele locale. Am fost la câteva interviuri foarte entuziasmat, însă oamenii mei, vă spun sincer sunt sătul de colaborări, sunt sătul de contracte de acest tip. Am ajuns să spun, dragul meu oraş, eşti un laborator de studenţi, esti o fabrică de politicieni, eşti o brutărie de intelectuali, ce faci cu ei? Iată, de aceea numesc frumosul meu oraş de studenţie, oraşul contractelor de colaborare. Mâine am să mă duc iar la un interviu, şi poimâine, până am să găsesc ce am vrut, că na, aşa am învăţat în aştia 18 ani de şcoală.