miercuri, 16 mai 2012

Promo: Mişcarea în infinit a lui Grigore Vieru


Comenzile de carte se fac direct la editura Princeps Edit. detalii danielcorbu@yahoo.com

luni, 14 mai 2012

Inedit: Vasile IFTIME - O frontiera cat toate iernile noastre



Vasile Iftime este un poet talentat, versurile sale sunt pline de sensibilitate, de ludic, de imagine, de trăire. Mesajul său este direct şi profund, abundând în metaforă.Poemele sale merg la suflet, cântând şi încântă lectorul.
                                           Dinuţa Marin

 Poemele lui Vasile Iftime atrag atenţia prin expresivitate şi reflexie, discursul liric este unul intuitiv şi grav, ancorat în problematica umană. O lirică matură ce dă identitate poetului.                                                                                           
                                            Lucian Alecsa

Mai întâi si întâi, Vasile Iftime este un poet, un operator in sfera gândirii. Cărţile lui confirmă acest adevăr, ele conţin toate ingredientele unei lirici mature, pregătita sa dea identitate poetului, sa trezească interesul cititorului de poezie. Vasile Iftime, intre puţini poeţi de prin părţile locului, încearcă sa recupereze, si de multe ori  reuşeşte, in multe poeme, acea intuitiva si grava prezenta, comico-tragica, a concretului, a banalului,  a derizoriului inefabil
                                          Petruţ Pârvescu

 Vasile Iftime scrie o poeziei conjugale şi a iubirii tăinuite expunându-şi motivele care i-au creat stări poetice dezinvolte, dezinhibate, fireşti. Discursul limpede, uneori dezvelit până la nuditatea ideii conferă textelor lui Vasile Iftime transparenţa unor ferestre prin care priveşti sufletul poetului ca pe o fotografie din care poţi extrage timpul care le-a dat chip.
                                            Gellu Dorian 

Vasile Iftime scrie o poezie a tandreţei (conjugale) în care iubita are un statut in­cert (ca în poezia lui Arghezi), de promisiune amânată repetat, de fiinţă adorată, de întâlnire predestinată, de logodnică mistică, de soţie binecuvântată, de ideal dorit. Tonul este şi el modulat, cu inflexiuni diverse amintind de Cântarea Cântărilor, de Scrisorile portugheze ale Ma­rianei Alcoforado sau chiar de graţia epitalamurilor. De altfel, suavitatea este caracteristica acestei poezii, care atenuează cruzimile, caligrafiind idealist şi melancolic.Prin reluarea aceloraşi imagini, prin neistovita căutare (a iubitei, a certitudinii), prin disecarea stărilor lăuntri­ce, poetul exprimă continua trezie a iubirii. Este semni­ficativă dificultatea de a defini/de a comunica dragostea, dar şi teama de a nu pierde puritatea, pentru că dragostea miroase a Dumnezeu.
                                             Paul Aretzu

De unde până deunăzi poezia nu mai încăpea cuvintele, iată că un claustrofob ne asigură de contrariu. Inefabila poezie se dilată şi depăşeşte limitele vorbelor, oricât de numeroase. Şi totuşi Vasile Iftime foloseşte un lexic foarte bogat, convoacă în poezie tot felul de termeni, ca de exemplu formatul a5 (exist cel mult în format a5 – afirmă el) sau sms-ul. Această modalitate specifică telefoniei mobile e folosită pentru a se adresa îngerului care, la rândul lui, îi dă un bip amical. În finalul ultimului text din volum, autorul îşi indică numărul de telefon. Desigur pentru ca, eventual, şi alţi îngeri să-l poată contacta. Poezia lui Vasile Iftime e curat claustrofobă, agitată de limitarea în pagină (format a5, ce să facem!). Dacă porneşte într-o direcţie, putem fi siguri că va sfârşi în alta, ca şi cum ar ricoşa dintr-un obstacol nevăzut. Aceste devieri, la fotbal am spune că Vasile Iftime „joacă din prima”, fără preluare, sânt uneori atractive prin varietate şi (auto)ironie..                                     
                                               Horia Gârbea
  
Vasile Iftime este poet sută la sută, îşi stăpâneşte cu măiestrie discursul în acţiunea de demantelare a  propriei biografii. Poeziile sale deseori fals anecdotice, sunt adevărate holograme care odată decriptate relevă concreteţea vieţii din preajmă, un amestec de nimicnicie memorabilă şi de frumuseţe silnică.
                                             Adrian Alui Gheorghe

vineri, 13 aprilie 2012

luni, 26 martie 2012

Caz UMANITAR

Gabriela Tudorache, cu o voce atât de blândă de parcă n-ar fi una pământească, îşi începe povestea: "Viaţa s-a schimbat radical după instalarea bolii. Până atunci, eram un om care se putea odihni, puteam dormi o noapte întreagă, nu ştiam ce înseamnă durerile de cap. Eram altfel, mai veselă, mai energică. Acum sunt un om la 42 de ani, dar mă simt ca şi cum aş avea dublul vârstei."
De cinci ani, femeia poartă povara unui meningiom, adică a unei tumori cerebrale benigne care strangulează nervul optic şi creşte în fiecare an cu aproximativ 2-3 milimetri. Fără intervenţie chirurgicală, tumora duce la orbire. În ţară, nu există aparatura necesară pentru o astfel de operaţie de mare precizie şi fineţe, iar costurile în străinătate sunt foarte mari. Şi totuşi speranţă există: medicii din ţară i-au indicat Gabrielei Tudorache Institutul Internaţional de Neuroştiinţe (INI) din Hanovra, Germania, mai exact pe prof. dr. Rudolf Fahlbusch.
Momentan, Gabriela nu mai vede deloc cu ochiul drept, iar pe cel stâng, spune că, "încet, încet, se aşterne, o ceaţă, ca o perdea, care nu mă lasă să văd. Cel mai rău mă supără lumina, mai ales când ies afară. Se dublează imaginea. Nu mai ştiu ce înseamnă să nu mă mai doară capul. Eu adorm numai cu somnifere, şi nici cu acestea decât câteva ore. Corpul s-a obişnuit cu ele şi nu prea mai răspunde la efectele lor".
Neputinţa bolii sau boala neputinţei
În luna septembrie a anului trecut, Gabriela a mers la o consultaţie la medicul german, venit în ţară pentru a ajuta şi alţi pacienţi, prilej cu care a fost programată pentru luna februarie a acestui an pentru operaţie în Hanovra. "Profesorul Fahlbusch mi-a spus că, în ciuda faptului că nu este o operaţie uşoară, o să fie o reuşită, pentru că nimeni nu a plecat de la dumnealui, operat fiind, şi să aibă probleme mai apoi. Parcă de atunci am prins curaj", povesteşte femeia. Doar că realitatea i-a întins o altă capcană care să-i distrugă şi bruma de speranţă pe care o căpătase. În ciuda eforturilor financiare, modesta familie Tudorache nu a reuşit să strângă cei 35.000 de euro, cât costă operaţia (fără cazare şi fără cele minim 20 de zile de şedere pentru controalele care se impun), preţul care trebuie plătit pentru ca mama lui Adrian, de 23 de ani, şi a lui Mihail Sebastian, de 13 de ani, să poată vedea din nou lumina zilei.
"Mă deranjează neputinţa din cauza banilor, că nu pot să fac operaţia şi să fiu şi eu un om normal. Din fericire, am fost din nou programată pentru operaţie, în luna iulie, anul acesta, până atunci sper să stopeze boala, să nu se agraveze, şi să reuşesc să strâng banii. Cel mai mult mă sperie că nu ştiu ce o să fie după operaţie. Doresc să-mi văd copiii crescând, să ştiu că sunt bine. După ce o să fac operaţia, următorul pas ar fi să merg să-i mulţumesc Domnului, că poate mă va ajuta, aşa cum m-a ajutat şi până acum", mărturiseşte cu lacrimi Gabriela.
"Nu îmi pierd speranţa"
Chiar dacă este bolnavă, femeia nu şi-a pierdut demnitatea. Blândă, deschisă, fără să-şi plângă de milă, Gabriela nu s-a izolat în durere, ci a deschis inimile multor oameni, sensibilizaţi de suferinţa ei. Datorită lor şi familiei sale găseşte în fiecare clipă puterea de a spera că într-o zi o să se bucure de lumină. Că o să vadă.
Până atunci, învaţă să se împace cu boala şi să tragă învăţăminte din această experienţă care i-a fost dat să treacă: "Mă rog foarte mult, merg la biserică, vorbesc cu preoţii. Dumnezeu ne mai dă şi încercări, ca să ne aducem aminte să preţuim ceea ce ni s-a dat.
Multă lume crede că a vedea este ceva normal, ca şi cum Dumnezeu ar trebui să ne dea neapărat lumina ochilor. Când vezi că ţi se poate lua, în câteva luni, un an, atunci preţuieşti foarte mult, îţi dai seama că nu mai contează nimic, chiar dacă poţi avea orice. Nu îmi pierd speranţa, pentru că îi am protectori pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, pe Sfântul Nectarie, şi, de asemenea, pe Maica Domnului, căreia îi cer ajutorul neîncetat."
Cei care doresc să o ajute pe Gabriela Tudorache sunt rugaţi să doneze în contul:
BCR - Ploieşti , Str. Mărăşeşti, nr. 185
RO87RNCB0623123175680001 (RON)
RO60RNCB0623123175680002 (EUR)
SWIFT: RNCB RO BU
Titular cont Gabriela Tudorache. De asemenea, puteţi face donaţii online, însă mai multe detalii găsiţi pe blogul http://gabrielatudorache.blogspot.com/

joi, 15 martie 2012

o zi la Bucureşti şi cireaşa de dimineaţă

Am fost ieri la Bucureşti. Nu-l mai vizitasem de aproape şase ani, deşi l-am mai tranzitat cu anumite ocazii. Am avut de rezolvat câteva lucruri la Biblioteca Naţională, după care am început să umblu pe străzi cu aparatul de fotografiat. Din punct de vedere meteorologic a fost o zi superbă, soare la discreţie. Şi umblând printre cladirile vechi din centrul (bombardat de picamere) capitalei peste cine credeti ca dau, peste poetul Octavian Soviany. Da, el e cireaşa dimineţii. Nu mă aştepatam să-l întâlnesc. A fost o surpriză. Aveam cafeaua abia cumpărată de la un tonomat, o parte din ea vărsată peste blugii mei la un semafor de un trecător foarte grăbit. Eram bâlbâit şi emoţionat ca o fată mare. Nu aveam la mine decât nişte cărţi de la prietenii mei de la Editura Herg Benet si alte titluri de poeme cumparate atunci de la un anticariat (fuseserăm primul client şi am avut parte de o reducere substantiala). Şi bâlbâit cum eram, poetul poate speriat de nebunul care l-a oprit, în loc să-i cer un gând pentru ieşeni, ce credeşi că am făcut. L-am fotografiat, da cum fac fanii când îşi întâlnesc "idolii". Parcă îmi pare rău că nu i-am luat un autograf. Mi-am adus atunci aminte de o alta păţanie, prin 2006 când pe strazile iasului l-am întîlnit pe Emil Brumaru şi l-am pus să semneze peste "Prolegomene fundamentale ale fenomenologiei" a lui Heidegger. După desparţirea de poet am ajuns pe la Muzeul Literaturii Române unde m-am intalnit cu Alex si Cristina de la Herg Benet si cu Florin Caragiu. Am vizitat pe urma doua librării superbe. Una de la Cartureşti şi cealaltă din Piaţa Romană (Bastilia, dacă nu mă înşel). La 17 mi-a suntat gornul de placare şi iată-mă din noi printre ieşenii mei.












miercuri, 14 martie 2012