joi, 21 februarie 2008

Irina Schrotter a aruncat mingea spre poarta edililor municipalităţii


În urmă cu doar două ore, s-a încheiat conferinţa de presă a candidatei independente la primăria municipiului Iaşi, Irina Schrotter, ţinută în sala Ion Creangă a Hotelului Astoria. Aceasta a prezentat un film documentar despre starea dezastruoasă a bazei sportive ieşene şi a cerut conducerii primăriei să prezinte la începutul lunii aprilie rapoartele de activitate privind evaluarea si finantarea sportului ieşean pe ultimii patru ani. Astfel, candidata independentă, vrea să ştie cum au fost gestionaţi banii către cluburile sportive ieşene, ce sume au primit acestea de la bugetul local, dar şi câte companii au contribuit la finanţarea sportului ieşean. Ea si-a arătat grija şi faţă de situaţia sportului rege, fotbalul, pe care îl consideră confiscat. „Cred sincer că fotbalul, cara fără discuţie este sportul rege, e o zonă care ăţi face imagine foarte multă, dar eu cred că publicul şi cetăţenii oraşului Iaşi sunt mai deştepţi decât estimează unii dintre noi şi remarcă faptul că imaginea sportului rege este confiscată de un prost administrator şi de un primar mincinos. Sper din tot sufletul ca echipa Poli Iaşi să nu retrogradeze, să aibă inspiraţia şi puterea să câştige punctele de care are nevoie să rămână în divizia A pentru a putea arăta în etapa următoare ce înseamnă o echipă de fotbal manageriată corect.” a declarat candidata independentă la funcţia de primar al municipiului Iaşi, creatoarea de modă, Irina Schrotter. La conferinţă au participat antrenori, profesori, dar şi importanţi manageri din partea unor cluburi sportive ieşene care şi-au arătat nemulţumirea faţă de fondurile pe care le primesc din partea municipalităţii. Pentru că situaţia Clubului sportiv ieşean, Unirea este din ce în ce mai critică pe plan financiar, creatoarea de modă a donat la finalul întâlnirii de astăzi clubului respectiv 20.000 de lei (RON), bani pentru modernizarea clubului, dar şi pentru finţarea celor 18 categorii de sport ale clubului.

luni, 18 februarie 2008

Cinematografele de tip clasic nu îi mai atrag pe ieşeni


Dacă înainte de 89 cinematografele erau pline de spectatori, astăzi numărul acestora este de cele mai multe ori de maxim 15 persoane pe spectacol. Fapt pentru care cinematografele de tip clasic din Iaşi nu reuşesc să scoată bani din vânzările de bilete nici cât să acopere plăţile pentru utilităţi sau pe angajaţi. Motivul este unul singur. Cinematografele se izbesc, pe zi ce trece, de refuzul publicului consumator de filme de a mai intra la speectacole. Internetul, televiziunea prin cablu, dar şi DVD-urile care pot fi cumpărate din magazine, îi determină pe majoritatea ieşenilor să vizioneze filmul de acasă, fie în faţa calculatorului sau la televizor. Mulţi dintre ieşenii intervievaţi, de postul nostru de radio, au declarat că pe lângă aceste motive, un alt lucru care nu îi mai atrage la cinematografe este şi faptul că acestea nu oferă condiţii şi confort pentru vizionarea unui film.
Administratorii cinematografelor consideră că cei care se fac vinovaţi de criza prezenţei spectatorilor sunt reprezentanţii Ministerului Culturii şi Cultelor care nu fac nici un fel de investiţii atât pentru publicitate, cât şi pentru a oferi consumatorilor, filme de ultimă oră, confort sau aparatură modernă.
Cu toate acestea, adevăraţii consumatori de film merg la cinematografele multiplex din oraş. Aceste cinematografe oferă spectatorilor atât condiţii şi confort de ultimă oră, cât şi posibilitatea de a viziona mai multe filme odată.
Între timp Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor "RomâniaFilm", cu largul concurs al Ministerului Culturii şi Cultelor, a dat spre vânzare cinematografele din peste 70 de localităţi, oraşe şi reşedinţe de judeţ. În momentul de faţă din cele 416 cinematografe clasice din ţară mai funcţionează doar 37 de cinematografe.

vineri, 15 februarie 2008

Din apartamente cu conditii de hotel, in canalele din oras


Cel putin 14 tineri, proveniti din casele de copii din judetul Iasi, printre care si un cuplu stau mai bine de trei ani de zile in canalele din buricul iasului. Vorbim de gurile de canal din Parcul Independentei unde acestia raman peste noapte, se ascund de politistii comunitari, se drogheaza cu aurolac si pun la cale fel si de fel de ilegalitati. Zilele trecute am trecut pe langa unul din canalele din zona si l-am intalnit pe Dumitru, un tanar de doar 22 de ani care mi-a povestit cum a ajuns sa locuiasca in canalul de langa piata independentei.
“Reporter (R): De ce stai in acest canal?
Dumitru (D): Pentru ca nu am posibilitati acasa.
R: Unde ai locuit pana acum?
D: La o casa de copii din Pascani.
R: Si cum ai ajuns sa stai aici, in acest canal din centru Iasului?
D: Din cauza ca am implinit varsta de 18 ani si am fost dat afara din scoala.
R: Cand ai implinit varsta de 18 ani?
D: Acum patru ani.
R: Si in aceti patru ani unde ai stat, cu ce te-ai descurcat?
D: Pe la chioscurile din aceasta zona, matur, bag sucurile si berea in frigidere si astfel fac rost de mancare.
R: Mai sunt si alti tineri ca tine care locuiesc aici in canale?
D: Mai sunt, in toata zona asta suntem aproape 15, din care doi sun casatoriti, si o fata este handicapata.
R: Cu politia va intalniti, vorbiti cu ei, poate prin intermediul autoritatilor locare se gaseste o solutie.
D: Noi am fost la un camin din capatul copoului pe strada Rosseti, dar nun e place acolo pentru ca sunt foarte multi copii handicapati.
R: Tu ai treminat scoala?
D: Nu. Si imi pare foarte rau ca nu am terminat scoala.
R: De ce nu ai terminat scoala, ce s-a intamplat?
D: Eram foarte mic, fugeam de la scoala, iar cand vroiam sa merg nu ma mai lasau parintii sa ma duc.
R: Acum, in perioada iernii cum va descurcati, ce mancati, unde dormiti?
D: Ne mai sprijina strainii care vin prin zona si ne vad. Ned au bani si mancare. Noi cumparam aurolac sin e drogam. Noi suntem aurolaci, iar in ziona asta suntem 14 – 15 care stam in centru. Eu am lucrat un timp, dar m-a dat afara.
R: Ce mananci tu intr-o zi?
D: Ce gasesc. Fac rost de bani si manc paine cu salam. La spital mai este un doctor care imi cumpara lapte si salam.
R: Spune-mi si mie cum decurge o zi de-a ta. Te trezesti dimineata si pana seara cand sa adormi. Ce faci tu in acest timp?
D: Ce sa facem? Iesim afara, mergem in fata (tanarul se refera la magazinele si chioscurile de pe Bulevardul Independentei), daca nu avem ce face stam in parc. Mai avem cu noi un schiop, are probleme cu piciorul si face rost mai usor de bani sin e luam de mancare.
R: dar parintii tai cu ce se ocupa? Ii cunosti?
D: Mama este plecata in Italia si tatal meu este de-al doilea sin nu ma suporta acasa.
R: De cat timp este plecata mama ta?
D: Trebuie sa vina in aprilie, are trei luni de zile.
R: Cu cei de la politie va intalniti, ce va spun?
D: Nu ne spun nimic. Ei ne cunosc… de atatia ani! Nun e cer nimic. Uneori ne mai cer datele noastre. Am avut bulletin, dar mi s-a rupt.”
Cei de la Protectia Copilului sustin ca dupa ce li se face revocarea masurii de plasament, tinerii sunt liberi sa faca ce vor ei. Astfel, Directia scapa de povara de a-i mai monitoriza si spijini. Conform legislatiei privin protectia drepturilor copilului, Legea 272/2004 Directia Generala Pentru Protectia Copilului ii are sub grija institutiei doar pe tinerii care urmeaza o forma de invatamant. Daca acestia au implinit varsta de 18 ani si nu urmeaza o scoala, ei sunt automat revocati. Legislatia permite, insa tinerilor de pana la 26 de ani sa beneficieze de sprijinul statului, conditia fiind ca acestia sa demonstreze ca urmeaza o forma de invatamant superior. In multe institutii acest lucru insa nu este respectat si astfel multi dintre ei ajung in strada. Conditiile din institutie creaza tinerilor dependenta de sistem, iar acestia cand sunt pusi sa se confrunte cu realitatea nu reusesc sa se adapteze. Motivul este cert: in aceste centre de plasament, sau complexe de tip familial majoritatea tinerilor asistati si institutionalizati nu sunt pregatiti pentru a se integra socio-profesional. Cu toate acestea, aceasi lege spune clar, ca dupa revocarea masurii de protectie sociala institutia este obligate sa ii monitorizeze pe tineri inca doi ani.
Locuitorii din zona pietei independentei sunt inspaimantati cand ii vad pe tineri in grup si cer autoritatilor locale sa intervina pentru protectia lor si pastrarea linistii in zona.

joi, 14 februarie 2008

Universitatea “Al. I. Cuza” ar putea pierde un campus universitar


Este vorba de campusul “Codrescu” aflat in vecinatatea corpului B a universitatii iesene. In acest campus sunt amplasate 6 camine studentesti si sediul Bibilotecii Facultatii de Litere. Astfel, cateva mii de studenti ar putea ramane fara camin daca instanta ieseana va retroceda suprafata pe care sunt amplasate caminele, familiei mostenitoare profesorului Alexandru C. Cuza. Mostenitorii renumitului profesor iesean A. C. Cuza, care in 1912 a infiintat la Iasi ziarul „Unirea“, fiind in acelasi timp fondatorul Partidului National Crestin, cer in instanta fie restituirea unui teren in suprafata de 9.600 de metri patrati situat pe strada Codrescu nr.5, fie acordarea unor masuri reparatorii pentru proprietatea care a intrat abuziv in posesia statului in anul 1946.

Zilele iubirii: Sf. Valentin şi Dragobete la Români

Subiect în dialog pentru Reporter Matinal de la radio HIT, 94, 9 FM cu Sociologul Religiilor, Decanul Facultăţii de Filosofie a Universităţii ieşene „Al. I. Cuza”, Nicu Gavriluţă

Sărbătorirea zilei de Sfântul Valentin îşi are originea într-o tradiţie care a început cu mulţi ani în urmă în Roma antică. Se ştie de o sărbatoare romană, numită Lupercalia, celebrată pe data de 14 februarie. Acest vechi festival reprezenta sarbatorirea fertilităţii. Unul dintre obiceiuri era aceea a scrierii unor mesaje de dragoste de către tinerele necasatorite. Aceste mesaje trebuiau introduse într-o urnă, iar tinerii, pe rând alegeau câte un mesaj din acea urnă. Conform obiceiului trebuiau să curteze tânara a cărui mesaj l-au ales.
Despre Sfântul Valentin ştim că era un medic, care practica medicina într-o camaruţă a propriei case. Sfântul Valentin este sfântul ocrotitor al mai multor oraşe şi mănăstiri. Unii povestesc cum că Împaratul Claudius al II-lea nu reuşea să-şi adune oastea pentru că bărbaţii refuzau să se înroleze. Credea că motivul era acela că barbaţii romani nu voiau să îţi părasească nevestele. Datorită acestui fapt, împaratul a interzis logodnele şi nunţile în Roma. Medicul, sau preotul Valentin, cum mai era cunoscut, în secret a cununat perechile care au apelat la el. Când împaratul Claudius a aflat de acest lucru, a întemniţat preotul, care a murit în închisoare în anul 270 d.c., în data de 14 februarie.
De atunci oamenii, fie de buna credinţă, fie din superstiţie, păstrează unele obiceiuri legate de ziua acestui sfânt.
Să vedem ce spun unii specialişti în antropologia şi sociologia religiei despre semnificaţia acestei sărbători în zilele noastre, şi mai ales la români. Detalii ne oferă antropologul şi sociologul ieşean Nicu Gavriluta, actualul Decan al Facultăţii de Filosofie.
Paul Gorban (PG): Care este, din punctul dumneavoastră de vedere, semnificaţia zile SF. Valentin? Ce raport există între acesată zi şi sărbătoarea tradiţională românească Dragobete?
Nicu Gavriluţă (NG): Sfântul Valentin este o sărbătoare preluată în românia după 1990 din spaţiul occidental, preponderent catolică. Semnificaţia actuală, curentă, socială a acestei sărbători ţine de iubire, de dragoste. Este, dacă vreţi, o celebrare a iubirii dintre cupluri. Însă, celebrarea aceasta am văzut că ia forme de desacralizate, hedoniste şi de multe ori neconvingătoare. Mă gândesc la acela căsătorii în tramvaie, la acele apeluri telefonice cu tentă erotică, mă gândesc la exhibarea unor sentimente de altfel profunde si demnde de a fi menţinute într-un spaţiu privat. Sigur că ar fi potrivit ca această sărbătoare a îndrăgostiţilor să ţină seama şi de tradiţia româneacă. Este vorba de sărbătoarea dragobetelui cea de pe 24 februarie care ar avea o acoperire în ceea ce înseamnă mistica iubirii şi mistica primăverii. 24 februarie era începutul unei revoluţii vegetale, începutul primăverii, dar în acelaşi timp era şi o reactualizare a iubirii. Existau în tradiţia românească anumite ritualuri. Eu aş saluta întâlnirea dintre sărbătoare catolică, Sf. Valentin şi sărbătoarea ortodovă, dar întâlnirea să se consume în forme foarte naturale, fireşti şi nu în forme care trimit la spectacol, la manifestare publică exhibiţionistă şi la amor deşănţat.
PG: Dacă în spaţiul şi în tradiţia românească exista o sărbătoare a iubirii de ce s-a împrumutat alta?
NG: Am împrumutat mai multe din occident. Nu poţi opri acest val al împrumuturilor, această invazie de sărbători inclusiv nu doar de produse comerciale sau de modă şi stiluri de viaţă. Dar putem în acelaşi timp să ne asumăm o sărbătoare, de altfel absolut respectabilă, cea a îndrăgostiţilor din spaţiul occidental dar să o facem într-o manieră firească, decentă ţinând seama şi de tradiţia românească. Însă de puţine ori se întâmplă aşa. Din fericire în ultimul timp am văzut mai multe manifestări publice, expoziţii şi dezbateri organizate de instituţii cu caracter antropologic şi etnologic care încearcă să prezinte sărbătoarea întro manieră coerentă, normală, obişnuită. Aceste manifestări, publice organizate de antropologi sunt, după părerea mea, de recuperare serioasă a tradiţiei, de intrare în notele firscului şi o încercare de a nu mai rata ceea ce Andrei Pleşu numea foarte inspirat duminicalismul, adică proasta noastră întâlnire cu sacrul şi cu ziua veritabilă de sărbătoare.
PG: Că tot aţi amintit în dialogul nostru despre problema sacrului, aş vrea să cunosc părerea dumneavoastră cu privire la desacralizarea, sau la travestirea semnificaţiei zile de Sf. Valentin dintr-o zi de sărbătoare religioasă într-o zi de sărbătoare comercială.
NG: S-a trecut pentru că noi români suntem într-o perioadă de tranziţie şi în prioada de tranziţie pe un fond de sărăcie, de schimbări profunde au succes formele acestea comerciale şi dedeori vulgare, inclusiv formele privind mentalul social privind sărbătoarea, nu doar cele sociale, economice şi politice. Partea Bună este că noi români ne situăm într-un context est european să spunem, favorabil păstrării tradiţiei şi a spiritului sacru. Deşi România a trecut printr-un regim totalitar, 45 de ani de comunism, totuşi credinţa, religia, încrederea în biserică au rămas foarte puternice şi cred că pe acest fond al unei religiozităţi temeinice aceste forme desacralizate şi comerciale, de asumare a sărbătorii, cum ar fi cea a Sf. Valentin nu vor avea un succes îndelşung.
PG: O ultimă întrebare a dialogului nostru se leagă de fenomenul socializării. În ciuda faptului de desacralizare e a zilei religioase Sv. Valentin, reprezintă o astfel de zi un prilej de socializare între oameni?

NG: Este partea buna a unui astfel de eveniment şi întrebarea dumneavoastră este bine venită. E o formă de socializare între oameni. Este o formă şi de publicitate, de ce nu, pentru că sunt producători, firme şi chiar instituţii care îşi regizează foarte bine întâlnirea cu clienţii pentru ziua de Sf. Valentin. Este în acelaşi timp, dacă vreţi, şi o încercare de readucere în atenţia publică a unui sentiment cu totul şi cu totul special, nobil şi anume iubirea.

luni, 11 februarie 2008

Profesorii şi sindicaliştii de la Universitatea Petre Andrei continuă protestele


Nemulţumiţi că nu au primit nici un răspuns din partea Ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului, Cristian Adomniţei sindicaliştii de la UPA vor continua să protesteze în faţa prefecturii şi în această săptămână. Liderii sindicali au declarat că vor merge săptămâna viitoare la Bucureşti pentru a protesta în faţa ministerului. „Protestul va continua. Aşteptăm ca domnul ministru să se întoacă de la Bruxelles, pentru că am înţeles că nu poate să ne primească din acest motiv. Totuşi aşteptăm în cursul zilei de astăzi dacă mâine am avea acces, dacă nu noi oricum vom depune toate diligenţele împreună cu cei de la Alma Mater pentru a obţine autorizaţia de pichetare a ministerului educaţiei, cercetării şi tineretului” a declarat preşedintele Sindicatului Universităţii Petre Andrei, Sorin Bocanciu. Acesta a mai precizat că va face o plângere în instanţă faţă de ministrul educaţiei pentru abuz în serviciu şi pentru refuzul acestuia de a realiza demersurile necesare pentru restaurarea legalităţii la UPA din Iaşi. La protestele din această sătămână s-au alăturat profesorilor, şi studenţii. Aceştia sunt nemulţumiţi că diplomele de licenţă nu au valoare juridică. „Vom începe cu acţiuni de protest în faţa Universităţii Petre Andrei din Iaşi şi la Prefectura ieşeană. Pentru început cu reprezentanţii studenţilor, deoarece colegi noştri sunt în vacanţă, iar dacă în acesată săptămână nu se va ajunge la un consens atunci când vor veni studenţii din vacanţă ne vom mobiliza " a declarat vicepreşedinta Asociaţiei Studenţilor de la Aniversitatea „Petre Andrei” din Iaşi, Adina Rachieru. Aceasta a mai precizat că dacă în această săptămână nu se va ajunge la un acord, studenţii vor merge alături de profesori la Bucureşti.

Instanţa ieşeană l-a detronat pe Niculescu din funcţia de rector la UPA


Această decizie a fost comunicată presei ieşene, în cadrul conferinţei de presă de astăzi de la Universitatea Petre Andrei. Sindicatul Salariaţilor de la UPA din Iaşi a promovat anul trecut, o acţiune prin care a solicitat instanţei de judecată emiterea unui ordin de interdicţie a executării atribuţiilor calităţii de rector de către Niculae Niculescu. Astfel în ziua de 6 februarie anul curent instanţa ieşeană s-a pronunţat faţă de problema de la UPA şi a admis acţiunea. „Decizia justiţiei ieşene nu face altceva decât să reitereze ordinea la patru miniştri a educaţiei, cercetării şi tineretului, precum şi sentinţa 1072 a Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie care spun toate acelaşi lucru: Nicolae Gh. Niculescu nu a fost, nu este şi nu va fi niciodată rector la universitatea Petre Andrei din Iaşi. Asta înseamnă că cetăţeanului Niculescu i se interzice accesul la rectoratul universitaţii, are interdicţia de a mai semna acte oficiale, înscrisuri oficiale, diplome ale studenţilor, nu mai are acces la conturi bancare şi alte efecte juridice pe care le vom pune în aplicare” a declarat rectorul interimar al universităţii ieşene Petre Andrei, Doru Tompea. Ofdată cu această decizie judecătorească la Universitatea "Petre Andrei" din Iaşi ar putea avea loc alegerile pentru funcţiile administrative şi rectorale.

La jumătatea lunii viitoare la iaşi va fi adusă Autospeciala „Spitalul pe roţi”


În conferinţa de presă de astăzi, conducerea Autorităţii de sănătate publică iaşi a anunţat că în aceste zile a fost semnat contractul de furnizare a autospecialei pentru calamităţi. Până pe data de 15 martie autospeciala va fi livrată Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă din Iaşi, care va gestiona buna funcţionare a utilajului sanitar. Conform declaraţiilor date de conducerea autorităţii de sănătate publică iaşi, aparatura are toate dotările necesare pentru a interveni în situaţii de clamităţi. „Este un autovehicul extrem de complex, care va putea fi utilizată în toate judeţele ce constituie regiunea Nord-Est în caz de dezastre sau de accidente colective. Utilajul este un mic spital pe roţi. Va putea să asigure atât investigaţiile de natură radiologică, tratamente chirurgicale, practic, rezolvarea întregii palete de urgenţe pentru mai multe persoane odată. Va exista o cooperare îmtre personalul inspectoratului pentru situaţii de urgenţă şi personalul medical care o va deservi” a declarat Directorul Autorităţii de sănătate publică iaşi, Mihnea Hurmuzache. Acesta a mai precizat că valoarea totală a investiţiei depăşeşte 1,4 milioane de lei şi că în cursul acestui an în regiunea de Nord-Est va fi trimis şi un elicopter care va avea baza la Iaşi sau la Bacău.

Autoritatea de Sănătate Publică verifică serviciile UPU şi cele de la Ambulanţă Iaşi


Conducerea Autorităţii de Sănătate Publică Iaşi a anunţat, in conferinţa de presă de astăzi, că va efectua controle neanunţate la serviciile de ambulanţă şi la cele de primire în urgenţă. Acetastă decizie a venit în urma verificărilor ad`hoc efectuate săptămâna trecută la unele spitale când s-a constatat că unii medici nu ştiau să folosească aparatura modernă din dotare. Pentru aceste controale autoritatea de sănătate publică a înfiinţat o comisie formată din două echipe, care va efectua controale şi în afara programului de lucru. „Începând cu data de astăzi, pe o perioadă nedefinită şi fără a avea un orar anume de control vom vom monitoriza serviciile UPU din oraş precum şi modul de utilizare şi de abordare a problematicii serviciului de ambulanţă iaşi. În acest fel vom urmări respectarea ordinului 706, un ordin care stipulează în mod clar modalităţile de abordare a pacientului critic, precum şi materialele şi medicamentele ce trebuie să fie în permanenţă în dotarea acestor unităţi de primire în urgenţă. Pe de altă parte, la nivelul serviciului de ambulanţă vpm verifica modul în care sunt uitilizate şi întreţinute maşinile.” a declarat Directorul Autorităţii de Sănătate Publică Iaşi, Mihnea Hurmuzache. Acesta a mai precizat că acolo unde vor fi găsite încălcări grave se va merge la sancţionare şi chiar până la întreruperea contractului de muncă.

Ia`şi ascultă Radio HIT, un Radio 100% ieşean


În curând vei putea asculta pe frecvenţa 94,9 FM reportaje despre viaţa, problemele dar şi succesele ieşenilor. Paul Gorban şi Ioana Raţă va vor oferi în fiecare dimineaţă o ceaşcă de cafea cu reportaje.




vineri, 8 februarie 2008

Fundaţia Pro Women şi Prefectura Ieşeană vor să vină în sprijinul persoanelor abuzate la locul de muncă


În urmă cu doar câteva ore, în Sala Galbenă a Palatului Administrativ, Fundaţia Pro Woman şi Instituţia Prefectului de Iaşi au lansat proiectul „Promovarea şi protejarea drepturilor omului în relaţiile de muncă”. Proiectul se adresează atât angajaţilor cât şi persoanelor care sunt în căutarea unui loc de muncă şi care pot fi expuse, la rândul lor, încălcării drepturilor în relaţiile cu munca. Ca obiectiv principal proiectul vizează infiinţarea unei instituţii legale în vederea oferirii de servicii de consultanţă şi reprezentare juridică pentru persoanele expuse incalcarii drepturilor din judeţul Iaşi. „Prin asemenea proiecte dezvoltăm capacitatea de informare şi de colaborare între partenerii sociali. Practic, relaţiile de muncă înseamnă o relaţie directă între angajator cu angajat, în care instituţiile statului unt în afara acestei relaţii de tip privat. Noi, în schimb avem obligaţia de a-i ajuta pe amândoi prin informare, prin sprijinul oferit angajatorilor prin programele care le asigura finanţare, că au grijă de angajaţi, prin spijinul oferit angajaţilor pentru a proteja şi personalitatea şi locul de muncă şi respectarea propriilor drepturi” a declarat prefectul judeţului Iaşi, Nicuşor Păduraru. Proiectul beneficiază o finanţare europeană şi se va derula pe parcursul a 10 luni de zile, iar valoarea totală depăşeşte 58 de mii de euro. Un astfel de proiect este necesar sa fie iniţiat în special în parteneriat cu o instituţie locală, cum este cea a prefectului de Iaşi, deoarece drepturile omului şi chestiunile legate de discriminare în ceea ce priveşte angajarea, condiţiile de muncă, abuzul la servici, încă sunt probleme care intervin în viaţa de zi cu zi. Vom efectua un studiu sociologic în randul angajaţilor şi a angajatorilor din judeţul Iaşi pentru a depista nevoile acestora.” a declarat managerul de proiect din partea Pro women, Mihaela Sabadac.

duminică, 3 februarie 2008

Freddie Mercury - o legenda a Rockului

  • Freddie Mercury (nascut la 5 septembrie 1946 – decedat la 24 noiembrie 1991) - pe numele sau real Farrokh Bulsara - cantaret britanic de muzica rock, membru al formatiei Queen - s-a nascut in Stone Town, Zanzibar, din parinti indieni de nationalitate Parsi, Bomi si Jer Bulsara. Ca Parsi, parintii sai sunt practicanti ai religiei antice zoroastriene.
  • Educatia sa scolara a constat in frecventarea scolii St. Peter's Boarding School din Panchgani, langa Bombay (azi Mumbai), in India, unde a si dat prima sa reprezentatie pe scena facand parte din formatia muzicala de cinci elevi ai scolii. Tot la scoala St. Peter, si-a luat numele artistic de Freddie, pe care si-l va adopta legal, alaturi de numele de familie de Mercury, mai tarziu, in Anglia. Educatia scolara va fi completata tot in India la St. Mary's High School (Liceul Sfanta Maria) din Mazagaon, Mumbai.
  • In 1964, la 18 ani, ca rezultat al revolutiei din Zanzibar si al evacuarii tuturor functionarilor britanici, intreaga familie emigreaza in Anglia. Aici, obtine o diploma in "Arta si design grafic" (Diploma in Art and Graphic Design) la colegiul de arta Ealing (Ealing Art College), urmarind, intr-un fel, destinul altui muzician rock celebru, Pete Townshend. Mai tarziu, calitatile sale de designer il vor face sa conceapa si sa realizeze emblema faimoasa a formatiei de muzica rock Queen.
  • Formatia Queen s-a infiintat in 1970 - pe vremea cand Mercury canta sub pseudonimul Larry Lurex.
  • Personalitata sa charismatica se va rasfrange asupra grupului care va aborda un hard-rock melodios.
  • Primul album se va intitula chiar "Queen", primul hit va fi de pe albumul "doi" - Seven Seas of Rhye. Urmeaza numeroase melodii de top, care vor incanta mai ales publicul si mai putin criticii, cei ce au reprosat formatiei de-a lungul timpului latura prea comerciala ori mania grandorii solistului care aparea imbracat pe scena cu o hlamida regala si cu o coroana pe cap.
  • Cel mai important album ramane "A Night at the Opera", de pe care "Bohemian Rhapsody" va fi nr. 1 timp de noua saptamani la rand in clasamentele britanice - in care se va folosi prima data suprapunerea de voci si instrumente, in dorinta lui Mercury de a "parodia" dar si de a saluta genul operei (una dintre pasiunile sale, la care va reveni in 1986, alaturi de soprana Montserrat Caballe, in temerarul duo rock - clasic "Barcelona"), beneficiind si de primul videoclip din istoria muzicii pop-rock. Piesa, considerata de unii kitch, de majoritatea arta, este intr-un top 5 al celor mai bine vandute hituri britanice din toate timpurile, si a fost Best Single in 1977 la Best British Awards. Urmeaza alte hituri internationale, succese care tin si de timbrul inconfundabil al vocii lui Freddie, a capacitatii sale cameleonice de a aborda orice stil, de la heavy metal la blues, ori inflexiuni jazz: We Are The Champions, We Will Rock You, Crazy Little Thing Called Love. In anii ‘80 cei de la Queen folosesc prima data sintetizorul, atingand dupa aceasta "strategie" si prima treapta a clasamentelor din USA.
  • Excesele, homosexualitatea afisata uneori ostentativ, luxul show-urilor, personalitatea multipla a eroului care-si punea in umbra colegii (dar ei au suportat asta!) toate acestea l-au devorat pe regele party-urilor alcoolic-sexuale, care a fost toata viata un entertainer, un maestru de ceremonii. Si mai ales o voce unica, nimeni neputand rivaliza cu el, ori a-l limita, ca si in cazul lui Elvis Presley.
  • Cu o zi inainte de a intra in Paradisul Rockului, unde se aflau deja Jim Morrison, Janis Joplin sau Jimi Hendrix (si ei ucisi de propria celebritate), Mercury marturisea lumii secretul sau: ca este bolnav de SIDA.
  • La 24 noiembrie 1991, a murit la Londra (la varsta de 45 de ani), fiind unul din primii bolnavi diagnosticati si decedati de aceasta maladie grava.
  • Renasterea Queen din anul 2005, cu Paul Rodgers vocal (ex-Free), dupa ce s-au vehiculat tot felul de nume - de la George Michael la Robbie Williams - poate parea ciudata si deloc multumitoare pentru fanii formatiei britanice identificata pana la un punct cu legendarul Freddie Mercury. De ce o reformare asa tarzie? De la disparitia magului, din 1991, Queen a tacut aproape 15 ani - excluzand unele momente live cu invitati ca Elton John ori cei doi "solo" muzicieni amintiti mai sus. Nimeni n-a avut curaj pana in 2005 sa-l inlocuiasca pe Mercury - si de fapt Freddie ramane de neinlocuit, Rodgers neincercand sa-l imite in megaconcertele de revenire de la Budapesta sau Barcelona

sâmbătă, 2 februarie 2008

Intra pe cel mai nou portal de ştiri din Iaşi


intră pe http://www.iasiinfo.ro/ şi conectează-te la porţia ta de informare. găseşti acolo una dintre cele mai profesioniste echipe de jurnalisti.

vineri, 1 februarie 2008

Profesorul Işan, unul din candidaţii pentru funcţia de rector la Cuza este invitat la Parlamentul European


În cadrul conferinţei de presă de astăzi, conducerea universităţii ieşene „Al. I. Cuza” a anunţat că profesorul Vasile Işan va participa ca expert la o audiere în Parlamentul Eurpean din Bruxelles pe tema Procesului Bologna. Invitaţia a fost făcută din partea Grupului politic PPE-DE la propunerea Prof. Univ.Dr. Dumitru Oprea, membru al Parlamentului European şi al Comisiei de Cultură şi Educaţie. În cadrul audierii “Învăţământ superior: de la Procesul Bologna spre o guvernare a educaţiei în UE?”, profesorul Işan va lua cuvântul în faţa unor renumiţi experţi europeni în educaţie pe tema implementării Procesului Bologna în noile state membre UE. În aceeaşi sesiune, vor mai lua cuvântul, Jo Ritzen, rector al Universităţii din Maastricht, prof. George Bambiniotis, preşedinte al Fundaţiei Elene pentru Cultură şi dr. Ute Lanzendorf, autoare a studiului Mobilitatea Studenţilor. Vasile Işan este profesor al Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor din Iaşi, fost Director General pentru Integrare Europeană şi Relaţii Internaţionale în cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, a fost puternic implicat în aplicarea şi monitorizarea Procesului Bologna atât în România cât şi la nivel european.

Studenţii ieşeni pot pleca la Paris cu bursă


În urmă cu doar o ora conducerea universitaţii ieşene Al. I. Cuza a anunţat în cadrul conferinţei de presa că studenţii din Iaşi au ocazia să petreacă trei ani la Paris, prin programul pentru bursierii internaţionali lansat de École normale supérieure. Această iniţiativă menită să îi atragă pe cei mai buni studenţi străini din toate domeniile include o bursă de 1000 de euro pe lună şi cazare în campusul instituţiei pentru trei ani, timp în care studenţii au timp să obţină o calificare din partea ENS şi să urmeze un program de master. „Este o oportunitate deosebită pentru studenţii noştri, de-a intra în competiţie cu alţi studenţi din spaţiul european pentru a iesi castigatori din aceasta comăpetitie pentru a fi desemnati bursieri pentru cei trei ani de studii la Paris. Este vorba de o prestigioasa universitate europeană. In urma verificarilor ce vor fi facute, studentii nostri vor vedea daca au posibilitatea sa profite de aceasta bursa” ne-a declarat directorul general Administrativ al universitaţii „Al I. Cuza”, Bogdan Eduard Pleşcan. Acesta a mai declarat că pentru a fi admişi la acest program, candidaţii trebuie să fie înmatriculaţi în ultimul an în cadrul studiilor de licenţă pentru studenţii din domeniul socio-umane şi în anul al II-lea, al III-lea sau al IV-lea pentru cei din domeniul ştiinţific. ENS este cotată drept una dintre cele mai bune instituţii de învăţămînt superior din Franţa pentru că oferă un mediu şi social academic excepţional pentru studenţi din toate domeniile, precum şi pentru profesorii şi cercetătorii săi.