Sunt şase zile de când ROMÂNIA îşi varsă oful. Nici Dunărea nu are atâta loc pentru nemulţumirile care s-au acumulat în casa românului, atât de multe şi atât de mari încât preţul gigacaloriei de energie termică sau acela de petrol pare istorie, în ciuda gerului de afară. La Iaşi am ieşit astăzi în stradă (a şasea zi de proteste), alături de câţiva studenţi, universitari şi oameni de cultură. Nu vă gândiţi că au fost aceia cu „experienţă”. Am fost toţi tineri. Nu am văzut în stradă nici unul dintre aceia care se pretind a fi oameni de cultură, nici unul dintre aceia care au astăzi funcţii şi indemnizaţii (de revoluţionari) mari, ajungând, unii dintre ei, la venituri de peste 5000 de Lei pe luna. Normal că pe ei nu îi supără nimic în România postceauşistă, atâta vreme cât mulţi dintre ei locuiesc în apartamente şi case naţionalizate (sau sociale), în vile ridicate în stilul Kitsch-ului pe cele mai înalte dealuri ale Târgului Iaşilor. Mă întreb acum, în ce măsură pot avea încredere în ce va urma dacă aceia care „fac cultură” în România de azi stau ascunşi, le este frică – asemenea tovarăşului Băsescu, Preşedintele cu GLUMELE tot timpul după el - să iasă în faţă, să vorbească despre realitate, să ia ATITUDINE. Nu-mi este frică să mă înfăţişez, pentru că mi-a ajuns la oase nepăsarea actualului Guvern faţă de noi. Am muncit şi am urmat toate formele posibile de învăţământ (de la nivelul preşcolar, la doctorat) pentru că am crezut că „cine are carte are parte” (într-o ţară manelizată, programatic, se pare că acela care are carte N-ARE parte). Pentru ce? Pentru a râde noi unii de alţii atunci când ne întâlnim? Pentru a munci la negru, ani buni de zile, pe salarii („ocazionale”) care nu ne asigură nici minimul de trai? Pentru a ne trezi în faţa medicilor că nu avem CAS-urile plătite şi alte drepturi civile? M-am săturat să văd cum se fură, în numele culturii, în România banii contribuabililor, cum grupurile de interese apar peste noapte ca ciupercile după ploaie. M-am săturat să fim batjocoriţi de aceia care nu au citit în viaţa lor măcar o rugăciune. M-am săturat să fim conduşi de analfabeţi care nu ştiu să citească din CONSTITUŢIE. M-am săturat să văd un Preşedinte dând constant „sfaturi” (ordine) CLARE unui Guvern DEMOCRAT. Este imposibil să trăim într-o ţară în care NU AVEM DE LUCRU. Este bizar că România a ajuns să fie „dormitorul” Europei, să-i vedem pe cei mai mulţi dintre noi cum lucrează pentru străini. Este batjocoritor să privim cum specialiştii noştri pleacă, pe bandă rulantă, din ţară. M-am săturat să vad că România e un laborator de specialişti exportaţi. M-am săturat să trăiesc în ţara mea ca în exil. Nu suntem HULIGANI, suntem cetăţenii care de 22 de ani votăm. Suntem românii care mai credem în Dumnezeu. Suntem sătui să fim minţiţi, să fim mituiţi electoral şi apoi să fim absenţi din programele şi gândurile celor aleşi. Domnule Preşedinte, Domnilor Miniştri, Domnilor Deputaţi şi Senatori, dacă vă pasă de aceia care mai trăiesc astăzi în România, dacă vă pasă de cultura română, învăţământul românesc, de sistemul de sănătate, de sistemul de salarizare, de securitatea naţională, de cultura şi limba naţională daţi-vă DEMISIA ori apucaţi-vă de LUCRU (deşi îmi este foarte greu să cred că actuala formulă – culmea, majoritară – va reuşi să mai facă ceva de vreme ce în aceşti ani nu a făcut nimic). România nu este un banc, nu e o glumă. România nu e o ţară în 3D, din care toată lumea prinde (fură) din aer ce doreşte. România este realitatea unui popor creştin.
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu