marți, 18 ianuarie 2011

Cronica la "Pavilioane cu ruj", marca Florin Caragiu

vezi pe site-ul cărţii:
www.pavilioanecuruj.blogspot.com

marți, 4 ianuarie 2011

Ştefana Revei sau despre stareţul unei poezii anunţate




Citesc la cald manuscrisul Ştefanei Revei şi descopăr din primele rânduri o poezie care poartă toleranţă pentru povestirea în liră şi rimă a tot ceea ce poate alcătui universul „de pe lângă bloc”. Poezia ei curge sub auspiciul unui imaginar fraged, crud care alcătuieşte carapacea unei viziuni ţesută pe sentimente şi nostalgie. Tânăra poetă (de numai 11 ani) încearcă să realizeze o radiografie a lumii fără să facă abuz de tehnicile suprarealiste ale postmodernismului de astăzi. Poezia ei pare o operă de balet unde, în loc de prinţese şi vrăjitoare, protagoniştii sunt animăluţe care populează fie lumea fantastică dintr-un apartament de bloc, fie din vecinătatea imobilului. Discursul poetic al autoarei îşi construieşte consistenţa în relaţie cu vocea naturală a poeziei, semn că Ştefana Revei deţine încă de pe acum un mecanism ce pune în evidenţă adevărata poezie, aceea care se arată prin izbucnire şi originalitate, aceea în care ludicul se înfăţişează atât de familiar încât muzica poeziei pare să fie lucrul cel mai fără efort. Atunci când viaţa pare să-ţi mărturisească diferitele chipuri ale tragicului, Ştefana Revei te invită să dansezi întru sens şi armonie, îţi arată fiinţele mici ascunse în harul hrănirii şi pentru o vreme te duce în visele ei melodiate „de-un cor de îngeri” care vin spre lume „lin, în curgeri”. Iată, în această linie, ce ne scrie autoarea în poemul „Sens şi armonie”: „Apoi, din înţelesuri, / Pornesc expresii să se nască, / Să se adune-n versuri / Şi să povestească. // Iar gândurile bune, / Cu sens şi armonie, / Se-aşează pentru-a spune / O nouă poezie.”
Volumul „Bisericuţa din fereastră” ar putea fi văzut ca un jurnal al devenirilor interioare, în care tânăra poetă consemnează „imnurile dragi ca un balsam” care curg ca un miracol la fereastra vie, prin care i se arată surâsul divinităţii. „Zâmbeşte larg în geamul meu / Biserica lui Dumnezeu. / Surâsul ei străluce-n zare / În azurii-sclipiri de zale. /…/ Din imnuri dragi ca un balsam / Mănăstiruţa mea din geam / Mă ocroteşte de ce-i rău / Mi-L dă în dar pe Dumnezeu / Stă seara agăţată-n bolţi / Cu luna atârnând de-un colţ / De cer înseninat, sticlos / Şi mi-L arată pe Hristos”, (Bisericuţa din fereastră). La vârsta ei fragedă, autoarea are două tipuri de modele după care îşi construieşte liturghia devenirii, anume autorii pe care îi întâlneşte în lecturile ei (Eminescu, Arghezi, Topârceanu, Creangă, Alecsandri) şi pe aceia care genetic îi influenţează devenirea (Mama – pe care de foarte multe ori o descoperă ca pe o stare poetică, din care ţâşnesc la lumină cântecele iubirii -, Tatăl – pe care îl vede ca pe un zeu: „Tăticul meu e agronom. / E harnic şi este bun om. / De veghe stă peste ogor / muncind cu oamenii de zor./…/ Eu mă mândresc cu tatăl meu / Privesc la el ca la un zeu.”, Tăticul meu e agronom; Bunicii şi Învăţătoarea).
Printre zmeele înălţate drept jertfă lui Dumnezeu, printre chioşcurile cercelate ale postmodernităţii şi printre castelele de nisip ale celor care deţin puterea, autoarea îşi găseşte oraşul în care să locuiască, în care să iubească şi să privească prin fereastră la cele aflate sub taină, Iaşul. Oraşul în care anotimpurile par să se ilustreze ca nişte viori, par să poarte binecuvântarea busuiocului sfinţit. Iată în acest sens ce scrie autoarea: „Copacul frunza-şi scutură / Şi vântul bate-afară. / Copacii frunze scutură / Şi vânturile bat iar. // O ploaie cade ziua / Străduţa o inundă. / Când ploile cad zile / străduţele înfundă.”, Toamna; „Sub paşii mei cântă viori / În lungi acorduri îngheţate / Simt biciuind subţiri fiori / Izbiţi de vântul care bate. // Văzduhul cerne fulgi scămoşi / Prin cerul sus, înmarmorat, / Peste copacii ţurţuroşi / Şi zgribuliţi într-un halat.”, Iarnă. În urma acestor valuri de emoţii aflate sub zodia unei adieri poetice, în urma parcurgerii acestor texte graţioase care ţi se înfăţişează ca un oracol la fereastra casei, ţi se arată pitorescul naturii şi omul cald care fertilizează dimensiunea impresionantă a căutărilor exterioare, anume Ştefana Revei, poetă debutantă care ne va aduce pentru reflexie şi alte astfel de învolburări lirice, poetă pe care o aşteptăm să-şi certifice harul şi cu alte volume la fel de unitare, la fel de cool.

Paul Gorban, Iaşi, 16 dec, 2010