luni, 31 martie 2008

S-a dat startul la pomana electorala pentru angajatii din invatamant

Consilierii locali au aprobat, astazi, in unanimitate cele 78 de proiecte de pe ordinea de zi a sedintei Consiliului Local. Cele mai multe dintre proiecte au avut insa miza electorala si au fost deliciul unor interventii dure din partea consilierilor opozitiei. Printre hotararile aprobate de edilii municipalitatii au trecut de vot proiecte ce vizeaza modernizarea statiilor Regiei Autonome de Transport Public, acordarea de abonamente gratuite pentru transportul comun, pensionarilor sub 65 de ani, dar si posibilitatea tinerilor pana in 35 de ani de a-si achititiona locuinte noi, construite cu spijinul Primariei. Astfel angajatilor din invatamantul preuniversitar iesean li s-a promis ca vor primi tichete de cadiu inainte de paste. “5700 de angajati din invatamantul preuniversitar vor ptimi cate 5 tichete cadiu in valoare de 30 de lei pe tichet, atat de ziua invatatorului, cat si de sarbatorile pascale. Fondurile pentru alocarea acestor tichete sunt din fondurile de rezerva a bugetului municipiului Iasi” a declarat consilierul local PSD, Sorin Iacoban. Din tabara opozitiei, consilierul local Tiberiu Brailean crede ca acordarea acestor tichete cadou are o conotatie politica. “Pe merit aceste tichete ar trebui acordate, adica personalul din invatamantul preuniversitar are un statut care nu este respectat si are niste salarii care nu fac deloc cinste administratiei care le acorda. In conditiile in care Guvernul a scos o lege pentru acordarea acestor tichete cadou personalului din invatamant aceasta lege trebuia respectata, iar primul care trebuia sa respecte aceasta lege era Guvernul, cel care trebuia sa si sustina financiar. Este usor de aruncat legi pe piata daca nu ai support fianciar, iar ca sa se spele pe maini Guvernul a pasat problema autoritatii locale, iar atitoritatea locala care nu a gasit nici ea pana acum bani pentru profesori, dintr-o data, inainte de alegerile electorale au gasit fonduri.” a declarat consilierul Tiberiu Brailean.

vineri, 28 martie 2008

Ben Laden si W. Buch si-au dat mana la Balul Mascat de la Cuza





Sute de studenti au petrecut ieri seara la cel mai mare bal mascat organizat la Iasi

Sala Pasilor Pierduti a Universitatii iesene “Al. I. Cuza” a fost pentru cateva ore bune, ieri seara locul unde fantomele, oamenii politici, curtezanele si actorii si-au dat intalnire la cel mai mare bal organizat de studentii de la Cuza. Tinerii cu masti sau fara au dansat, au facut parada costumelor si a mastilor, iar cele mai spectaculoase personaje au fost premiate cu diplome de popularitate. Evenimentul din acest an a ajuns deja la ce-a de-a V-a editie. “ A fost o seara reusita. Nu ne asteptam sa vina asa de multi studenti. Sunt mai multi in comparatie cu celalalte editii. Am avut surprize pentru toti cei care au vrut sa intre in concursurile organizate de noi. Prin acest eveniment am dorit sa aducem tinerilor elemente de cultura a perioadei interbelice. Cel mai vanat si iubit personaj a fot Chali Chapin. Printe noi i-am gasit si pe rivalii W. Buch si Ben Laden care in aceasta seara si-au dat mana si au dansat, ras si s-au iubit alaturi de celelalte personaje” a declarat organizatorul evenimentului, presedinta Asocieatiei Studentilor Francofoni din Iasi, Andreea Hrapciuc.

joi, 27 martie 2008

Basarabenii si romanii se incing in hora


Tinerii basarabeni veniti in Iasi pentru studii s-au gandiat sa sarbatoreasca in stil moldovenesc ziua unirii dintre Basarabia si Romania. In urma cu 90 de ani sfatul Sfatul Tarii din Basarabia a votat unirea cu Romania. In Republica Moldova, manifetarile dedicate evenimentului de astazi sunt organizate de mai multe asociatii intre care Forul Democrat al Romanilor, Asociatia Istoricilor, Uniunea Jurnalistilor si cea a Scriitorilor, dar si cea a Asociatiei Fostilor Detinuti Politici. Ca si in alte orase ale Romaniei, basarabenii si romanii si-au dat acceptul in ciuda
climatelor politice dintre state sa sarbatoreasca cei 90 de ani de la unire. La Iasi aproape 100 de moldoveni au depus coroane in cinstea eroilor cazuti in primul razboi mondial, la troita din fata sediului Academiei, ridicata acum 10 ani de studentii basarabeni. “Pentru tinerii romani din basarabia, cei care sarbatoresc astazi, 27 martie, 90 de ani de la semnarea actului unirii, acest eveniment are o dubla semnificatie: in primul rand faptul ca noi comemoram actul unirii si in acelasi timp ne simtim mandri de faptul ca Basarabia a fost ce acare a deschis hora care la 1 decembrie 1918 avea sa ii adune pe toti romanii. Prin actiunile pe care le desfasuram, noi dorim sa integram tinerii care vin aici la studii, ne straduim ca la evenimentele noastre sa participle atat studenti romani cat si studenti romani din Basarabia. Mai dorim ca prin proiectele pe care le desfasuram sa sporin comunicare intre cele doua maluri ale ptutului pentru ca se simte aceasta criza de imagine” a declarat presedintele Asociatiei Tinerilor din Basarabia si Bucovina, George Mocanu. Acesta a mai precizat ca in cursul acestei seri tinerii bvasarabeni, dar si importanti oameni politici din cele doua state vor participa la un spectacol inedit la restaurantul Cotnari.

90 de ani de la unirea Basarabiei cu Romania


Astazi se implinesc 90 de ani de cand Sfatul Tarii din Basarabia a votat unirea cu Romania. In Republica Moldova, manifetarile dedicate evenimentului sunt organizate de mai multe asociatii intre care Forul Democrat al Romanilor, Asociatia Istoricilor, Uniunea Jurnalistilor si cea a Scriitorilor, Asociatia Fostilor Detinuti Politici, transmite Radio Romania Actualitati. În aprilie 1917, un grup de intelectuali şi funcţionari români a înfiinţat Partidului National Moldovenesc. Gruparea politică îşi propunea să lupte pentru "dobândirea drepturilor cetăţeneşti şi naţionale pentru românii din Basarabia şi de dincolo de Nistru". 300.000 soldaţi din armata rusa a Basarabiei au format "comitete moldoveneşti" la Odessa, Iaşi şi Roman. Reprezentanţii comitetelor, reuniţi la Odessa, între 5 şi 18 aprilie 1917, au votat o moţiune care cerea ca Basarabia să fie condusă de un "Sfat al ţării". Demersurile au continuat şi, în octombrie, a avut loc, la Chişinau, Congresul soldaţilor moldoveni, la care au participat aproximativ 500 de delegaţi de la diverse unităţi militare. Membrii au hotărât "autonomia teritorială şi politică a Basarabiei", în cadrul Republicii Federative Democratice Ruseşti, şi crearea Sfatului Ţării, cimpus din 150 de deputati. În decembrie 1917, Sfatul Ţării a proclamat autonomia Republicii Democratice Moldoveneaşti in cadrul Republicii Federative Democratice Rusesti. Între 24 ianuarie - 6 februarie 1918 se proclamă independenţa Republicii Moldoveneşti, umând ca pe 27 martie/9 aprilie 1918, să se proclame unirea Basarabiei cu Romania. "În numele poporului Basarabiei Sfatul Ţării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechei Moldove, în puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărească soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna, Se uneşte cu mama sa România"(Rezoluţia Sfatului Ţării). Reacţia autorităţilor române nu a întârziat. "În numele poporului român şi al regelui, Majestatea Sa, Ferdinand I al României, ia act de acest vot quasi unanim şi declară la rândul lui Basarabia unită cu România de veci şi indivizibilă".
Pentru a aniversa unirea, în mai multe oraşe din ţară au loc acţiuni dedicate momentului simbolic din 1918.
La Iasi tinerii basarabeni, vaniti pentru studii in Romania vor sarbatori in acesta seara la Cotnari, unde vor canta si vor purta dialoguri cu tinerii romani despre actuala criza de dialog politic dintre Republica Moldova si Romania.

marți, 25 martie 2008

Scriitori au sarbatorit altfel semnificatia crestina a zilei de astazi





Poetii Emil Brumaru, Dinu Famand, Daniel Corbu, Gelu Dorian, Horia Zilieru, Liviu Apetroaie, Vasile Andru si multi altii au participat la un cenaclu 100% junimist.

Aproape 100 de scriitori din tara si strainatate s-au intalnit astzazi la Iasi, in Sala Pod Pogor Fiul a muzeului Literaturii Romane, Vasile Pogor si au sarbatorit “Schimbarea la fata. Ziua poeziei”. Evenimentul se afla deja la cea de-a XV-a editie si este patronat de revista iesena de cultura Dacia Literara. In cadrul evenimentului de astazi scriitorul de origine romana stabilit la Paris, Dinu Flamand a primit din partea revistei si a municipalitatii diploma de ambassador al culturii iesene, premiul Iasi 600. “Editia din acest an are trei vectori: Iasi 600, buna vestire, ziua poeziei la Muzeul Literaturii, un festival romano-canadian care a pornit in urma cu 12 ani. Un poet tanar, student la Politehnica din Iasi, Ronald Gasparic a murit la 21 de ani. Asociatia scriitorilor canadieni din zona Chebec cu Uniunea Scriitorilor, varianta moldava, am constituit la Muzeul Literaturii acest festival de dialog cultural romano-canadian.” a declaratt directorul revistei de cultura “Dacia Literara”, scriitorul Lucian Vasiliu. Tot in cadrul acelorasi manifestari culturale, scriitori l-au comemorat pe poetul de origine canadiana Ronald Gasparic, in cinstea carora au acordat un premiu pentru debut tinerei poete Diana Marandici, si doua premii pentru poetii consacrati Adrian Aluigheorghe si Vasile Proca, dar si un premiu pentru debutul unui scriitor canadian. La eveniment au participat si fostul primar al iasului Constantin Simirad, dar si actualul primar Gheorghe Nichita. Actualul primar a declarat ca iasul nu are nevoie de un act care sa demonstreze ca este o capitala culturala. “Bucuria mea imensa este ca am lamurit cu oamenii de cultura acea enigma ce trebuie sa facem noi pentru ca sa spunem ca suntem capitala culturala europeana spunand foarte simplu: sunteti capitala europeana. Nu avem nevoie de plachete si diplome. Iasul este o capitala culturala europeana aratand ca acele oficializari sunt doar chestiuni de procedura” a declarat primarul municipiului Iasi, Gheorghe Nichita.


video

Biserica Banu pune un acatist pe Cinematograful Tineretului


Desi astazi crstinii ortodocsi sarbatoresc Buna Vestire, municipalitatea ieseana se pregateste sa sarbatoreasca schimbarea la fata a cinematografului Tineretului, cel mai vechi cinematograf din Iasi. In urma cu doua luni reprezentantii primariei Iasi s-au gandit ca oficialii de la Bucuresti nu trebuiau sa vada fata ridata a iasului de ziua unirii, motiv pentru care au acoperit cinematograful cu o reclama. Presa locala a dezvaluit adevarata fata a cladirii in urma cu doar cateva saptamani cand a dat publicitatii cazuri socante despre aurolaci si prostituate care isi duceau viata in subteranele cladirii. Contactat telefonic, directorul tehnic din cadrul Primariei Iasi, Mihai Chirica a declarat ca benarul a fost dat jos deoarece pe el mai trebuie trecut un inscris din partea bisericii Banu, dupa care va fi pus din nou pe zidul cinematografului. Acesta a mai declarat ca nu stie daca cinematograful Tineretului va intra imediat intr-un proces de reconsolidare si modernizare. Pana atunci iesenii cate traverseaza aleea Lăpusneanu vor nu vor sunt obligati sa vada o baba comunista plină de farduri municipale.

Politist in pijama in loc de uniforma


Inca o data angajatii politiei romane au demonstrat cat de nepriceputi sunt atat in domeniul comunicarii, cat si in cel al interventiei rapide. Cetateanul G. Gheorghita din localitatea Stefanesti, Judetul Botosani a fost batut si jefuit de doi tineri din localitate. Dupa ce l-au batut, agresorii i-au luat din buzunar 5000 de euro, din cei 5800 pe care victima ii avea in buzunar. Acest lucru s-a intamplat in masina cetateanului, noaptea trecuta in jurul orei 23 si 50 de minute. Dupa incident acesta a sunat la serviciul de politie 112 pentru a cere expertiza si interventie medicala, insa reprezentantii politiei au trimis abia dupa doua ore de la incident un echipaj, timp in care cetateanul G. Gheorghita a stat la usa postului de politie al orasului Stefanesti in speranta ca ofiterul de serviciu ii va raspunde solicitarii. Din declaratiile pagubitului aceste fapte pot fi confirmate de un martor care se afla cu el in masina. Contactat telefonic, ofiterul de serviciu al politiei orasului Stefanesti a refuzat sa comenteze incidentul. Pagubitul a declarat ca va face toate demersurile pentru a reclama felul cum a fost abordat de reprzentantii politiei orasului Stefanesti.

luni, 24 martie 2008

Adomnitei intra in campanie atacand plombele electorale si cainii comunitari


Reprezentantii formatiunii politice PNL Iasi si-au votat, ieri, seful filialei municipale, lista consilierilor locali pentru alegerile din aceasta vara, dar si candidatul pentru competitia la fotoliul primariei Iasi. Astfel, la sefia filialei municipale a fost votat cu un numar de 544 de voturi actualul Ministru al Educatiei, Cristian Adomnitei, cel care va candidata si pentru fotoliul de primar al municipiului Iasi din partea formatiunii PNL. In cadrul conferintei de presa de ieri acesta a anuntat ca desi nu are planul electoral inca finalizat, prioritatile pentru Iasi sunt indreptate spre infrastructura, Aeroport si problema cainilor comunitari. “Candidatul in persoana mea se va gasi cu siguranta in turul doi alaturi de actualul primar al iasului, Gheorgehe Nichita, iar pentru consiliul local formatiunea nostra va obtine cel mai bun scor. Eu imi doresc pentru Iasi altceva, pana acum am trait intr-un oras prafuit plin de gropi, problema strazilor este prima problem ape care iesenii au identificat-o in toate sondajele de opinie sis pre surprinderea multora problema cainilor comunitari este o alta problema. Voi dezvolta Iasul economic. Aeroportul si soseaua de centura nu ar fi existat ca proiecte daca nu erau liberalii. Gheorghe Nichita nu este nici pe departe un veritabil baron local pentru ca, daca ar fi fost, incepea asfaltarea de anul trecut, acum face doar o plombare electorala” a declarat candidatul pentru Primaria Iasi din partea formatiunii politice PNL, Cristian Adomnitei. Acesta a mai precizat ca pe data de 5 aprilie, in Sala Polivalenta va avea loc lansarea oficilala pentru competitia la Primaria Iasi, la care vor participa importante personalitati ai partidului atat de la nivel local, cat si central. Tot atunci va fi anuntat si candidatul din partea partidului pentru sefia Consiliului Judetean Iasi.
sursa Fotografie: Tele`M Iasi

duminică, 23 martie 2008

Mall-mania este afacerea care a reusit să creeze un second-urbis

De câţiva ani buni, in orasele mari din Romania au aparut acele Mall-uri micro-oraşe. Astfel, cei mai multi dintre noi aleg sa facă o plimbare printre standurile cu produse de lux pentru ca aşa este in trend, pentu că aşa face mai toată lumea bună şi mai ales pentru că este singura cale pentru a-ţi arăta cât de şecher eşti când socializezi. Mallul e locul unde te plimbi ca printr-un parc sau de ce nu ca printr-un muzeu ; este locul unde te relaxezi într-o sală de cinematograf sau de nu într-un club de biliard ; el poate fi si locul unde te poţi întâlni cu divinul, cu scritorii clasici şi contemporani, este locul unde hainele deşi au preţuri care uneori depăşesc şi 300% valoarea coerenta mulţi dintre noi le cumpără pentru ca aşa face lumea bună. Putem vorbi asadar de mall-mania, adică de genratia celor pentru care mall-ul este nu o viziune, ci un stil de viaţă. Exista două tipuri de indivizi de mall-man. Primul tip e clasicul consumator de calitate, acesta este omul care plateşte servicii bine facute, calitatea si de ce nu confort. Al doilea tip este format de snobi, de indivizi care înţeleg doar că mall-ul este locul de intalnire cu şmecherii, locul unde banii nemunciţi pot prinde aripi de fluture. Aşadar mall-mania din oraşele din România este grupul tintă al unor cercuri vulgare de afacerişti, politruci, dar în acelaşi timp si materia de lucru pentru cercetători din sociologie, psihologie şi chia politologie. Pe scurt mall-mania este afacerea care a reusit să creeze un second-urbis.

joi, 20 martie 2008

Daca voi nu stiti cine sunt nu e nevoie eu va stiu


Asa pare sa fie masajul bustul domnitorului Alexandru Lapusneanu, care mai bine de o saptamana domneste la intrarea dinsptre fostul sediu Romtelecom pe aleea ce ii poarta numele. Cu toate acestea reprezentantii municipalitati care au instalat statuia acolo au uitat sa ii ataseze si cartea de identitate. Cei mai multi dintre trecatori se intreaba cine este suparatul care ii priveste atat de crunt. Atunci cand se uita mai bine la buzele lui multi dintre ieseni citesc mesajul : "Atunci cand ma voi scula pre multi am sa popesc si eu", mai ales ca vin si alegerile locale.

Smecherii fara linii albe


Iata cum stau smegherii cu masini de lux pe trecerile de pietoni chiar daca acestea sunt proaspat vopsite sau daca semaforul are culoarea verde.

Edilii PD-L Iasi bat clopotele pentru Nichita

Lideii formatiunii poolitice PD-L Iasi au declarat in conferinta de presa de astazi ca nu se tem de contracandidatul la primaria municipiului Iasi din partea formatiunii politice PSD, Gheorghe Nichita. Senatorul PD-L, Dan Carlan, dar si Europarlamentarul, Dumitru Oprea au precizat ca viata omului politic, Ghoeghe Nichita se afla intr-o stare jalnica si ca pana pe 15 iunie iesenii vor fi martori la “inhumarea lui”. “Din punct de vedere politic domnul primar Gheorghe Nichita este un moribund, este un moribund politic abandonat de jumatate din electoratul care l-a ales in 2004, un lider politic care a cazut in capcana vanitatii si in betia puterii. El va intra intr-un tratamet extreme de ostil si de costisitor in perioada campaniei electorale, astfel campania electorala va fi o lunga ceremonie de inhumare a omului politic, Gheorghe Nichita. Pe 15 iunie vom avea certificatul de deces al omunlui politic, iar daca veti avea curiozitatea in seara de 1 iunie sa fiti in strada veti avea surpriza sa auziti o exploxie de bucurie la etajul 1 (locul unde se afla sediul PD-L Iasi), dar nu exclude ca aceeasi explozie de bucurie de la etajul 2 (locul unde se afla sediul PSD Iasi) sa fie chiar ma zgomotoasa decat a noastra” a declarat senatorul PD-L, Dan Carlan, candidat la functia de Presedinte al Consiliului Judetean Iasi. "Cred ca pe 15 iunie o sa-i facem praznicul de doua saptamini. Cred ca iesenii merita ca banii destinati orghanizarii turului doi de alegeri sa fie cheltuiti pe proiecte pentru ei. Sintem siguri ca vom cistiga Primaria din primul tur", a adaugat europarlamentarul PD-L Dumitru Oprea. Cu toate acestea edilul Iasului, Gheorghe Nichita a declarat in cadrul conferintei de presa de astazi ca nu are nici o replica politica la afirmatiile senatorului Dan Carlan, ci doar ca ii pare rau ca in cadrul primariei nu are un post pentru un cioclu.

Europarlamentarul Dumitru Oprea se opune confiscarii brandului “Copou”

Europarlamentarul Dumitru Oprea, insotit de staful formatiunii politice PD-L Iasi au facut o vizita in Parcul Copou, incepand cu ora 15 unde a strans semnaturi de la ieseni pentru a opri inregistrarea la OSIM a unei firme sub brandul Copou. Acesta considera ca toate institutiile de stat care vor folosi brandul in diferite proiecte culturale vor fi obligate sa plateasca dreptul de autor firmei ce va purta brandul, motiv pentru care a si demarat campania de blocare a inregistrarii firmei respective. El il acuza pe finul primarului Gheorghe Nichita, Gabriel Popa ca urmareste sa transforme brandul Copou, dintr-unul cu importanta istorica si culturala in unul commercial care nu se potriveste cu legendele Copoului. Europarlamentarul a declarat ca astazi a cerut si Senatului Universitatii “Al . I. Cuza” sa ia urgent o pozitie publica privind aceata situatie. “Cu ce drept o persoana poate sa confiste repere de suflet si geografice ale Iasului. Nu stiu daca stiti, dar dincolo de garnizoana inainte de a fi Iasul mare era satul Copou. El este acum un brand, este ceva pe care ieseanul de rand il respecta din adancul sufletului. In senatul Universitatii am expus problema de a ne arata opozitia fata de acest lucru, iar impreuna cu cei de la partid strangem semnaturi pentru a stopa confiscarea istoriei” a precizat europarlamentarul Dumitru Oprea, candidatul la functia de primar al Iasului. De cealalta tabara edilul municipiului Iasi, Gheorghe Nichita, considera ca nu este nici o problema daca o oanumita firma vrea sa foloseasca brandul Copou. Cat despre finul domniei sale, primarul Iasului a declarat ca nu are nicio influenta privind inscrierea firmei sub acest brand, si ca mai curand in spatele campaniei PD-L se afla o manevra electorala. “Mi se pare un subiect de campanie electorala, total in neconcordanta cu ceea ce vor cetatenii municipiului Iasi, un subiect de manipulare a opiniei publice, un subiect care de fapt ataca primarul intr-o chestiune care nu ii apartine, nu are nicio legatura cu primaria. Asa cum am mai spus sunt marci inregistrate cu Iasi sin u am vazut niciun scandal mediatic pana acum. Am vazut marci care au ca brand zone ale orasului, Bucium, Tatarasi” a declarat edilul Iasului, gheorghe Nichita. Cu toate acestea cei care vor sa mai depuna contestatii privind inregistrarea la OSIM a firmei afaceristului Gabriel Popa sub brandul Copou o mai pot face in cel mult 12 zile.

In PSD Iasi se joaca ruleta pentru sefia Consiliului Judetean

Conform unor sondaje de opinie realizate de PSD iasi, actualul primar Gheorghe Nichita, actualul sef al Consilului Judetean Iasi, Lucian Flaiser, dar Constantin Simirad, fost ambassador al Cubei si primar al Iasului ar fi candidatii ideali pe care iesenii i-ar alege la uninominale pentru conducerea Judetului. Zilele trecute Lucian flaiser si-a anuntat candidature pentru inca un mandat la sefia CJ. Acesta declara atunci ca va candida indifferent daca va fi prous de partid sau nu. Fortul primar, Constantin Simirad chiar daca si-a facut publica in nenumarate randuri dorinta de a candida la sefia CJ Iasi inca asteapta cartile de la centru. Actualul primar Gheorghe Nichita a anuntat, astazi, in conferinta d epresa de la Palatul Roznovanu, ca nu intentioneaza sa concureze pentru sefia CJ, chiar daca sondajele arata acest lucru, tinta lui indreptandu-se mai curand catre primarie. Cu toate acestea el asteapta rezultatul centralizat al tuturor sondajelor PSD. “NU va pot spune persoana care are cele mai mari sanse pentru ca decizia va fi luata in urma analizelor sondajului de opinie. Sper ca saptamana viitoare sa avem un nume pentru conducerea judeteana din partea partidului. Conform sondajelor suntem un pachet de 3 persoane. Eu imi doresc un singur lucru. In primul rand sa-mi continuu proiectele ca primar, dar in acelasi timp imi doresc ca PSD sa castige si presedentia Consiliului Judetean si primaria municipiului Iasi” a declarat edilul Iasului, Gheorghe Nichita. Senatorul PD-L, Dan Carlan critica dur actuala situatie din Partidul Social Democrat, deoarece acesta considera ca nu este normal ca un partid sa nu aiba in momentul de fata, trei candidate in loc de unul. “Cu privire la evenimentele din PSD boala de care sufera Ghorghe Nichita este una molipsitoare. El nu si-o poate trata, nu o poate duce de unul singur, iar ceea ce se intampla in partid este reflectarea acestei boli interne. Frasuiala din jurul candidaturii pentru sefia Consiliului Judetean, fara indoiala reflecta tocmai nevoia domnului Nichita de a-si gasi un support de imagine pentru propria candidature chiar daca sacrifice o junatate de organizatie care doreste altceva, ma refer la nevoia domniei sale de a-l avea in postura de candidat pentru sefia CJ pe Constantin Simirad, tot asa cum cei care doresc ca domnul Nichita san u mai conduca PSD-ul, il sustin pe celalt candidat care este si astazi presedintele Consiliului Judetean, Lucian Flaiser. La Pascani lucrurile stau la fel. Si acolo disputele dintre aripa Ratoi si aripa Pantazie reflecta disputa majora care exista in acest moment in interiorul PSD. Candidatul la primaria iasi din partea formatiunii politice PD-L, a declarat in cadrul conferintei de presa ca ar vrea ca din partea PSD Iasi sa fie propus Lucian Flaiser care in comparatie cu actualul primar a adus Iasului prin proiectele facute fonduri europene de milioane de euro. IN momentul de fata pentru sefia Cosiliului Judetean si-au mai anuntat candidatura Relu Fenechiu, din partea PNL si Dan Carlan din partea PD-L.

Aproape 150 de mii de ieseni vor bea apa mai buna de la chiuveta

Conducerea Regiei Autonome Judetene de Apa – Canal Iasi, imprteuna cu oficialitati locale si centrale au inaugurat, astazi, noua Statie de Tratare a Apei de la Chirita. Lucrarile la reabilitarea statiei au fost finantate prin programul IPSA “Modernizarea si reabilitarea sistemului de alimentare cu apa si canalizare din municipiul Iasi” finantat de Uniunea Europeana. Inaugurarea acestei statii de apa este a doua din tara, dupa Constanta, iar valoarea totala a investitiei depaseste 13 milioane de euro. “ Este un vis ca am reusit sa avem o asemenea statie. Pentru clientii nostril e ste foarte important pentru ca aceasta apa are calitatea foarte buna sip e termen lung sanatatea oamenilor va fi asigurata. Pe vechea statie s-a schimbat tehnologia, au aparut alte trepte de tratatre astfel incat parametrii sunt cei ai directivei Uniunii Europene” a declarat directorul general al Regiei Autonome Judetene Apa - Canal, Ion Toma, Acesta a mai precizat ca institutia pe care o conduce mai are inca un proiect cu finantare experna pe care spera sa le finalizeze cel tarziu anul viitor. La receptia lucrarilor de la statia de Chirita au participat din partea oficialitatilor locale, presedintele Consiliului Judetean Lucian Flaiser, Primarul Gheorghe Nichita, iar de la centru inalti oficiali ai ministerelor implicate in implementarea programului IPSA, Ministerul Economiei si Finantelor, Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile, dar si reprezentanti ai Uniunii Europene.

miercuri, 19 martie 2008

Expo Casa Auto 2008 a adus la Iasi masina care va reprezenta Romania la Paris Dakar

Peste 70 de autovehicule de ultima generatie au fost aduse la Iasi in cadrul expozitiei din interiorul Salii Polivalente, Expo Casa Auto 2008. Ajunsa deja la cea de-a sasea editie la Iasi, expozitia ofera timp de cinci zile, celor pasionati de caii putere, autovehicule de clasa mica de oras, dar si masini sport sau de lux. Pe langa acestea organizatorii au audus anul acesta la Iasi modele de epoca, masini de competitie si modele modificate prin tuning. “Ca nouatati pot sa spun ca am adus primul vehicul cu propulsie mecanica din lume care a fost fabricat in anul 1888. In premiera la Iasi am adus si masina care reprezinta Romania la Paris Dakar” a declarat organizatorul evenimentului, Directorul Casei Auto Iasi, Bogdan Pitigoi. Acesta a mai declarat ca expozitia isi va tine portile deschise publicului pana duminica, 23 martie si ca intrarea este gratuita.

Cresterile salariale cu pana la 25% ale anjajatilor E-ON Moldova ar putea atrage cresterea tarifelor la energia electrica

Peste 100 de angajati ai companiei energetice E-ON Moldova, veniti din toata regiunea de Nord-Est a tarii au pichetat sediul companiei de la Iasi. Astazi ar fi trebuit sa aiba loc inaugurarea noului sediu, insa conducerea companiei a avut parte de protestele angajatilor, care sunt nemultumiti ca salariile nu au fost majorate. In urma cu doar cateva luni liderii sindicatelor au cerut companiei majorarea salariului cu pana la 25 de procente. “A fost o forma de protest al salariatilor E-ON Moldova, cat de la distributie, dar si de la furnizare deoarece avem mai multe luni de cand incercam sa ajungem la o intelegere cu administratia pe seama cresterilor salariale. Nu am ajuns sa ajungem la nici o finalitate si atunci pana la greva generala care ar fi ultima solutie, incercam sa sensibilizam administratia. Speram ca cei din conducere sa ia in calcul aceasta situatie sis a dea un raspuns in aceste trei zile, daca nu vom continua protestele” a declarat liderul Sindicatului E-ON Moldova, Cristian Munteanu. In urma negocierilor de astazi, conducerea companiei energetice E-ON Moldova a anuntat ca daca salariile angajatilor vor creste, atunci serviciile companiei catre distribuitori vor costa mai mult, motiv pentru care nu s-a ajuns la nici o intelegere. “Situatia din momentul de fata, pentru ca nu s-au finalizat discutiile cu sindicatele este ca managemantul a redeschis portita de negociere. S-a facut o oferta pe care sindicalistii au refuzat-o. Nu s-a venit cu o contraoferta. Noi inca asteptam ca sindicatele sa faca inca o oferta deoarece 25% este exagerat de mult. Anul trecut angajatii companiei au avut o crestere salariala de 23% plus bonusurile de craciun si paste. Atunci trebuie cumva sa punem in balanta cresterile salariale cu performanta si cu cat de mult ne pot plati noua consumatorii, pentru ca in final cresterile salariale trebuie sa se regaseasca in cresterea tarifelor la consumatorul final sin u stim in ce masura consumatorul final isi doreste sa auda de cresterea tarifelor” a declarat purtatorul de cuvant al companiei energetice E-ON Moldova, Georgeta Dinu.
video

marți, 18 martie 2008

Cel mai longeviv sef al administratiei locale mai vrea un mandat


Presedintele Condiliului Judetean Iasi, Lucian Flaiser a anuntat, astazi, ca va candida pentru inca un mandat la sefia Consiliului Judetean Iasi. Chiar daca nu va fi propus de partidul pe care il reprezinta, PSD acesta a decis sa candideze ca independent. In urma cu nu mult timp el a declarat presei iesene ca este de acord ca alegerile la Consiliile Judetene sa se faca prin vot uninominal. “Avand in vedere aparitia legislatiei pentru alegerile locale la functia de Presedinte al Consiliului Judetean prin vot uninominal, lucru pe care l-am declarat anterior ca sunt pentru, ca militez pentru uninominale m-am hotarat sa candidez pentru aceasta functie, indifferent daca sunt sustinut sau nu de partid” a declarat Presedintele Consiliului Judetean Iasi, Lucian Flaiser. Acesta a mai precizat ca motivul pentru care candideaza din nou este acela ca mai are proiecte pe care vrea sa le aduca Iasului. In momentul de fata pentru aceeasi functie si-au mai anuntat candidatura si Dan Carlan, din partea formatiunii politice PD-L, dar si Relu Fenechiu, din partea formatiunii PNL.

Liberalii vor sa bata palma cu pesedistii


Act de tradare, incompatibilitate doctrinara in fata partidelor politice ale Uniunii Europene, o sansa pentru baroni locali sa ramana in fruntea judetelor sau o palma data romanilor care au votat in 2004 impotriva PSD?

Aceasta decizie a fost data publicitatii ieri de catre seful PNL, Calin Popescu Tariceanu care a declarat Mediafaxului ca organizatiile judetene liberale din teritoriu pot face aliante in turul doi cu mai multe formatiunile politice, inclusiv cu PSD. “In momentul in care am constatat ca Partidul Democrat, zis si Liberal, si-a scos din statut interdictia pe care si-o impusese de a face vreo alianta politica cu PSD, nu inteleg care ar fi considerentul de ordin moral pentru care PNL nu ar putea sa faca aliante. In principiu, organizatiile noastre au libertatea sa decida in plan local care sint aliantele cele mai bune, in asa fel incit administratia sa functioneze si sa poata servi obiectivele cetatenilor. Nu cred ca aceasta e cea mai importanta problema: cu cine se vor alia. Vor trebui sa faca o majoritate peste tot, fie ca este vorba de Parlament sau de Consiliile Locale, in orice tara din Europa se fac majoritati“, a declarat presedintele PNL, Calin Popescu Tariceanu.

Zilele trecute presedintele Partidului Democrat Liberal, Emil Boc aflat la Iasi pentru a participa la lansarea oficiala a candidatilor formatiunii PD-L pentru functiile de primari din judet, a declarat ca o posibila alianta intre PNL si PSD reprezinta un act de tradare fata de romanii care au votat impotriva guvernarii PSD in 2004. “De fapt toate aceste gesturi si incercari disperate de fuziune si alianta nu sunt altceva decat incercari penibile de a masca ceea ce este la vedere pentru toata lumea. Aceste gesturi sunt forme ale tradarii pe care Calin Popescu Tariceanu le-a aratat in ultimii patru ani de guvernare. Cine s-ar fi gandit acum patru ani ca dupa aproape un mandat Tariceanu va sta la aceeasi masa cu Ion Iliescu si Adrian Nastase, personaje care au trimis in topoul statelor corupte Romania.” a declarat presedintele formatiunii politice PD-L, Emil Boc.

Conducerea Partidului Social Democrat a anuntat ca o alianta intre PNL si PSD nu ar putea fi vazuta bine de la Bruxelles. Mircea Geoana, a trimis din capitale Uniunii Europene un mesaj prin care anunta ca o astfel de laianta este imposibila si a cerut membrilor de partid sa nu se mai intalneasca cu liberalii deoarece Partidul Socialist European nu vede coerenta o alianta intre un partid de stanga si unul de reapta.

Cu toate acestea liderii formatiunilor PSD din teritoriu considera ca o alianta intre PNL si PSD ar fi una care ar echilibra sansele pentru fotoliile din Consiliile Judetene si primarii. In acest sens presedintele Consiliului Judetean Botosani, Constantuin Contac a incheiat astfel prima coalitie de astfel cu Deputatul Liberal Liviu Campeanu. Acestia au anuntat ca in intervalul urmator va fi semnat un protocol de colaborare pentru alegerile locale. "Sint convins ca PNL impreuna cu PSD vor obtine 75% din voturile electoratului botosanean", a spus Cimpanu. Ideea a fost salutata si de liderul PSD, baronul local Constantin Contac. "Acum putem guverna linistiti in urmatorii patru ani. Consilierii nostri si cu cei de la PNL pot face treaba buna, fara frica", a declarat Constantin Contac.

Calin Popescu Tariceanu a mai anuntat ca vor avea loc negocieri si cu alte formatiuni politice, printre care si cu Partidul Conservator cu care intentioneaza sa colaboreze la alegerile parlamentare din toamna. „Cei care impartasesc cu noi aceleasi valori si idei sint bine veniti. Am avut discutii cu multe formatiuni, printre care si PC. La nivelul Parlamentului, e o chestie de oportunitate si pozitionare. Banuiesc ca au libertatea de a angaja discutii si poate chiar negocieri pentru viitor. Din cite stiu, PC si-a propus sa mearga independent la alegerile locale, dar va veni momentul alegerilor parlamentare de la finele acestui an si discutiile ar putea continua“, a precizat Calin Popescu Tariceanu.

Religia in scoli, o disciplina controversata


In ultimii ani, religia, prezentă ca disciplina de invatamant, a provocat in randul societatii civile, dar si in randul bisericilor si cultelor religioase mari controverse si tulburari. Acest lucru se datoreaza fie faptului ca religia ca disciplina obligatorie in programa de invatamant a fost si este predata de preoti care nu tin cont de faptul ca printre elevi sunt si reprezentanti ai altor culte religioase. Un alt motiv e ca această disciplină este predata in asa maniera incat discrimineza sau indoctrineza. Specialistii din domeniul psiho-pedagogiei considera totusi ca disciplina religiei este un important si necesar suport pentru formarea spiritualitatii unei generatii, insa daca acest lucru este scapat de sub control el este in deserviciu. „Ca si in proiectul din legile educatiei disciplina religie face parte din trunchiul comun, dar are un statut special, in sensul ca daca parintii nu doresc ca respectivul copil san u studieze religia pot face o cerere si atunci nu studiaza obiectul sau daca elevul are peste 16 ani poate sa decida singur daca studiaza sau nu aceasta disciplina. Pe de alta parte e destul de dilematica situatia pentru ca e o chestiune care tine de spiritualitatea intima care trebuie formata pana la varsta de 13-14 ani, dupa aceea vorbind deja de informatie culturala, de informatie spirituala, de informatie generala, lasandu-I libertatea elevului de a decide, de a intelege si de-a allege” a declarat Inspectorul sef al Inspectoratului Scolar judetean iasi, Camellia Gavrila.
Cei mai multi dintre profesorii de stiinte socio-umane contesta faptul ca aceasta disciplina, in loc sa fie o structura de cultura generala a religiilor, ea este indreptată mai curand spre limitare si indoctrinare. Profesorii sunt de parere ca religia ca disciplina educatională trebuie sa fie ca un abecedar al religiilor, o istorie a acesteia, cuprinzand astfel si sensul politicilor Uniunii Europene, acela de a respecta diversitatea culturala. „Nu am nimic inmportiva prezentei orei de religie in cadrul invatamantului preuniversitar. Singura problema ar fi ca desi in orarul scolilor este inscrisa disciplina religie se preda religia crestina ortodoxa, asta este o mare problema, deorece cand spui religie te gandesti la religia in general, asa cum o gandeste filosofia religiei sau istoria religiilor. Ar trebui ca cei care au gandit programa acestei discipline, din cadrul ministerului, sa fie sesizati de catre inspectorii de specialitate si de catre profesorii de stiinte sociale. Cred ca ar trebui sa se introduca in primul rand in invatamantul preunivesritar doua discipline distincte, una religie crestina, iar cealalta istoria religiilor cu caracter obligatoriu astfel incat elevii sa fac distinctia intre ortodoxie, catolicism si protestantism, adica se se predea toate simultan de catre acelasi profesor, ceea ce ar insemna ca toti elevii sa aiba un singur manual, iar in ce priveste cealalta disciplina, Istoria religiilor ar trebui ca un tanar al europei si al lumei contemporane sa aiba cunostinta si de celalalte religii existente” a declarat Doctorandul in Filosofie, specialist pe problema religiei, Ciprian Voloc.
Cu toate acestea, atat parintii, cat si elevii ce apartin altor culte decat celui crestin ortodox, contesta faptul ca actualele manuale alternative au la anumite lectii puncte de discriminare religioasa. Acestia cer reprezentantilor ministerului educatiei sa intervina acolo unde sunt gasite pasaje intregi din manuale prin care se fac discriminari fata de elevii ce apartin altor culte. „As prefera spre liceu sa se mearga mai curand pe o istorie comparata a religiilor, decat pe cea propriu-zisa pe care fiecare cult o prezinnta. Aceasta ar fi o masura de rezolvare in care am evita comentariile celor care sunt mai independenti, mai autonomi spirituali fata de aceasta dimensiune religioasa. Eu cred ca elevul mic are nevoie de valorile morale crestine, are dreptul sa studieze religia pe care familia o doreste pentru ca o educatie religioasa inseamna si a face mai bun, mai generos si mai onest un copil, dar credca esista si o varsta de la care nu se mai pot organiza in aceeasi maniera orele de religie” a declarat Inspectorul sef al ISJ iasi, Camelia gavrila.
Patriarhia duce o intensa campanie de sustinere a predarii religiei in sistemul de invatamint public si in liceu, „ca un act de dreptate si o necesitate permanenta". Insa pina la urma, problema tine de competenta Ministerului Educatiei, care ar putea gasi solutia ideala pentru formarea si informarea elevilor, prin consultarea deopotriva a dascalilor, psiho-pedagigilor si preotilor.

sâmbătă, 15 martie 2008

« Barajul » portocaliu a umplut Casa Sindicatelor


Conducerea Partidului Democrat Liberal si-a lansat astazi ofocial, in Sala de spectacole din Casa Sindicatelor Iasi, candiatii pentru functiile de primari ai judetul Iasi, dar si candidatul pentru functia de presedinte al Consiliului Judetean Iasi. Europearlamentarul Dumitru Oprea, candidatul formatiunii politice PD-L la primaria Iasului a declarat ca Iasul are nevoie de experti in fruntea orasului, iar senatorul Dan Carlan, candidatul pentru cea mai ravnita functie din judet, a precizat ca judetul Iasi este un adolescent analfabet ce are nevoie de un abecedar. Cel putin 1500 de membri si simpatizanti ai partidului au scandat si sustinut candidatii pentru fotoliile de primari si au purtat esarfe portocalii, au fluturat steaguri si baloane. La evenemintul de astazi au participat importanti lideri ai partidului, veniti de la Bucuresti, presedintele Emil Boc, vicepresedintele Teodor Stolojan, Gheorghe Flutur, Elena Udrea, dar si importanti lideri locali, europarlamentara Mihaela Popa, Petru Movila, Marius Spinu si altii.

„Suntem la Iasi pentru a marca importanta acestui oras pe harta politica a Romaniei. Este clar ca autostrada politica a Partidului Democrat Liberal trebuie sa fie completata cu victoria de la Iasi. Daca avem Bucurestiul si Clujul, e clar ca obiectivul major e sa castigam si primariile si Consiliul Judetean Iasi. Iasul va da semnale la locale, ca romanii s-au saturat de administratia PSD la nivel municipal si judetean. Pe de alta parte am vazut incercarile disperate a PNL-ului de a masca dependenta politica de Ion Iliescu si Adrian Nastase, prin incercarile de fuziune si alianta cu Actiunea Populara si PNTCD. De fapt toate aceste gesturi si incercari disperate de fuziune si alianta nu sunt altceva decat incercari penibile de a masca ceea ce este la vedere pentru toata lumea. Aceste gesturi sunt forme ale tradarii pe care Calin Popescu Tariceanu le-a aratat in ultimii patru ani de guvernare. Cine s-ar fi gandit acum patru ani ca dupa aproape un mandat Tariceanu va sta la aceeasi masa cu Ion Iliescu si Adrian Nastase, personaje care au trimis in topoul statelor corupte Romania.” a declarat presedintele formatiunii politice PD-L, Emil Boc.

„Partidul Democrat Liberal este sustinatorul ferm al descentralizarii administratiei publice, de aceea nu trebuie sa fie o surpiza pentru mine faptul ca militanti ai partidului care au pozitii importante, europarlamentari, parlamentari in Parlamentul Romaniei, senatori au luat hotararea de a candida pentru functii de primari sau pentru functii de presedinte al Consiliilor Judetene. In locul lor, partidul va trimite in parlament oameni tineri care deja au facut dovada competentei lor profesionale si vor fi promovati.” a declarat vicepresedintele formatiunii politice PD-L, Teodor Stolojan.

„Programul nostru este unul care se refera la cea mai de pret avere pe care a avut-o Iasul de-a lungul timpului, mintea omului. Aceasta minte vine ca un fluviu spre Iasi, din pacate ca un fluviu care se revarsa in Iasi. Vrem sa facem un baraj economic, un baraj social astfel incat acesti tineri care intra in Iasi, prin fluviul de care vorbeam, sa ramana aici.” a declarat europarlamentarul Dumitru Oprea, candidatul formatiunii politice PD-L la functia de primar al Iasului. Acesta a mai precizat ca in momentul de fata Iasul este repetent la capitolul atragerii de fonduri si proiecte europene si ca el are nevoie de experti in managementul proiectelor europene. „Eu am oameni pe care ii cunosc, specialisti in managementul proiectelor si cu care am adus milioane de euro in tara. Acest lucru este posibil daca ai in spate o echipa de profesionisti, iar in fata lor esti un lider” a mai declarat Dumitru Oprea.

sâmbătă, 8 martie 2008

Femeia, biciul si straiul de fum - de Valeriu gherghel

In opinia mea, misoginia e refuzul frumosului. Misoginul inchide ochii si nu are curajul sa priveasca femeia, asa cum e, in toata stralucirea ei. El este, in felul sau, un timid. Caci nu exista femeie urita. Estetii s-au pus de acord: "E urita femeia care nu mai doreste sa fie frumoasa".

Din pacate, aducem omagiu femeii si "eternului feminin" doar cind sintem indemnati de sarbatori (sau de vreun interes sentimental mai acut). In restul zilelor, pastram o cuvioasa tacere. Eu insumi ma supun acestei cutume, care vine de demult. Misoginia e veche si isi are originea, poate, la apostolul neamurilor, care in 1 Corinteni 11: 3-9 decreteaza nemilos: "Dar vreau sa stiti ca Hristos este Capul oricarui barbat; ca barbatul este capul femeii, si ca Dumnezeu este capul lui Hristos. Orice barbat care se roaga sau prooroceste cu capul acoperit isi necinsteste Capul sau. Dimpotriva, orice femeie care se roaga sau prooroceste cu capul desvelit isi necinsteste capul ei, pentru ca este ca una care ar fi rasa (in cap). Daca o femeie nu se invaleste, sa se tunda! Iar daca este rusine pentru o femeie sa fie tunsa ori rasa, sa se invaleasca. Barbatul nu este dator sa-si acopere capul, pentru ca el este chipul si slava lui Dumnezeu, pe cind femeia este slava barbatului. In adevar, nu barbatul a fost luat din femeie, ci femeia din barbat; si nu barbatul a fost facut pentru femeie, ci femeia pentru barbat". Acesta e un misoginism teologic, ca sa zic asa. Ecoul lui a fost imens si durabil. Mai ales, in Evul Mediu, cind intelepti si doctori foarte cumpatati au facut ipoteza incredibila ca femeia nu are suflet, pur si simplu, fiind o faptura mai degraba vegetala si perversa. Femeia ar fi minata de instinct si nu de ratiune.
Misogini au fost si filosofii, indeosebi cind au ramas, pentru intreaga lor viata, holtei. Schopenhauer sau Nietzsche au repetat cu indirjire una din cele mai stupefiante (si stupide) vorbe, care s-au propus de vreo minte barbateasca vreodata: "cind auzi de femeie, sa pregatesti biciul". Femeia e, asadar, o faptura salbatica, impulsiva si rebela. Ea trebuie educata "filosofic", fragezita cu varga si cnutul. Un misogin paradoxal (care ofteaza pe sub plopi si ferestre) a fost si Mihai Eminescu: in fiecare femeie, citim intr-una din Scrisori, poate fi recunoscut chipul nemilos al Dalilei.
Atitudinea misogina a determinat, multa vreme, si modul in care a fost perceputa frumusetea femeii. Daca romanii (pagini fiind) au fost destul de liberali cu frumusetea fizica (sa ne amintim de eforturile imparatesei Popeea si de "atelierul" ei de improspatare corporala), Evul Mediu crestin a cultivat indeosebi frumusetea spirituala, inteligibila. Trupul feminin e ascuns, pudic, sub largi, cernite vesminte. Nu se vad de sub bogatul acoperamint nici macar virfurile condurilor. Doctorii teologi si monarhii apreciaza, in special, cosita, partea oarecum minerala a capului. Idealul e reprezentat de femeia excesiv de subtire, supta de asceza si nasteri. Canonul estetic se modifica abia in Renastere. Tipul de feminitate devine la Botticelli, dupa observatia lui E. Lovinescu, "gracil, sinuos, sul de fum invelit in pinze stravezii". In treacat fie spus, ideea vesmintelor stravezii, lucrate in fir de paianjen translucid, care dezvaluie totul si nu mai ascund nimic, a prins un avint decisiv in post-modernitate: sotia presedintelui Frantei, Carla Bruni, de exemplu, apare intr-o poza din revista britanica GQ "impodobita doar in propria ei frumusete" (cf. "Ziarul de Iasi", vineri, 7 martie 2008, p.8B). Confruntat cu femeia ademenitoare, vechiul misogin inchide ochii si se intoarce cu spatele. Noul misogin ii deschide larg, priveste atent si sever amanuntele, dar nu-si schimba discursul: femeia care nu-si inveleste sub falduri intunecoase nurii e, nici mai mult, dar nici mai putin, o "depravata". Misoginia e o boala durabila (dar nu si incurabila)!
In incheiere, as intreba pe cititorii de ambe sexe: ce inseamna, in realitate, o femeie frumoasa? Exista oare femei cu adevarat urite? Nu ma simt in stare sa dau un raspuns hotarit. Voi prelua in ajutor, pentru acest motiv, consideratiile aceluiasi E. Lovinescu, din care am mai citat: "In intelesul limitativ al oricarui paradox, frumusetea e reflexul vointei de a fi frumos. Expresivitatea ii vine de la caldura launtrica, de la dinamismul interior al vietii. Constiinta de a fi frumos nu este, dupa cum s-ar crede, efectul faptului de a fi frumos, ci dimpotriva... al vointei si al dorintei de a fi (astfel). Intrucit forta interioara a iubirii iradiaza in afara, transfigureaza liniile cele mai neregulate si le da caracter, o expresie, luminind...; s-ar putea spune ca femeile iubite sint si frumoase. Iubirea constituie un resort launtric, o dorinta, o vointa de frumusete, transmisa imediat materiei, pentru a-i da expresie si viata, adica adevarata frumusete, dinamica, dincolo de canonul estetic... Uritenia incepe odata cu incetarea vointei de frumusete. E urita femeia care nu mai doreste sa fie frumoasa".
Raspunsul lovinescian mi se pare nu doar optimist, ci si just.

vineri, 7 martie 2008

O firma britanica de call center formeza tineri pentru telesales



Peste 700 de tineri din Iasi lucreaza in cadrul companiei


In cursul acestei zile, sala Ion Creanga a Hotelului Astoria a gazduit conferinta de presa "Operatori vanzari prin telefon. Dezvoltarea unui nou standard ocupational", organizata de compania britanica de call center XL World Romania. In cadrul conferintei a fost lansat un proiect finantat de Uniunea Europeana, printr-un program PHARE si vizeaza dezvoltarea unui nou standard operational pentru activitatea de operator vanzari prin telefon. Astfel au fost prezentate cateva strategii importante aplicate in cadrul proiectului, dar si pozitia pe care compania o are atat pe piata internationala, cat si cea nationala. “Proiectul pe care tocmai l-am lansat face referire la dezvoltarea unui nou standard national pentru ocupatia de operator vanzari prin telefon. Ca si companie XL World Romania este cea mai mare companie de tip call center din tara care ofera servicii in domeniul telecomunicatiilor, insa ne-am intampinat cu dificultatea de a avea un standard operational, de a avea un standard pe baza caruia sa putem dezvolta un program de instrurire pentru angajatii nostri si de aceea am lansat si pornit aceasta idée. In momentul de fata avem foarte multi clienti internationali si planul nostru pentru 2008 este de extindere pe piata nationala. Este un domeniu nou pentru piata Romaniei, avem deja 1000 de angajati, din care 700 in Iasi si intentionam sa extindem serviciile si sa oferim mai multe locuri de munca pentru tinerii cu studii superioare” a declarat PR Managerul companiei XL World Romania, Adriana Closca. Aceasta a mai declarat ca proiectul se va derula pe parcursul a 12 luni si ca valoarea toatala este de 63 de mii de Euro, din care 48 de mii provin din fonduri europene, iar 15 de mii de Euro provin din finantare proprie.




joi, 6 martie 2008

Directia de Ape Siret si Garda de Mediu vor fi anchetate la cererea prefectului


peste 30 de case din comuna ieseana Al. I. Cuza pot fi inundate la cea mai mica ploaie

In cursul zilei de astazi prefectul de Iasi, Marius Bodea a facut o vizita in comuna Al. I. Cuza pentru a analiza o situatie adusa la cunostinta de comunitatea locala. Reprezentantii comunei, dar si cativa cetateni ce isi au gospodariile pe malul albiei raului Siret acuza firmele balastierelor din zona ca distrug drumurile atunci cand utilajele grele incarcate cu pietris tranziteaza comuna. Acestia sunt nemultumiti si de faptul ca proprietarii balastierelor au sapat in malul albiei si au deviat cursul raului Siret cu aproape 200 de metri. Prefectul a constatat ca mai bine de 30 de proprietati sunt acoperite in momentul de fata de apa sau pietris si ca oamenii nu mai pot folosi terenurile respective, care au fost pana nu demult, fie impadurite, fie pasuni. El a declarat ca in zilele urmatoare va face sesizari atat catre Oficiul de Cadastru, cat si la Ministerul Mediu deoarece ii considera vinovati pe cei de la Diractia Apelor Siret si pe cei de la Garda de Mediu care au dat autorizatii firmelor balastiere sa intre in albia raului fara sa tina cont de pericolele care au aparut. “Lucrurile sunt mult mai grave decat rezultatu din continutul adreselor privind fenomenele de pe raza comunei Cuza, legate de eroziunile in malul stang al raului Siret. Agentii economici care fac aceste eroziuni in malul raului au autorizatii si pot fi verificati daca exploateaza in limitele pe care le-a dat Directia de Ape, care are competenta. Problema este mai grava, cursul aperi a inaintat cu cel putin 200 de metri in gospodariile oamenilor, iar acest lucru se datoreaza unor cauze fie naturale, fie ca urmare a actiunilor intreprinse de acele balastiere din zona. In ambele conditii masurile sa fie urgente, in sensul consolidarii acelor maluri sau a regularizarii cursului de apa. In prima faza voi trimite o adresa Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara pentru a proceda la suprapunerea planurilor parcelare existente cu situatia reala in teren pentru a putea calcula exact distanta cu care a patruns cursul de apa in proprietatile oamenilor si in functie de masuratori voi trimite si la Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile o adresa pentru a desemna o echipa care sa verifice daca autorizatiile date firmelor de balastiere au luat in calcul si pericolul deja existent” a declarat prefectul de Iasi, Marius Bodea.

La Iasi se cauta solutii pentru combaterea migratiei

In aceasta dimineata au inceput dezbaterile seminarului international cu tema “Tendinte actuale in domeniul mirgratiei si azilului. O abordare regionala”. Timp de doua zile importanti reprezentanti ai institutiilor guvernamentale si nonguvernamentale din Romania, Republica Moldova si Ucraina vor propune solutii pentru combaterea migratiei si altor ilegalitati ce au loc in zonele de frontiera. “Ne propunem sa avem o abordare regionala privind migratia in momentul de fata si cautam perspective de stopare a migratiei ilegale,mai ales in contextual in care Romania este membra a Uniunii Europene, iar Ungaria este membra a spatiului Schengen. Sarcinile Politiei de Frontiera sunt din ce in ce mai mari si in perspective in care Romania va intra in spatiul Schengen aceste atributii vor fi si mai importante” a declarat Presedintele consiliului National Roman pentru refugiati, Nicolae Carcu. Acesta a mai precizat ca seminarul este deja la ce-a de-a doua editie in Romania si ca la sfarsitul lunii aprilie acest seminar va fi la Cernaut, iar in luna mai el va fi dezbatut si la Chisinau. Dezbaterile din aceste doua zile ce au loc la Scoala de Formare Initiala si Continua a Personalului Politiei de Frontiera Iasi sunt organizate de fundatia SOROS

miercuri, 5 martie 2008

Programul “Iasi 600” naste controverse

In cadrul conferintei de presa, de astazi, gazduita de sala Ion Creanga a Hotelului Astoria, candidata independenta la foroliul de primar al municipoiului Iasi, Irina Schrotter a criticat dur proiectul Iasi 600. Aceasta a declarat ca bugetul alocat proiectului nu este destinat patrimoniului cultural al Iasului si ca banii se pierd pe proiecte si programe electorale. “Proiectul Iasi 600 este un proiect care nu are o strategie, care nu are o viziune, nu stie de unde porneste si unde trebuie sa ajunga. Stie doar ca isi programeaza un buget foarte mare. Ceea ce vedem noi este faptul ca nu exista o echipa care sa coordoneze acest proiect. Comisia care a fost alcatuita la nivelul primariei nu a reusit sa vina cu lista de proiecte aprobate si sa o supuna atentiei Consiliului Local. Practic, avem de aface cu o idée foarte buna, cea de Iasi 600 cu foarte multi bani care risca sa fie folositi in cu totul alte scopuri, decat in interesul acestui oras” a declarat candidata independenta, creatoarea de moda Irina Schrotter. Reprezentantii municipalitatii nu sunt insa de aceeasi parere. Acestia sustin ca proiectul “Iasi 600” este un proiect care vizeaza iasul cultural la cei 600 de ani atestati documentar si ca multe proiecte au fost deja propuse spre validare si finantare Consiliului Local. “Proiectul Iasi 600 este adus la cunostinta consilierilor locali, in acesta sens exista si o hotarare de consiliu. Doamna Irina Schrotter poate nu stie de aceasta hotarare. Referitor la proiectele in sine sunt in momentul de fata 243 la numar. acestea au fost depuse atat de primaria municipiului Iasi, cat si de societatea civila. Multe dintre ele au reiesit ca urmare la apelul facut de noi catre cei interesati sa faca iasul cunoscut in acest an, atat in tara cat si in strainatate” a declarat Directorul pentru programe si servicii comunitare al comisiei de cultura din cadrul Primariei Iasi, Cosmin Coman. Tot in cadrul conferintei de presa de astazi, candidata independenta la fotoliul din Palatul Roznovanu a criticat faptul ca la Iasi nu exista o harta pentru un traseu turistic si ca multe dintre obiectivele patrimoniului cultural sunt pe cale sa se darame. Candidata independenta a declarat ca banii alocati pentru proiectul Iasi 600 – se vorbeste de sume intre 3-15 milioane de euro – ar fi bine sa fie directionati pentru consolidarea acestor cladiri, care s-ar constitui intr-o atractie turistica importanta.

Municipalitatea ieseana este acuzata ca isi face campanie electorala pe urma unor strazi ce urmeaza a fi asfaltate



In dimineata acestei zile, consilierul local PDL, Daniel Oajdea a invitat presa locala cu un autocar inchiriat sa viziteze strazile pe care municipalitatea le-a bagat intr-un program de renovare si modernizare. In cursul zilei de ieri edilul orasului Iasi, Gheorghe Nichita a anuntat ca vor fi renovate cel putin 42 de strazi din oras. Astfel printr-un sondaj aleatoriu, consilierul local a verificat, astazi, sapte strazi din municipiu propuse pentru modernizare, printre care si strazile Cerna si Frumoasa. Daniel Oajdea critica faptul ca municipalitatea baga banii publici pentru renovarea unor unor strazi care au fost renovate relativ recent. “Din punctual meu de vedere nu s-a facut o analiza temeinica la strazile care se intentioneaza a fi asfaltate in etapa a doua de catre municipalitate. Spun acest lucru deoarece am verificat prin sondaj cateva strazi din care am gasit doua care aratau foarte bine sin u prezenta interventie tehnica de renovare. Vorbesc de strazile Cerna si strada Bradului. Strada Bradului arata mai bine decat Strada Libertatii care a fost renovate recent si in care s-au investi foarte multi bani. In aceste conditii, in cele doua strazi, care desi sunt prefect functionabile, chiar daca au plombe pe ici pe colo, se vor baga aproape 6 milioane de lei. Mi se pare o atitudine iresponsabila a primarului care da dovada ca nu este pentru ieseni” a declarat consilierul local PDL, Daniel Oajdea. Reprezentantii municipalitatii spun ca strazile vor fi renovate deoarece o comisie de expertiza a decis acest lucru. “Toate aceste strazi care au fost programate si communicate vor intra in reparatii capitale pentru ca chiar daca una dintre ele este plombata trebuie reparata pentru ca este facuta de foarte mult timp. Esenta acestui program este acela de a elimina reparatiile tempoarare prin plombare in asa fel incat sa se realizeze un covor asfaltic. Un covor asfaltic are o durata mai mare de viata decat o strada plombata” a declarat purtatorul de cuvant al primariei municipiului Iasi, Andrei Trofor. Acesta a mai precizat ca valoarea totala pentru renovarea celor 42 de strazi este de aproape 37 de milioane de lei.

duminică, 2 martie 2008

Parlamentul European si-a deschis cabinet si la Iasi


Liderul formatiunii politice PD-L Iasi, Dumitru Oprea si-a inaugurat, ieri, in jurul orei 11 cabinetul de europarlamentar de la Iasi. Cabinetul este amplasat in centru orasului, la parterul unui bloc si a fost inchiriat pe o perioada determinate. Astfel, toti iesenii interesati de activitatea unui europarlamentar, dar si de informatii legate de proiecte si fonduri, se pot adresa membrilor din cabinet. Fie ca este vorba de prezentarea unor preoiecte, a unor institutii si politice europene, a unor fonduri, Dumitru Oprea a a declarat ca rolul cabinetului este de a aduce mai aproape de ieseni Parlamentul European. “Noi incercam sa ii facem pe ieseni, pe moldoveni de fapt, pentru ca avem cabinete in toata moldova, sa capete incredere ca si o simpla persoana fizica, dar si intr-un grup si tinerii pot sa acceseze fonduri atatea cat le trebuie lor. Noi vrem sa le recastigam aceasta reincredere. Am vrea sa-i informam mai mult despre ce inseamna Parlamentul European. Daca am putea chiar am vrea ca cetatenii sa cunoasca mai multe detalii despre Parlamentul European decat despre Parlamentul Romaniei care nu stiu de ce este atat de putin promovat” a declarat europarlamentarul dumitru Oprea. La ceremonia de inaugurare a cabinetului, europarlamentarul a avut parte si de o surpriza pregatita de colega eruparlamentar, Mihaela Popa. Aceasta a invitat sase reprezentatnti ai formatiunii politice PPE (Partidul Popular European) din Sicilia, Italia, care i-au inmanat liderului iesean PD-L prima constitutie a Siciliei, o medalie, dar si o traista pe care europarlamentarul a declarat ca o va folosi “pentru atragerea de fonduri”. Din Italia, o delegatie de aproape sase personae au venit san e transmita salutul lor si primul tratat constitutional pe care Sicilia l-a avut. Noi i-am asigurat de relatiile ce se vor incheia si in cadrul grupului politic PPE sa capatam si mai mare incredere” a declarat Dumitru Opera. Acesta a mai precizat ca va face tot posibilul ca in viitorul apropiat sa obtina din partea municipalitatii un cabinet chiar pe strada pe care se afla si Palatul Roznovan. La eveniment a participat si senatorul formatiunii politice PSD, Ioan Solcanul, care a felicitat grupul cabinetului de europarlamentari de la Iasi, si a declarat ca se simte “reprezentat in europa”. Europarlamentarul Dumitru Oprea mai are cabinete deschise la Botosani, Suceava si Bacau.

Europarlamentarul Dumitru Oprea este vanat de hecari

In timp ce isi prezenta noul site de europarlamentar, in cadrul unei conferinte de presa, tinuta in Sala de Sedinte a Hotelului Select, cativa hecari au blocat accesul erupoarlamentarului Dumitru Oprea, la site-ul personal. Astfel, liderul formatiunii politice PD-L Iasi, a declart ca va demara o ancheta pentru a se depista sursa de la care a fot blocat accesul la prezentarea site-ului si ca fa face toate demersurile pentru a trimite in instanta vinovatul. Cu toate acestea politicianul nu s-a speriat. “Apropo de atacul site-ului, cat timp in preajma mea se afla campionii lumii la retele nu ma tem ca repetentii din alte zone pot sa-i doboare” a declarat europarlamentarul Dumitru Oprea.

A inceput primavara electorala


Ieri staful iesean al gurparii politice PD-L, Dan Carlan, Daniel Oajdea si candidatul la Primaria Iasului, Dumitru Oprea au profitat din plin de prima zi de primavara. Nu la birou, nu printre legislatii sau proiecte europene, nici la sedinte de partid, ci pe strazile orasului pentru a vedea de aproape cum stau isesenii la martisoarele politice. Astfel, senatorul Dan Carlan a ramas uimit de reactia oamenilor simpli la intalnirea cu Dumitru Oprea, acestia s-au arata incantati sa il cunoasca pe contracandidatul actualului primar, Gheorghe Nichita. Tot mare a fost mirarea senatorului atunci can a constatat ca universitarul iesean, Dumitru Oprea foloseste tehnici de comunicare chiar si pentru nivelul oamenilor simpli, nu doar a cei politici sau academeiniceni. "O impresie foarte placuta a fost capacitatea deosebita de comunicare directa a candidatului, capitol la care aveam oarecare temeri (ma gandeam si eu, ca altii, la un om invatat numai cu atmosfera academica, care da piept dintr-o data cu lumea din strada). Nici vorba de distanta, nici vorba de angoase sau de blocaj in contactul direct cu oamenii. Dimpotriva, un curaj admirabil de a aborda pe cei care-i ies in cale, cu comunicare pozitiva si directa, cu adaptare din scurt la orice problema semnalata (si, slava domnului, au fost destule...)" a declarat senatorul Dan Carlan.
Lucrurile nu s-au terminat aici, candidatul la fotoliul din Palatul Roznovan si-a petrecut toata dupa-amiaza alaturi de masteranzii si doctoranzii universitatii "Cuza" tinandu-le prelegeri despre managementul proiectelor europene. El a criticat dur faptul ca municipalitatea ieseana nu are o echipa de profesionisti pentru realizarea de proiecte si absortie de fonduri europene. De altfel acesta a criticat si faptul ca multe din istitutiile locarele arata ca niste ziduri cu graffiti, explicand astfel filosofia "primului graffiti", generator de instabilitate si de dezechilibru. Tot ieri, in timpul cursului universitarul a venit cu o scrisoare primita din strainatate, de la o fosta doctoranda in care ii povestea cat de mari sunt diferentele atat de civilizatie, cat si cele de management politice intre Romania si respectivul stat.

sâmbătă, 1 martie 2008

Cristian Adomnitei ianugureaza o gradinita de 700.000 de lei


Ministrul Educatiei, Cristian Adomnitei vine astazi la Iasi. De data aceasta el nu va vizita universitatile iesene pentru a verifica felul in care au fost investiti banii pentru reconsolidare si modernizare, ci pentru a participa incepand cu ora 14 la inaugurarea Gradinitei cu program normal din comuna Sinesti. Ministrul Educatiei, Tineretului si Cercetarii impreuna cu staful Inspectoratului Scolar Judetean Iasi, dar si cu reprezentantii comunitatii Sinesti vor verifica atat lucrarile de reabilitare si extindere a gradinitei, cat si modul cum au fost gestionati cei aproape 700.000 de lei, bani destinati modernizarii gradinitei la standarde europene. Reamintim ca in cursul weckendului trecut ministrul s-a aflat la Iasi pentru a verifica unitatile de invatamant superior, dar si pentru a participa la decernarea premiilor Revistei VIP. Mai multe detalii despre concluziile ministrului asupra acestui subiect, urmariti pe site in partea a doua a zilei.

Dumitru Oprea isi deschide biroul de europarlamentar si la Iasi


Duminica, la ora 11, europarlamentarul iesean Dumitru Oprea isi va inaugura biroul de europarlamentar de la Iasi. Cu aceasta ocazie iesenii care doresc sa vada cu ce se ocupa un europarlamentar sunt asteptati la eveniment. Deputatul PD-L va oferi iesenilor interesati sa realizeze sau sa managerieze proiecte europene suportul necesar, dar si informatii privind activitatea organismelor politice europene. Biroul ce va fi inaugurat pe data de 2 martie este situat pe Bulevardul Independentei Nr. 14. Conform informatiilor afisate pe site-ul personal( http://www.dumitruoprea.ro/biroul_de_europarlamentar__deschis_pentru_toti_iesenii-n5 ) europarlamentarul iesean, Dumitru Oprea mai are cabinete deschise la Botosani, Suceava si Bacau.